Posts Tagged ‘Ismael’

Baby Steps

Credit imagine: gettyimages.com

„Oamenii nu au în ei nimic fundamental defect. Dacă le dai să pună în scenă o povestire care îi pune în armonie cu lumea, ei vor trăi în armonie cu această lume. Dacă le dai să pună în scenă o povestire care îi pune în conflict cu lumea, aceștia vor trăi în conflict cu această lume. Dacă le dai să pună în scenă o povestire în care ei sunt stăpânii lumii, ei se vor comporta ca și cum ar fi stăpânii acestei lumi. Și dacă le dai să pună în scenă o povestire în care lumea e un inamic care trebuie subjugat, ei o vor subjuga la fel ca pe un inamic, și într-o bună zi, inevitabil, acest inamic le va sta la picioare, răpus, cum se întâmplă acum cu această lume.”

Eu aș vrea ca măcar unii din noi să punem în scenă prima povestire, iar pentru asta trebuie să ne depărtăm de celelalte. Cred că primii pași îi facem deja, încet dar sigur!

Anunțuri

Când vom avea controlul complet, totul va fi în regulă.

[…]
— Dar să revenim la povestea noastră… După cum ai spus, omului i-a trebuit mult, mult timp ca să se prindă că lui îi erau destinate lucruri mai măreţe decât ar putea realiza trăind ca un leu sau ca un urs marsupial. Timp de vreo trei milioane de ani el a fost doar o parte din acea anarhie, a fost doar încă una din făpturile acelea care se tăvăleau prin mocirlă.
— Corect.
— D-abia acum vreo zece mii de ani el şi-a dat în sfârşit seama că locul lui nu era în mocirlă. A trebuit să se ridice din mocirlă şi să ia în sfârşit treaba în mâini şi s-o pună în ordine.
— Corect.
— Dar această lume nu s-a supus cu smerenie stăpânirii umane, nu-i aşa?
— Nu, nu s-a supus.
— Nu, lumea l-a sfidat. Vântul şi ploaia dărâmau ceea ce omul construia. Jungla lupta să ocupe din nou câmpiile pe care el le-a golit pentru culturile sale. Păsările înhăţau seminţele pe care el le semăna. Insectele ronţăiau lăstarii pe care el îi îngrijea. Şoarecii jefuiau recoltele pe care el le aduna. Lupii şi vulpile furau animalele pe care el le înmulţea şi le hrănea. Munţii, râurile şi oceanele stăteau în loc şi nu vroiau să se dea la o parte din calea lui. Cutremurul, inundaţia, uraganul, viscolul şi seceta nu vroiau să dispară la comanda lui.
— Într-adevăr.
— Această lume nu s-a supus cu smerenie stăpânirii umane, aşadar ce a trebuit el să-i facă?

— Ce vrei să spui?
Citește în continuare

Cartea/filmul/muzica/

Cartea:

The Story of B, de Danel Quinn, un fel de  continuare a cărții „Ismael” , de care am amintit aici.

Spre deosebire de Ismael, cartea asta conține și ceva acțiune, înafară de „învățăminte”. Despre ce-i vorba? Un preot laurențian care  e trimis de către superiorii săi în Europa, ca să se ocupe de un caz. Se pare că Antichristul, „B”,  e pe-acolo, își predică învățămintele blasfemitoare, iar cei care-l urmează nu-s puțini deloc, așa că domnu’ ăsta e un adevărat pericol pentru credință și trebuie eliminat. Iar preotul nostru trebuie să se infiltreze direct în cercul lui, să spioneze, să afle ce și cum, dar ajunge să renunțe la credințele sale religioase, în favoarea ideilor lui „B”. Oare ce-i așa de atrăgător în predicile „anticristului”?

Cartea o găsiți aici, puteți să o printați dacă aveți cont.E în engleză.

Ismael, în română –aici.

O chestie din carte care mi-a plăcut în mod deosebit, și nu știu dacă reușesc să o transpun prea bine aici, acum, dar încerc:

Civilizația noastră acționează conform unei viziuni. Una autodistructivă, după cum își dă seama toată lumea în ultima vreme. Iar viziunea asta  e ca un râu, un fluviu care curge, iar râul o ia în direcția asta a autodistrugerii. Programele (de ecologie, sociale, etc) sunt doar bețe puse în calea acestui râu, în încercarea de a-l opri. Dar dacă se vrea o schimbare, întregul râu trebuie deviat de la cursul său, iar bețele din calea lui nu ajută la nimic. Lumea nu va fi schimbată de oameni cu mentalități vechi implementând programe noi, ci de către oameni cu mentalități shimbate, cu o viziune nouă. Odată schimbată viziunea, programele nu mai sunt necesare.

