Posts Tagged ‘schimbare’

Ce fac pentru „mediu”

Postat inițial pe forumul Fir de pir, aici.

În primul rând, mă gândesc că să fac ceva pentru mediu e cam același lucru cu să fac ceva pentru mine. Sau pentru ficatul/plămânul/degetul/creierul meu, oricât de egoist ar părea asta.

Logic că nu vreau să-mi fie rău fizic sau psihic. Când mănânc, beau, respir, mă spăl, mă îmbrac, o fac așa încât să-mi satisfac nevoile, conștientă fiind că unele chestii pe care le găsim ‘în comerț’ nu fac bine nici mie, nici ‘mediului’, nici oamenilor care le produc. Și-atunci le aleg, de obicei, pe alea care îmi par ok.

-evit produsele făcute de corporații,
-aleg producătorii locali (din zonă sau măcar românești)
-cumpăr doar legume de sezon
-citesc lista de ingrediente și aleg produsele cu ingrediente pe care le cunosc.
-cumpăr produse cu ambalaj cât mai mic, dintr-un material cât mai normal, pe care se folosește cerneală cât mai puțină.
-aleg produse la care nu se face reclamă.

Asta când sunt conștiincioasă. Pare muncă multă, dar nu-i așa, pentru că:

-nu cumpăr multe chestii
-nu cumpăr din supermarketuri, aleg magazinele de cartier sau piața (de legume sau vechituri), găsesc tot ce am nevoie.
-am deja niste produse pe care le cumpăr în mod normal, pe care le cunosc și-mi sunt ok
-folosesc banii cât mai puțin.
-hainele le iau de la second hand, sunt mai faine decât ce-aș găsi prin magazine, oricum. Le mai modific, personalizez.
-la vară sper să port cât mai mult rochii pe care să mi le facă maică-mea din materiale pe care tot la second sper să le găsesc.

Când am chef de ceva, fac::

-mănânc ciocolată făcută de corporație care conține zahăr și grăsimi și cacao adus de cineștie unde
-când ieșim beau bere care deși e românească, tot niște mari corporații o dețin.
-excesele de orice fel nu-s ok, așa că le evit pe cât posibil :)
-uneori îmi cumpăr câte-un accesoriu dintr-un magazin mare, poate chiar făcut în China, dacă îmi place foarte mult. (mi-am luat de curând o căciulă tricotată made in China, tare bucuroasă sunt de ea, că de-obicei nu-mi șade bine nici o căciulă. De când o am n-am mai cumpărat altă căciulă, deși înainte tot cumpăram la greu din second-uri, că doar doar nimeresc una faină. Acum m-am liniștit)

Am observat că dacă văd ceva și mi se face poftă și zic că nu cumpăr chestia aia, îmi rămâne pe creier și nu-i ok. Mai bine fac ce-mi vine și-mi trece, după aia sigur o lungă perioadă de timp n-o să mai am chef de treaba respectivă.

-nu beau sucuri acidulate de nici un fel, foaaaarte rar beau suc la cutie. În rest apă de robinet, de la pompă, ceai, lapte (preferabil de la țărani), bere, vin de casă, de-astea.
-gătesc când nu sunt singură
-am cultivat (puțin) și voi mai cultiva legume și alte cele
– învăț rețete tradiționale de conservare și rețete care valorifică toate alimentele pe care le am disponibile.
– folosesc internetul (poate prea mult) pentru documentare. A mea și a altora.
-mă spăl și pe corp și pe păr cu același săpun „natural’ făcut de mine. (nu am ce ambalaj să arunc)
-pasta de dinți tot de mine e făcută, peria de dinți e făcută din petrol și adusă din germania, dar e tare faină.
-urmează să văd cum fac cu deodorantul.
-consum puțină apă la duș. Nu folosesc creme sau alte chestii de care n-am nevoie (balsam de păr, cremă hidratantă, de-astea).

