Posts Tagged ‘viziune’

Detronarea lui „Trebuie”

Sab-Ina (blogsipace) m-a îndemnat să scriu povestea de mai jos, în urma comentariului la articolul de aici, articol pe care vă invit să-l citiți.

Detronarea lui Trebuie

Comandantul Armatei de Gânduri e preaslăvitul Trebuie. Întâmplarea face ca el să aibă o influență extrem de mare asupra Gândurilor, Armata fiind o armată de supuși. Prea des gândurile încep cu Trebuie, în loc să fie sigure pe ele și cu fruntea sus: „Trebuie să merg la lucru”. „Trebuie să mă grăbesc”. „Trebuie să plătesc creditul”. „Trebuie să-mi cumpăr haine noi”. Armata de Gânduri e ursuză și cenușie.

Armata de Gânduri nu știe încă: Trebuie e pe cale să fie dat jos din funcție. Armata de Gânduri va trece printr-o schimbare radicală, va fi pusă față în față cu Libertatea.

Tot întâmplarea face ca Trebuie să fie fratele vitreg al Minții. De fapt s-a aciuiat pe lângă casa ei din fragedă pruncie, și n-a mai plecat. L-a adus Educația în vizită, probabil cu intenții bune și au crescut împreună.  Lui Trebuie a început să-i placă puterea pe care o poate exercita asupra Minții: Chiar dacă ea își închipuia că e stăpână pe situație, Trebuie i s-a băgat pe sub piele și a început să o macine, încet-încet, astfel încât, nu după mult timp, Mintea a ajuns să creadă că tot ce spune Trebuie vine de fapt de la ea.

Din ce în ce mai mulți Oameni încep să devină Ființe Treze. Asta îl sperie foarte tare pe Trebuie. Știe că locul privilegiat îi este amenințat. Numeroasele neplăceri ale Oamenilor cauzate de Armata de Gânduri ajung din ce în ce mai des și mai intens la Suflet, iar acesta se simte profund tulburat. Iar simțămintele astea ajung și la Minte, care devine îngrijorată de tulburarea părintelui ei.
— Ce se întâmplă? În ultima vreme ești neliniștit, nu-ți găsești locul, nu mai reușești să ajungi la Sufletul Oamenilor din jur, parcă ești din ce în ce mai rece. Recunosc că nu ți-am dat prea multă atenție în ultima vreme, dar am fost ocupată cu războaie… Spune-mi, ce se întâmplă?
— Nu m-ai prea ascultat, ce-i drept, îi răspunde Sufletul. Credeam că pot avea încredere în tine că odată ce-ai crescut îl vei conduce pe Om spre a se simți bine cu el însuși și cu ce îl înconjoară, dar tu, din contră, în loc să faci ca Gândurile să devină prieteni de nădejde ai Omului, le-ai grupat într-o armată de ocupație… Și l-ai pus pe Trebuie comandantul lor. Cum nu se poate mai rău. Eu sunt slăbit. Nu mai vreau să aud de Trebuie. Dacă vrei să nu mă răcesc de tot, fă ceva în privința asta.

Mintea, isteață, și-a dat seama de îndată: Fără Suflet, nici ea nu va mai trăi prea mult.

L-a invocat pe fratele ei mai mic, Limbajul.
— Daca ma ajuți, vom reuși sa-l eliminăm pe Trebuie, spuse el. E suficient să lucrăm împreună, ca și până acum. Vom lucra însă la o altă paradigmă. De fiecare dată când Trebuie vrea să acționeze și să se bage în fața propoziției, tu să fii atent și să-l înlocuiești cu „Vreau…..pentru că….” Uite un exemplu: În loc de „Trebuie să mă grăbesc” ne vom exprima astfel: „Vreau să mă grăbesc, pentru că nu vreau să o las pe colega mea să aștepte în frig”. Dacă, orice argument ai găsi, acesta este suficient de puternic și ești convins că nu-l vei răni pe Suflet prin asta, atunci e în regulă. Dacă nu, înseamnă că acele gânduri care începeau cu Trebuie ar fi dus la o acțiune care nu merită făcută, deci ne eliberăm de ea, și implicit de Trebuie. Iar ca dorințele exprimate cu Vreau să nu rănească nici Sufletul Omului nostru, nici Sufletele de alături, ar fi indicat să colaborăm foarte bine și cu Empatia. Ea ne va conduce pe un drum destul de sigur, căci a învățat multe direct de la Suflet.

