Posts Tagged ‘ecologie’

Ce fac pentru „mediu”

Postat inițial pe forumul Fir de pir, aici.

În primul rând, mă gândesc că să fac ceva pentru mediu e cam același lucru cu să fac ceva pentru mine. Sau pentru ficatul/plămânul/degetul/creierul meu, oricât de egoist ar părea asta.

Logic că nu vreau să-mi fie rău fizic sau psihic. Când mănânc, beau, respir, mă spăl, mă îmbrac, o fac așa încât să-mi satisfac nevoile, conștientă fiind că unele chestii pe care le găsim ‘în comerț’ nu fac bine nici mie, nici ‘mediului’, nici oamenilor care le produc. Și-atunci le aleg, de obicei, pe alea care îmi par ok.

-evit produsele făcute de corporații,
-aleg producătorii locali (din zonă sau măcar românești)
-cumpăr doar legume de sezon
-citesc lista de ingrediente și aleg produsele cu ingrediente pe care le cunosc.
-cumpăr produse cu ambalaj cât mai mic, dintr-un material cât mai normal, pe care se folosește cerneală cât mai puțină.
-aleg produse la care nu se face reclamă.

Asta când sunt conștiincioasă. Pare muncă multă, dar nu-i așa, pentru că:

-nu cumpăr multe chestii
-nu cumpăr din supermarketuri, aleg magazinele de cartier sau piața (de legume sau vechituri), găsesc tot ce am nevoie.
-am deja niste produse pe care le cumpăr în mod normal, pe care le cunosc și-mi sunt ok
-folosesc banii cât mai puțin.
-hainele le iau de la second hand, sunt mai faine decât ce-aș găsi prin magazine, oricum. Le mai modific, personalizez.
-la vară sper să port cât mai mult rochii pe care să mi le facă maică-mea din materiale pe care tot la second sper să le găsesc.

Când am chef de ceva, fac::

-mănânc ciocolată făcută de corporație care conține zahăr și grăsimi și cacao adus de cineștie unde
-când ieșim beau bere care deși e românească, tot niște mari corporații o dețin.
-excesele de orice fel nu-s ok, așa că le evit pe cât posibil :)
-uneori îmi cumpăr câte-un accesoriu dintr-un magazin mare, poate chiar făcut în China, dacă îmi place foarte mult. (mi-am luat de curând o căciulă tricotată made in China, tare bucuroasă sunt de ea, că de-obicei nu-mi șade bine nici o căciulă. De când o am n-am mai cumpărat altă căciulă, deși înainte tot cumpăram la greu din second-uri, că doar doar nimeresc una faină. Acum m-am liniștit)

Am observat că dacă văd ceva și mi se face poftă și zic că nu cumpăr chestia aia, îmi rămâne pe creier și nu-i ok. Mai bine fac ce-mi vine și-mi trece, după aia sigur o lungă perioadă de timp n-o să mai am chef de treaba respectivă.

-nu beau sucuri acidulate de nici un fel, foaaaarte rar beau suc la cutie. În rest apă de robinet, de la pompă, ceai, lapte (preferabil de la țărani), bere, vin de casă, de-astea.
-gătesc când nu sunt singură
-am cultivat (puțin) și voi mai cultiva legume și alte cele
– învăț rețete tradiționale de conservare și rețete care valorifică toate alimentele pe care le am disponibile.
– folosesc internetul (poate prea mult) pentru documentare. A mea și a altora.
-mă spăl și pe corp și pe păr cu același săpun „natural’ făcut de mine. (nu am ce ambalaj să arunc)
-pasta de dinți tot de mine e făcută, peria de dinți e făcută din petrol și adusă din germania, dar e tare faină.
-urmează să văd cum fac cu deodorantul.
-consum puțină apă la duș. Nu folosesc creme sau alte chestii de care n-am nevoie (balsam de păr, cremă hidratantă, de-astea).

-merg cu bicicleta, mijloace de transport în comun (rar), pe jos, cu mașina prietenilor în diverse deplasări.

-mă voi muta la țară.

-nu susțin statul.
-nu susțin corporațile (în privința asta am o slăbiciune mare și încă jumate: Ikea și Apple. De la Apple apreciez foarte tare laptopul meu mai vechi care inca nu s-a stricat niciodata si nu-l vad sa se strice prea curand. Made to last.)

-m-am lăsat de job (și) pentru că n-avea sens să ajut la vânzarea diverselor chestii, deși eu vreau să se vândă și să se cumpere cât mai puțin.

fac ce pot să se afle de chestile astea, mă bucur enorm că tot mai multă lume înțelege și reduce consumul, găsind totodată soluții ieftine, sănătoase și la îndemână pentru multe situații. Mă bucur când lumea colaborează, când văd că spiritul de comunitate se trezește.