-merg cu bicicleta, mijloace de transport în comun (rar), pe jos, cu mașina prietenilor în diverse deplasări.

-mă voi muta la țară.

-nu susțin statul.
-nu susțin corporațile (în privința asta am o slăbiciune mare și încă jumate: Ikea și Apple. De la Apple apreciez foarte tare laptopul meu mai vechi care inca nu s-a stricat niciodata si nu-l vad sa se strice prea curand. Made to last.)

-m-am lăsat de job (și) pentru că n-avea sens să ajut la vânzarea diverselor chestii, deși eu vreau să se vândă și să se cumpere cât mai puțin.

fac ce pot să se afle de chestile astea, mă bucur enorm că tot mai multă lume înțelege și reduce consumul, găsind totodată soluții ieftine, sănătoase și la îndemână pentru multe situații. Mă bucur când lumea colaborează, când văd că spiritul de comunitate se trezește.

Cred că prea puțin din ce-mi face mie bine ar putea să facă  rău ‘mediului'(incluzând alți oameni).
Nu cred că putem trăi fără o oarece amprentă asupra mediului. Interacționăm cu mediul prin fiecare mișcare a noastră, fiecare respirație, la fel ca orice altă ființă vie.

Câtă vreme ne vedem ca parte a organismului care e paneta și nu separați de ea, nu avem cum să-i facem rău. Un ficat/plămân/creier/deget sănătos nu are cum să facă rău organismului. Dacă e bolnav, în schimb, iese urât pentru toată lumea. De obicei astea se strică dacă inputul nu se potrivește cu ce se așteaptă organul să primească.

Gata, mi-am făcut un pic ordine și în gândurile legate de tema asta. În final mai zic că am încredere în ‘zei’/ în Univers că voi fi în siguranță chiar dacă nu-mi fac griji pentru viitor și trăiesc cât mai bine aici și acum.

Living in the hands of gods… :)

Detronarea lui „Trebuie”

Sab-Ina (blogsipace) m-a îndemnat să scriu povestea de mai jos, în urma comentariului la articolul de aici, articol pe care vă invit să-l citiți.

Detronarea lui Trebuie

Comandantul Armatei de Gânduri e preaslăvitul Trebuie. Întâmplarea face ca el să aibă o influență extrem de mare asupra Gândurilor, Armata fiind o armată de supuși. Prea des gândurile încep cu Trebuie, în loc să fie sigure pe ele și cu fruntea sus: „Trebuie să merg la lucru”. „Trebuie să mă grăbesc”. „Trebuie să plătesc creditul”. „Trebuie să-mi cumpăr haine noi”. Armata de Gânduri e ursuză și cenușie.

Armata de Gânduri nu știe încă: Trebuie e pe cale să fie dat jos din funcție. Armata de Gânduri va trece printr-o schimbare radicală, va fi pusă față în față cu Libertatea.

Tot întâmplarea face ca Trebuie să fie fratele vitreg al Minții. De fapt s-a aciuiat pe lângă casa ei din fragedă pruncie, și n-a mai plecat. L-a adus Educația în vizită, probabil cu intenții bune și au crescut împreună.  Lui Trebuie a început să-i placă puterea pe care o poate exercita asupra Minții: Chiar dacă ea își închipuia că e stăpână pe situație, Trebuie i s-a băgat pe sub piele și a început să o macine, încet-încet, astfel încât, nu după mult timp, Mintea a ajuns să creadă că tot ce spune Trebuie vine de fapt de la ea.