––––––––––––––––––

P.S. : Un alt articol foarte fain despre „trebuie” , pe care vă invit să-l citiți este aici.

A thousand suns

(edited)

Dacă aveți 27 minute la dispoziție, vă invit să vă uitați la filmul ăsta. E chiar excelent.
Vizionare plăcută!

Baby Steps

Credit imagine: gettyimages.com

„Oamenii nu au în ei nimic fundamental defect. Dacă le dai să pună în scenă o povestire care îi pune în armonie cu lumea, ei vor trăi în armonie cu această lume. Dacă le dai să pună în scenă o povestire care îi pune în conflict cu lumea, aceștia vor trăi în conflict cu această lume. Dacă le dai să pună în scenă o povestire în care ei sunt stăpânii lumii, ei se vor comporta ca și cum ar fi stăpânii acestei lumi. Și dacă le dai să pună în scenă o povestire în care lumea e un inamic care trebuie subjugat, ei o vor subjuga la fel ca pe un inamic, și într-o bună zi, inevitabil, acest inamic le va sta la picioare, răpus, cum se întâmplă acum cu această lume.”

Eu aș vrea ca măcar unii din noi să punem în scenă prima povestire, iar pentru asta trebuie să ne depărtăm de celelalte. Cred că primii pași îi facem deja, încet dar sigur!

Când vom avea controlul complet, totul va fi în regulă.

[…]
— Dar să revenim la povestea noastră… După cum ai spus, omului i-a trebuit mult, mult timp ca să se prindă că lui îi erau destinate lucruri mai măreţe decât ar putea realiza trăind ca un leu sau ca un urs marsupial. Timp de vreo trei milioane de ani el a fost doar o parte din acea anarhie, a fost doar încă una din făpturile acelea care se tăvăleau prin mocirlă.
— Corect.
— D-abia acum vreo zece mii de ani el şi-a dat în sfârşit seama că locul lui nu era în mocirlă. A trebuit să se ridice din mocirlă şi să ia în sfârşit treaba în mâini şi s-o pună în ordine.
— Corect.
— Dar această lume nu s-a supus cu smerenie stăpânirii umane, nu-i aşa?
— Nu, nu s-a supus.
— Nu, lumea l-a sfidat. Vântul şi ploaia dărâmau ceea ce omul construia. Jungla lupta să ocupe din nou câmpiile pe care el le-a golit pentru culturile sale. Păsările înhăţau seminţele pe care el le semăna. Insectele ronţăiau lăstarii pe care el îi îngrijea. Şoarecii jefuiau recoltele pe care el le aduna. Lupii şi vulpile furau animalele pe care el le înmulţea şi le hrănea. Munţii, râurile şi oceanele stăteau în loc şi nu vroiau să se dea la o parte din calea lui. Cutremurul, inundaţia, uraganul, viscolul şi seceta nu vroiau să dispară la comanda lui.
— Într-adevăr.
— Această lume nu s-a supus cu smerenie stăpânirii umane, aşadar ce a trebuit el să-i facă?

— Ce vrei să spui?
Citește în continuare

Necesitățile ursului

Recunoașteți melodia?

Am ascultat-o ieri de nenumărate ori, nu mă mai satur de ea. Mergând pe stradă îmi cânta în cap și la un moment dat de-abia m-am abținut să nu încep să dansez, trecând pe podul peste Bega. Da, știu, îs nebună. Dar trebuie să recunoaștem, tuturor ne place la nebunie. Mă întreb, câți dintre voi ați ascultat textul? Eu, până ieri, nu l-am prea băgat în seamă.