Cred că prea puțin din ce-mi face mie bine ar putea să facă  rău ‘mediului'(incluzând alți oameni).
Nu cred că putem trăi fără o oarece amprentă asupra mediului. Interacționăm cu mediul prin fiecare mișcare a noastră, fiecare respirație, la fel ca orice altă ființă vie.

Câtă vreme ne vedem ca parte a organismului care e paneta și nu separați de ea, nu avem cum să-i facem rău. Un ficat/plămân/creier/deget sănătos nu are cum să facă rău organismului. Dacă e bolnav, în schimb, iese urât pentru toată lumea. De obicei astea se strică dacă inputul nu se potrivește cu ce se așteaptă organul să primească.

Gata, mi-am făcut un pic ordine și în gândurile legate de tema asta. În final mai zic că am încredere în ‘zei’/ în Univers că voi fi în siguranță chiar dacă nu-mi fac griji pentru viitor și trăiesc cât mai bine aici și acum.

Living in the hands of gods… :)

We are all one

Sunt un omnivor locavor

Roșii din Italia, lămai din Turcia, porumb la conservă din Franța, ton din Malaesia, usturoi din China, ficat de pui din Brazilia… Sunt doar câteva exemple de alimente pe care le mâncăm în fiecare zi, fără să ne punem problema cum ajung în farfuria noastră și mai ales cum de sunt așa de ieftine, date fiind miile de kilometri pe care le parcurg până ajung la noi. Nu voi detalia procesul ci recomand un film: Food. Inc . Da, făcut de americani, dar din păcate e valabil pentru toate țările civilizate și dezvoltate.

Dar atunci, ce-i de făcut?

Vorbeam de multă vreme cu Gab despre a obține hrană din surse cât mai apropiate de locul unde trăiești.

Plantele locale sunt cu siguranță mai ușor de crescut, fiind obișnuite cu solul și clima, au evoluat în mediul ăsta și sunt rezistente la bolile și dăunătorii din zonă, așa că nu au nevoie de pesticide și îngrășăminte ca să crească.

Despre cum sunt crescute la noi animalele pentru carne nu prea știu, pentru că nu prea mănânc carne și nu m-am prea documentat. E foarte posibil să fie foarte nasol și prin fermele noastre de animale. Dar probabil că țăranii din piață care mai vând o șunculiță, un cârnat de casă sau o găină au crescut animalele astea în condiții cât de cât decente.

Făină, mălai, cereale, ulei – majoritatea pe care le-am văzut prin magazine sunt produse în România, deci e relativ ok. Din păcate suntem prea mulți, iar dieta cu care ne-am obișnuit e prea bogată în carbohidrați ca să nu depindem de agricultura totalitară (adică asta în care sunt distruse toate speciile care nu ne trebuiesc de pe parcela de pământ pe care vrem sa o folosim…)

Peștele…? Înafară de cel de apă dulce care e pescuit și pe la noi, n-avem de unde să avem pește „local” , deși tare mi-aș dori…

Cumpărând chestii locale, ajutăm economia locală și micii producători în loc să îmbogățim lanțurile de hipermarketuri și producătorii de roșii dopate de prin Italia. Iar dacă ajungem să îi cunoaștem personal pe cei de la care facem rost de hrană, e și mai fain.

Bun. Am făcut introducerea. Acum pot să vă zic de un termen pe care l-am întâlnit de curând și îmi place tare mult: Locavor .

„The locavore movement is a movement in the United States and elsewhere that spawned as interest in sustainability and eco-consciousness become more prevalent.[1] Those who are interested in eating food that is locally produced, not moved long distances to market, are called „locavores.”” (din articolul de Wikipedia)

Da…americanii ăștia, fac o modă din orice :)

Am aflat termenul de locavor din filmulețul ăsta:

Nu voi fi ipocrită să zic că nu mănânc decât chestii locale, dar cu siguranță încerc. Dacă sunt locale, sunt și de sezon. Cam asta mănânc în perioada asta:

Ridichi și gulii, de la care mănânc și frunzele – iese o salată excelentă; ceapă, usturoi, ceapă verde, leurdă, salată verde, semințe de floarea soarelui și de dovleac, țelină, morcovi, leuștean, pătrunjel, fasole, cartofi, mere… o nebunie. Ouă de pe la țară, iaurt SIM (făcut la Făget, deci foarte aproape de Timișoara, și e tare bun) sau din lapte din piață, unt –tot de la SIM, smântână de la unii din jud. Timiș, cârnați de la țară sau din piață, miere, magiun și gem.