Din ce în ce mai mulți Oameni încep să devină Ființe Treze. Asta îl sperie foarte tare pe Trebuie. Știe că locul privilegiat îi este amenințat. Numeroasele neplăceri ale Oamenilor cauzate de Armata de Gânduri ajung din ce în ce mai des și mai intens la Suflet, iar acesta se simte profund tulburat. Iar simțămintele astea ajung și la Minte, care devine îngrijorată de tulburarea părintelui ei.
— Ce se întâmplă? În ultima vreme ești neliniștit, nu-ți găsești locul, nu mai reușești să ajungi la Sufletul Oamenilor din jur, parcă ești din ce în ce mai rece. Recunosc că nu ți-am dat prea multă atenție în ultima vreme, dar am fost ocupată cu războaie… Spune-mi, ce se întâmplă?
— Nu m-ai prea ascultat, ce-i drept, îi răspunde Sufletul. Credeam că pot avea încredere în tine că odată ce-ai crescut îl vei conduce pe Om spre a se simți bine cu el însuși și cu ce îl înconjoară, dar tu, din contră, în loc să faci ca Gândurile să devină prieteni de nădejde ai Omului, le-ai grupat într-o armată de ocupație… Și l-ai pus pe Trebuie comandantul lor. Cum nu se poate mai rău. Eu sunt slăbit. Nu mai vreau să aud de Trebuie. Dacă vrei să nu mă răcesc de tot, fă ceva în privința asta.

Mintea, isteață, și-a dat seama de îndată: Fără Suflet, nici ea nu va mai trăi prea mult.

L-a invocat pe fratele ei mai mic, Limbajul.
— Daca ma ajuți, vom reuși sa-l eliminăm pe Trebuie, spuse el. E suficient să lucrăm împreună, ca și până acum. Vom lucra însă la o altă paradigmă. De fiecare dată când Trebuie vrea să acționeze și să se bage în fața propoziției, tu să fii atent și să-l înlocuiești cu „Vreau…..pentru că….” Uite un exemplu: În loc de „Trebuie să mă grăbesc” ne vom exprima astfel: „Vreau să mă grăbesc, pentru că nu vreau să o las pe colega mea să aștepte în frig”. Dacă, orice argument ai găsi, acesta este suficient de puternic și ești convins că nu-l vei răni pe Suflet prin asta, atunci e în regulă. Dacă nu, înseamnă că acele gânduri care începeau cu Trebuie ar fi dus la o acțiune care nu merită făcută, deci ne eliberăm de ea, și implicit de Trebuie. Iar ca dorințele exprimate cu Vreau să nu rănească nici Sufletul Omului nostru, nici Sufletele de alături, ar fi indicat să colaborăm foarte bine și cu Empatia. Ea ne va conduce pe un drum destul de sigur, căci a învățat multe direct de la Suflet.

––––––––––––––––––

P.S. : Un alt articol foarte fain despre „trebuie” , pe care vă invit să-l citiți este aici.

Vii la masă diseară?

Propun un fel de leapșă. Dar nu una pe internet, ci una în realitate. Un joc: vă explic imediat.

Ați observat că nu-i nici o distracție să mâncați singuri, și cu atât mai puțin distractiv e să gătiți doar pentru o persoană? De-aia  mă bucur mereu când ne adunăm mai mulți prieteni la masă. Rezultă voie bună, veselie și mâncărică bună pentru toată lumea.

Dar cercul ăsta, m-am gândit, e destul de închis. De câte ori vine la masă cineva pe care nu cunosc foarte bine? Sau de câte ori merg eu la masă la cineva quasi-necunoscut?

Jocul pe care-l propun și pe care-l încep în weekendul ăsta e simplu. Eu gătesc și invit la cină– pe lângă cei care oricum ar fi pe-aici– încă două persoane pe care nu le cunosc prea bine, cu care nu mă văd în mod regulat. De preferință ca nici persoanele cele două să nu se cunoască prea bine. ( Varianta extremă ar fi invitarea cuiva total necunoscut). Mâncăm, vorbim, bem, chestii de-astea, și cu siguranță la sfârșitul mesei o să ne știm mai bine.

Dar treaba nu se oprește aici. Fiecare din cele două persoane invitate vor face, la rândul lor, același lucru: vor invita pe alte două persoane puțin cunoscute lor la cină. Și tot așa.

Dați click pe schema de mai jos ca să vedeți reprezentarea grafică a jocului.