Look for the bare necessities
The simple bare necessities
Forget about your worries and your strife
I mean the bare necessities
Of mother’s nature recipies
That bring the bare necessities of life

Wherever I wander,wherever I roam
I can’t be fonder of my big home
The bees are buzzing in the trees
To make some honey just for me

You look under the rocks and plants
And take a glance at the fancy ants
Then maybe try a few
The bare necessities of life will come to you

Look for the bare necessities
The simple bare necessities
Forget about your worries and your stife
I mean the bare necessities
That’s why a bear can
rest at ease
With just the bare necessities of life

So just relax, yeah
in my backyard
If you act like the bee acts
You’re workin’ too hard

Don’t spend your time just lookin’ around
For something you want, can’t be found
You find out you can live without it
And go along, not thinking about it
I’ll tell you something true
The bare necessities of life will come to you

They’ll come to you, they’ll come to you
They’ll come to you, oh yes!

Citește în continuare

Răspunsul meu la „De ce”-uri

De ce-urile le-am scris aici, și-am promis într-un comentariu să răspund într-un articol separat.

Mi se pare destul de simplu și clar. Sunt întrebări care își răspund una alteia și una prin alta, pentru că toate, absolut toate fenomenele au legături între ele. Ca într-o rețea.

Treaba-i că începusem să scriu și o explicație mai exactă a cum văd lucrurile, dar s-a lungit prea mult și nu ajunsesem nici măcar la jumătate, așa că am lăsat-o baltă. Dacă e cineva care n-o să poată să doarmă pentru că nu știe răspunsul meu, să dea un semn și povestim la o bere ;)

Mic test de îndoctrinare culturală

Notă: sondajul de mai sus folosește un limbaj acceptat la scară largă în cultura noastră.

Later edit: pentru ca nu afișează nicicum răspunsurile de la „other” o să le postez eu din când în când:

1.in sfarsit liniste

2. natura ar recuceri in 250 de ani […..]

3. no one cares

4. ieftin. depinde din perspectiva cui vezi (a omului sau a girafei)

5. The monkeys shall rule the Earth again !

6. ar fi foarte urat si nasol

7. Amandoua.

8. In timp se va ridica o noua specie dominanta :)

9. ar ramane o gramada de perechi de chiloti si si sandale nefolosite

10. Natura ar fi trista, singura, moarta. Da! Noi o distrugem!Dar fara emotii e vid.

11. 2

12. the monkeys will rule the Earth, then start spanking each other

13. n ar mai ploua, n ar mai bate vantul si soarele nu ar mai avea culori

14. Natura ar construi la loc in 1000 de ani

––––––––––––––––––––––––––––

Vă mulțumesc pentru participare.

Cartea/filmul/muzica/

Cartea:

The Story of B, de Danel Quinn, un fel de  continuare a cărții „Ismael” , de care am amintit aici.

Spre deosebire de Ismael, cartea asta conține și ceva acțiune, înafară de „învățăminte”. Despre ce-i vorba? Un preot laurențian care  e trimis de către superiorii săi în Europa, ca să se ocupe de un caz. Se pare că Antichristul, „B”,  e pe-acolo, își predică învățămintele blasfemitoare, iar cei care-l urmează nu-s puțini deloc, așa că domnu’ ăsta e un adevărat pericol pentru credință și trebuie eliminat. Iar preotul nostru trebuie să se infiltreze direct în cercul lui, să spioneze, să afle ce și cum, dar ajunge să renunțe la credințele sale religioase, în favoarea ideilor lui „B”. Oare ce-i așa de atrăgător în predicile „anticristului”?

Cartea o găsiți aici, puteți să o printați dacă aveți cont.E în engleză.

Ismael, în română –aici.

O chestie din carte care mi-a plăcut în mod deosebit, și nu știu dacă reușesc să o transpun prea bine aici, acum, dar încerc:

Civilizația noastră acționează conform unei viziuni. Una autodistructivă, după cum își dă seama toată lumea în ultima vreme. Iar viziunea asta  e ca un râu, un fluviu care curge, iar râul o ia în direcția asta a autodistrugerii. Programele (de ecologie, sociale, etc) sunt doar bețe puse în calea acestui râu, în încercarea de a-l opri. Dar dacă se vrea o schimbare, întregul râu trebuie deviat de la cursul său, iar bețele din calea lui nu ajută la nimic. Lumea nu va fi schimbată de oameni cu mentalități vechi implementând programe noi, ci de către oameni cu mentalități shimbate, cu o viziune nouă. Odată schimbată viziunea, programele nu mai sunt necesare.