Filmul:

Human Nature

Regizor: Michael Gondry, care a regizat, printre altele  Eternal Sunshine of the Spotless Mind și The Science of Sleep.

Producător și scenarist: Charlie Kaufman ( Being John Malkovich și Eternal Sunshine of the Spotless Mind).

L-am văzut azi noapte, a 2-a oară, după ce prima dată l-am văzut prin liceu. Atunci parcă mi-a plăcut. Acum nu, deși subiectul era unul promițător. Ce urmează sunt niste chestii care mi-au trecut prin minte în timp ce mă uitam, nu o analiză amănunțită sau mai știu eu ce. N-am chef de de-astea acuma :P

Avem așa: omul civilizat și conformismul său (hilar, în film, că e comedie), și omul necontaminat de civilizație. De nici un fel de civilizație sau cultură ( Unu’ pe care l-au găsit în pădure, crescut de o maimuță. Mă rog, de un om care se credea maimuță).

PuffPrima greșeală: ideea că civilizația noastră e singura. Dacă ceva nu e parte din ea, e catalogat ca „natural”, sălbatic, primitiv. Iar au uitat ăștia că pe lângă cultura noastră și modul nostri de viață mai sunt și altele.

Poate că am luat filmu’ prea în serios, dar: premisele din filmu’ ăsta mi se par  greșite. În film, omul ăsta sălbatic e prezentat cu comportament de maimuță. Și ăsta n-ar fi neaparat un lucru rău, dar oamenii, ca specie, și-au format culturi, cu mult înainte de începuturile civilizației noastre. Omul a devenit om (homo sapiens) pentru că a învățat să folosească unelte, (chiar și unele maimuțe folosesc unelte, nu? ) și-a  găsit adăposturi, apoi și le-a construit, purta haine, în lipsa blănii.  Omul nu trăia singur, dezbrăcat, în copaci. Modul în care e prezentat personaju’ nostru e unul care ridiculizează total omul necontaminat de civilizația noastră, întărind doar viziunea pe care o avem despre „oamenii primitivi”. Liberi fără să aibă absolut nimic. Suntem noi, de 10 000 de ani, și tot ce e înafara perioadei ăsteia, e un hău negru și înfricoșător.

Ok știu, și situația e excepțională. Personajele care îl găsesc pe omu’ din pădure nu găsesc o familie de oameni „sălbatici”, ci unul. Era singur. A fost crescut de unu’ care se credea maimuță, deci oarecum îi sunt justificate gesturile de maimuță. Dacă filmului îi zicea „Ape Nature”, n-aș fi avut nimic de comentat. Dar îi zice „Human Nature”.  În fine, e o comedie, știu. Dacă nu era în regia unuia care a făcut câteva filme foarte faine, iar n-aveam nimic de comentat. Oh well.

A doua greșeală (și am mai vorbit de asta pe-aici): Ideea că omul în esență este rău. Nu-s de acord și punct.

A treia greșeală: Distincția făcută dintre oameni și natură. Sunt oamenii – și de cealaltă parte e hăul ăla negru, primitiv, „natural”, înfricoșător sau idealizat: Natura. Citiți mai mult despre asta aici.

Aș mai continua dar iar mă lungesc prea mult. Sunt și câteva chestii faine în film, nu zic nu. E și entertaining. Patricia Arquette e lovely as always, dezbrăcată sau nu, acoperită de păr sau nu. Mai bine îl vedeți voi. Și poate dacă citiți cărțile de care am zis mai sus, o să înțelegeți mai bine unde încerc să bat.

Muzica:

Most people think, /Great God will come from the skies, /Take away everything/ And make everybody feel high./But if you know what life is worth,/You will look for yours on earth:/And now you see the light,/You stand up for your rights.

Ce-i de citit: Ismael

Profesor cauta elev. Trebuie sa aiba o dorinta sincera de a salva lumea. Prezentati-va in persoana

Ismael,  de Daniel Quinn

cansbuffer