Click pe imagine

Acuma, știu că multă lume zice că nu gătește fain. Da’ nici nu trebuie. O omletă sau cartofi prăjiți știe oricine să facă, așadar, no worries! E doar un joc, oricum.

Câteva avantaje pe care le văd:

  • Cunoaștem mai bine oamenii din jurul nostru
  • Vom avea o serie de tăceri stânjenitoare la care ne așteptăm, așa că putem să ne distrăm pe seama lor
  • O masă caldă primită și oferită mai departe. Un cadou.

Cred că nu-i nevoie de multe reguli la jocul ăsta. Oricine se bagă va găsi modalități proprii de a juca. Ideea e să se propage cât mai mult, în cât mai multe locuri. Și pentru că Timișoara și chiar România sunt așa de mici, e foarte posibil să apară încrengături destul de curând. :D

A, încă ceva: spuneți mai departe!

Actualizare 10.01.2010, ora 00.43

Misiune îndeplinită!  Au fost la masă, (înafară de mine și Eni, care oricum am fi fost): Alin, cu care am discutat aici, aici și aici, și Oana.  Am mâncat tocăniță de pui cu ciuperci și cartofi natur cu pătrunjel (+smântână și varză murată) și am discutat despre Nord și Sud și specii pe cale de dispariție, cum ar fi Giborțul – rozătoare ca un șobolan tărcat cu trei dinți în față, și Razorbacul de orez, specie caracterizată prin mișcările-i lente… Chill!

Deci propagăm tot ce e de propagat și, firește, promovăm tot ce e de promovat.

Dezvoltarea rurală (sau cum să intri în sistem)

Menționez ( încă odată) că nu mă interesează politica, dar câte-odată mai aud una alta și mă cam scoate din sărite, când îi văd cât sunt de boi toți.

Scriu despre ce urmează doar pentru că mi-a sărit foarte tare în ochi, ca și eșantion cultural.

Am văzut azi, la lucru – pe youtube, un mic fragment din dezbaterea dintre Geoană și Băsescu (minutele 0.08-2.24).

Foto de Diana Crețu, pe Deviant Art.

Băsescu a zis cam așa:

Politica economică trebuie să intre mult mai puternic și în mediul rural. În momentul de față cea mai mare resursă de creștere a productivității* e în mediul rural. Avem 8 miliarde de euro de la UE destinați dezvoltării rurale. În viziunea mea, parte din acești bani trebuie să se îndrepte spre crearea de locuri de munca în mediul rural, prin înființarea de întreprinderi mici și mijlocii, în care să lucreze tinerii și femeile. „

(etc, etc).

Iar mie mi-a sunat a ceva ce s-au gândit marile corporații când s-au dus prin „țările subdezvoltate” și au văzut că acolo oamenii doar trăiau, fără bani. (da, se poate!) Nu cumpără, nu produc, deci sunt nefolositori „civilizației”. Și-au zis: ia să le promitem noi că dacă lucrează pentru noi, le vom da bani cu care să-și poată cumpăra de mâncare! ( Asta în condițiile în care înainte mâncarea NU era pe bani, era acolo, pur și simplu. Știți, nu-i așa, că unde nu există mâncare nu există oameni, deci dacă trăiau oameni pe-acolo înseamnă că nu mureau de foame). Mâncarea au luat-o ei, „cei civilizați”, ș-au încuiat-o. Lucrează unii -pe bani, la producerea ei. Cheia de la mâncare sunt banii. Deci cei care înainte trăiau și mâncau fără bani, trebuie să muncească pentru cei care le-au încuiat mâncarea, ca să poată supraviețui. Și-atunci se ajunge la asta.