Filmul:

Human Nature

Regizor: Michael Gondry, care a regizat, printre altele  Eternal Sunshine of the Spotless Mind și The Science of Sleep.

Producător și scenarist: Charlie Kaufman ( Being John Malkovich și Eternal Sunshine of the Spotless Mind).

L-am văzut azi noapte, a 2-a oară, după ce prima dată l-am văzut prin liceu. Atunci parcă mi-a plăcut. Acum nu, deși subiectul era unul promițător. Ce urmează sunt niste chestii care mi-au trecut prin minte în timp ce mă uitam, nu o analiză amănunțită sau mai știu eu ce. N-am chef de de-astea acuma :P

Avem așa: omul civilizat și conformismul său (hilar, în film, că e comedie), și omul necontaminat de civilizație. De nici un fel de civilizație sau cultură ( Unu’ pe care l-au găsit în pădure, crescut de o maimuță. Mă rog, de un om care se credea maimuță).

PuffPrima greșeală: ideea că civilizația noastră e singura. Dacă ceva nu e parte din ea, e catalogat ca „natural”, sălbatic, primitiv. Iar au uitat ăștia că pe lângă cultura noastră și modul nostri de viață mai sunt și altele.

Poate că am luat filmu’ prea în serios, dar: premisele din filmu’ ăsta mi se par  greșite. În film, omul ăsta sălbatic e prezentat cu comportament de maimuță. Și ăsta n-ar fi neaparat un lucru rău, dar oamenii, ca specie, și-au format culturi, cu mult înainte de începuturile civilizației noastre. Omul a devenit om (homo sapiens) pentru că a învățat să folosească unelte, (chiar și unele maimuțe folosesc unelte, nu? ) și-a  găsit adăposturi, apoi și le-a construit, purta haine, în lipsa blănii.  Omul nu trăia singur, dezbrăcat, în copaci. Modul în care e prezentat personaju’ nostru e unul care ridiculizează total omul necontaminat de civilizația noastră, întărind doar viziunea pe care o avem despre „oamenii primitivi”. Liberi fără să aibă absolut nimic. Suntem noi, de 10 000 de ani, și tot ce e înafara perioadei ăsteia, e un hău negru și înfricoșător.

Ok știu, și situația e excepțională. Personajele care îl găsesc pe omu’ din pădure nu găsesc o familie de oameni „sălbatici”, ci unul. Era singur. A fost crescut de unu’ care se credea maimuță, deci oarecum îi sunt justificate gesturile de maimuță. Dacă filmului îi zicea „Ape Nature”, n-aș fi avut nimic de comentat. Dar îi zice „Human Nature”.  În fine, e o comedie, știu. Dacă nu era în regia unuia care a făcut câteva filme foarte faine, iar n-aveam nimic de comentat. Oh well.

A doua greșeală (și am mai vorbit de asta pe-aici): Ideea că omul în esență este rău. Nu-s de acord și punct.

A treia greșeală: Distincția făcută dintre oameni și natură. Sunt oamenii – și de cealaltă parte e hăul ăla negru, primitiv, „natural”, înfricoșător sau idealizat: Natura. Citiți mai mult despre asta aici.

Aș mai continua dar iar mă lungesc prea mult. Sunt și câteva chestii faine în film, nu zic nu. E și entertaining. Patricia Arquette e lovely as always, dezbrăcată sau nu, acoperită de păr sau nu. Mai bine îl vedeți voi. Și poate dacă citiți cărțile de care am zis mai sus, o să înțelegeți mai bine unde încerc să bat.

Muzica:

Most people think, /Great God will come from the skies, /Take away everything/ And make everybody feel high./But if you know what life is worth,/You will look for yours on earth:/And now you see the light,/You stand up for your rights.

Ce-i de citit: Ismael

Profesor cauta elev. Trebuie sa aiba o dorinta sincera de a salva lumea. Prezentati-va in persoana

Ismael,  de Daniel Quinn

cansbuffer