Citește în continuare

Baby Steps

Credit imagine: gettyimages.com

„Oamenii nu au în ei nimic fundamental defect. Dacă le dai să pună în scenă o povestire care îi pune în armonie cu lumea, ei vor trăi în armonie cu această lume. Dacă le dai să pună în scenă o povestire care îi pune în conflict cu lumea, aceștia vor trăi în conflict cu această lume. Dacă le dai să pună în scenă o povestire în care ei sunt stăpânii lumii, ei se vor comporta ca și cum ar fi stăpânii acestei lumi. Și dacă le dai să pună în scenă o povestire în care lumea e un inamic care trebuie subjugat, ei o vor subjuga la fel ca pe un inamic, și într-o bună zi, inevitabil, acest inamic le va sta la picioare, răpus, cum se întâmplă acum cu această lume.”

Eu aș vrea ca măcar unii din noi să punem în scenă prima povestire, iar pentru asta trebuie să ne depărtăm de celelalte. Cred că primii pași îi facem deja, încet dar sigur!

Necesitățile ursului

Recunoașteți melodia?

Am ascultat-o ieri de nenumărate ori, nu mă mai satur de ea. Mergând pe stradă îmi cânta în cap și la un moment dat de-abia m-am abținut să nu încep să dansez, trecând pe podul peste Bega. Da, știu, îs nebună. Dar trebuie să recunoaștem, tuturor ne place la nebunie. Mă întreb, câți dintre voi ați ascultat textul? Eu, până ieri, nu l-am prea băgat în seamă.

Look for the bare necessities
The simple bare necessities
Forget about your worries and your strife
I mean the bare necessities
Of mother’s nature recipies
That bring the bare necessities of life

Wherever I wander,wherever I roam
I can’t be fonder of my big home
The bees are buzzing in the trees
To make some honey just for me

You look under the rocks and plants
And take a glance at the fancy ants
Then maybe try a few
The bare necessities of life will come to you

Look for the bare necessities
The simple bare necessities
Forget about your worries and your stife
I mean the bare necessities
That’s why a bear can
rest at ease
With just the bare necessities of life

So just relax, yeah
in my backyard
If you act like the bee acts
You’re workin’ too hard

Don’t spend your time just lookin’ around
For something you want, can’t be found
You find out you can live without it
And go along, not thinking about it
I’ll tell you something true
The bare necessities of life will come to you

They’ll come to you, they’ll come to you
They’ll come to you, oh yes!

Citește în continuare

But we’ll be there with time to spare and find our own way home

Photo by antocsc on Flickr

With just one kiss you could change the world,
It might not be much better but it certainly couldn’t hurt
When you stomp your feet you aren’t hurting me,
But you’re always killing something just by living on the earth

So who you supposed to listen to when you’re looking for something to do
And all the voices shut you up
‘Cause Someone put a brick in your coffee cup
When you’re trying to decide whether to walk or to ride
Take the easy way you know that you want to

I saw an educated girl give her hair a twirl
And contemplate the meaning of a man with just one arm
She’s not a genius or a dunce, but it makes no difference
For at any moment we might find ourselves a charm

But I’m feeling quite confused by the people who refuse to see
A simple way of life that don’t make you the loser
They say we won’t make it far unless drive there in a car
But we’ll be there with time to spare and find our own way home

You might find the meaning of life in the barrel of a rifle
If it’s pointed at a bird or if it’s pointed at your head
But me I’d rather plant a tree that grows up tall for all to see
Until I need a pencil, then I’ll chop it to the ground

At night falling down, will it make a sound
Should I even wonder what it’d say
It’s so hard to change yourself easier to tell someone else
That everything is going to be okay

(The Ditty Bops)

Piesa aici.

Love of money


Video primit de la Gab.

Cartea/filmul/muzica/

Cartea:

The Story of B, de Danel Quinn, un fel de  continuare a cărții „Ismael” , de care am amintit aici.

Spre deosebire de Ismael, cartea asta conține și ceva acțiune, înafară de „învățăminte”. Despre ce-i vorba? Un preot laurențian care  e trimis de către superiorii săi în Europa, ca să se ocupe de un caz. Se pare că Antichristul, „B”,  e pe-acolo, își predică învățămintele blasfemitoare, iar cei care-l urmează nu-s puțini deloc, așa că domnu’ ăsta e un adevărat pericol pentru credință și trebuie eliminat. Iar preotul nostru trebuie să se infiltreze direct în cercul lui, să spioneze, să afle ce și cum, dar ajunge să renunțe la credințele sale religioase, în favoarea ideilor lui „B”. Oare ce-i așa de atrăgător în predicile „anticristului”?

Cartea o găsiți aici, puteți să o printați dacă aveți cont.E în engleză.

Ismael, în română –aici.

O chestie din carte care mi-a plăcut în mod deosebit, și nu știu dacă reușesc să o transpun prea bine aici, acum, dar încerc:

Civilizația noastră acționează conform unei viziuni. Una autodistructivă, după cum își dă seama toată lumea în ultima vreme. Iar viziunea asta  e ca un râu, un fluviu care curge, iar râul o ia în direcția asta a autodistrugerii. Programele (de ecologie, sociale, etc) sunt doar bețe puse în calea acestui râu, în încercarea de a-l opri. Dar dacă se vrea o schimbare, întregul râu trebuie deviat de la cursul său, iar bețele din calea lui nu ajută la nimic. Lumea nu va fi schimbată de oameni cu mentalități vechi implementând programe noi, ci de către oameni cu mentalități shimbate, cu o viziune nouă. Odată schimbată viziunea, programele nu mai sunt necesare.

Filmul:

Human Nature

Regizor: Michael Gondry, care a regizat, printre altele  Eternal Sunshine of the Spotless Mind și The Science of Sleep.

Producător și scenarist: Charlie Kaufman ( Being John Malkovich și Eternal Sunshine of the Spotless Mind).

L-am văzut azi noapte, a 2-a oară, după ce prima dată l-am văzut prin liceu. Atunci parcă mi-a plăcut. Acum nu, deși subiectul era unul promițător. Ce urmează sunt niste chestii care mi-au trecut prin minte în timp ce mă uitam, nu o analiză amănunțită sau mai știu eu ce. N-am chef de de-astea acuma :P

Avem așa: omul civilizat și conformismul său (hilar, în film, că e comedie), și omul necontaminat de civilizație. De nici un fel de civilizație sau cultură ( Unu’ pe care l-au găsit în pădure, crescut de o maimuță. Mă rog, de un om care se credea maimuță).

PuffPrima greșeală: ideea că civilizația noastră e singura. Dacă ceva nu e parte din ea, e catalogat ca „natural”, sălbatic, primitiv. Iar au uitat ăștia că pe lângă cultura noastră și modul nostri de viață mai sunt și altele.

Poate că am luat filmu’ prea în serios, dar: premisele din filmu’ ăsta mi se par  greșite. În film, omul ăsta sălbatic e prezentat cu comportament de maimuță. Și ăsta n-ar fi neaparat un lucru rău, dar oamenii, ca specie, și-au format culturi, cu mult înainte de începuturile civilizației noastre. Omul a devenit om (homo sapiens) pentru că a învățat să folosească unelte, (chiar și unele maimuțe folosesc unelte, nu? ) și-a  găsit adăposturi, apoi și le-a construit, purta haine, în lipsa blănii.  Omul nu trăia singur, dezbrăcat, în copaci. Modul în care e prezentat personaju’ nostru e unul care ridiculizează total omul necontaminat de civilizația noastră, întărind doar viziunea pe care o avem despre „oamenii primitivi”. Liberi fără să aibă absolut nimic. Suntem noi, de 10 000 de ani, și tot ce e înafara perioadei ăsteia, e un hău negru și înfricoșător.

Ok știu, și situația e excepțională. Personajele care îl găsesc pe omu’ din pădure nu găsesc o familie de oameni „sălbatici”, ci unul. Era singur. A fost crescut de unu’ care se credea maimuță, deci oarecum îi sunt justificate gesturile de maimuță. Dacă filmului îi zicea „Ape Nature”, n-aș fi avut nimic de comentat. Dar îi zice „Human Nature”.  În fine, e o comedie, știu. Dacă nu era în regia unuia care a făcut câteva filme foarte faine, iar n-aveam nimic de comentat. Oh well.

A doua greșeală (și am mai vorbit de asta pe-aici): Ideea că omul în esență este rău. Nu-s de acord și punct.

A treia greșeală: Distincția făcută dintre oameni și natură. Sunt oamenii – și de cealaltă parte e hăul ăla negru, primitiv, „natural”, înfricoșător sau idealizat: Natura. Citiți mai mult despre asta aici.

Aș mai continua dar iar mă lungesc prea mult. Sunt și câteva chestii faine în film, nu zic nu. E și entertaining. Patricia Arquette e lovely as always, dezbrăcată sau nu, acoperită de păr sau nu. Mai bine îl vedeți voi. Și poate dacă citiți cărțile de care am zis mai sus, o să înțelegeți mai bine unde încerc să bat.

Muzica:

Most people think, /Great God will come from the skies, /Take away everything/ And make everybody feel high./But if you know what life is worth,/You will look for yours on earth:/And now you see the light,/You stand up for your rights.

There is hope for the world

Lumea nu poate fi schimbata. Nu de catre  un singur om. Dar cred cu tarie ca poate fi schimbata de oameni. Sigur, nu de-odata. Dar orice schimbare – cat de mica – atrage dupa sine alte schimbari. Pentru ca totul e o retea, nimic nu e izolat si deci toate elementele se influenteaza reciproc.

smeared-dagger-moth-caterpillar

Cand o omida se misca, o zvacnire mica de tot porneste din spatele corpului ei, zvacnire care creste tot mai mult in timp ce inainteaza prin corp, culminand cu o „bucla” vizibila ce, in final, face ca omida sa se deplaseze. Miscarea inseamna schimbare. Si da, omida poate sa se miste in aceeasi directie destul de mult timp, daca suprafata pe care se misca e dreapta. Dar cand intalneste un obstacol, aceeasi mica zvacnire din spate ii traverseaza corpul, si alte particele din ea preiau miscarea, fiecare actionand un pic altfel decat de obicei. Astfel, in loc sa mearga tot drept, omida poate sa se urce pe obiectul ce i-a aparut in cale, sau sa il ocoleasca.

Daca un om vrea sa se mute dintr-ul loc in altul, sau sa miste o mana, reactia ce se produce in creier transmite mai departe intregului sistem ca acea miscare urmeaza sa se intample, si intregul sistem contribuie la indeplinirea miscarii.

Cam asa-i cu orice schimbare, cred. De aceea nu pot sa fiu de acord cu ideea ca lumea asta oricum nu mai poate fi schimbata, asa ca de ce sa depunem un minim efort sa o ducem intr-o directie mai „sanatoasa”, mai putin destructiva? Nu pot sa fiu de acord cu resemnarea. Clar, lumea „cea mare”, intregul sistem, nu il poate schimba o persoana, dar fiecare dintre noi poate sa schimbe un micro-sistem, ceva in jurul lui: in familie, in comunitatea in care traieste, in orasul in care traieste. Suntem suficient de puternici, fiecare din noi avand suficiente aptitudini ca sa poata contribui. Asa se propaga miscarea/schimbarea.

Nu trebuie sa ne asteptam ca guvernele si presedintii sau alte instante superioare sa ia decizii pentru noi, sau sa dea legi, legi care sa duca la schimbare. Intr-un sistem bolnav, acesti factori nu vor putea lua decizii care sa vindece sistemul. It’s that simple.

Ce-i de citit: Ismael

Profesor cauta elev. Trebuie sa aiba o dorinta sincera de a salva lumea. Prezentati-va in persoana

Ismael,  de Daniel Quinn

cansbuffer