Chestii cu care adesea „păcătuiesc” sunt roșiile – da, uneori nu pot să nu iau câteva, și dupa aia îmi pare rău dacă n-au gust ca cele de vară,  lămâi, ciuperci, ton la conservă sau altfel de pești oceanici…

Nu sunt fanatică cu treaba asta, dar îmi dau seama că e mai sănătos și mai ieftin. De asemenea, e un pretext să descopăr ce mâncau oamenii de prin zona noastră înainte de globalizarea din ultimii ani.

Pot să zic că e un joc, iar mie îmi place tare mult să joc jocul ăsta.

Voi ce mâncați?

P.S.: Despre hrană a scris și Gab ieri, aici. Iar aici e un alt filmuleț care în ciuda ritmului mi-a plăcut destul de mult.

P.S.2 : Mi-am adus aminte acum de Bucătăria lui Radu, emisiunea aia de pe Pro TV, cu nenea cel gras și simpatic care din păcate a murit… Voi încerca să-mi fac rost de cartea lui.

A thousand suns

(edited)

Dacă aveți 27 minute la dispoziție, vă invit să vă uitați la filmul ăsta. E chiar excelent.
Vizionare plăcută!

Când vom avea controlul complet, totul va fi în regulă.

[…]
— Dar să revenim la povestea noastră… După cum ai spus, omului i-a trebuit mult, mult timp ca să se prindă că lui îi erau destinate lucruri mai măreţe decât ar putea realiza trăind ca un leu sau ca un urs marsupial. Timp de vreo trei milioane de ani el a fost doar o parte din acea anarhie, a fost doar încă una din făpturile acelea care se tăvăleau prin mocirlă.
— Corect.
— D-abia acum vreo zece mii de ani el şi-a dat în sfârşit seama că locul lui nu era în mocirlă. A trebuit să se ridice din mocirlă şi să ia în sfârşit treaba în mâini şi s-o pună în ordine.
— Corect.
— Dar această lume nu s-a supus cu smerenie stăpânirii umane, nu-i aşa?
— Nu, nu s-a supus.
— Nu, lumea l-a sfidat. Vântul şi ploaia dărâmau ceea ce omul construia. Jungla lupta să ocupe din nou câmpiile pe care el le-a golit pentru culturile sale. Păsările înhăţau seminţele pe care el le semăna. Insectele ronţăiau lăstarii pe care el îi îngrijea. Şoarecii jefuiau recoltele pe care el le aduna. Lupii şi vulpile furau animalele pe care el le înmulţea şi le hrănea. Munţii, râurile şi oceanele stăteau în loc şi nu vroiau să se dea la o parte din calea lui. Cutremurul, inundaţia, uraganul, viscolul şi seceta nu vroiau să dispară la comanda lui.
— Într-adevăr.
— Această lume nu s-a supus cu smerenie stăpânirii umane, aşadar ce a trebuit el să-i facă?

— Ce vrei să spui?
Citește în continuare

Mie mi-a sărit capacul

Coca-Cola_Plastic_Bottle

…când am primit mailul ăsta de la Eco Club TM dep. Marketing:

Pune capac. Recicleaza!

ECO CLUB Timisoara, in colaborare cu Iulius Mall Timisoara si Coca-Cola HBC Romania, te invita la un reciclat! Vino in perioada 12-15 noiembrie 2009 in noul noului FOOD COURT ALMONDO din Iulius Mall Timisoara si ia parte la evenimentul “Pune capac. Recicleaza!”.

“Pune capac. Recicleaza!” are drept scop incurajarea integrarii notiunii de ecologie urbana in randul cetatenilor timisoreni si isi propune educarea comunitatii in a reutiliza si recicla obiecte din plastic.

Participa si tu la actiunea de reutilizare si reciclare a capacelor de la sticlele de PET-uri! Aduna cel putin 5 capace colorate din gama Coca-Cola, de culoare alb (Dorna Izvorul Alb), rosu (Coca-Cola Regular) sau albastru (Fanta, Sprite), portocaliu (Nestea), turcoaz (Dorna – apa minerala), depoziteaza- le la urnele special amenajate la Centrul Informational din Iulius Mall Timisoara si intra in eco-concurs. Se va organiza o tombola cu premii care constau in sticle de Coca-Cola de 0.5 L si telefoane mobile Samsung SGH F300.

Ce se intampla cu capacele? Capacele colorate stranse vor fi utilizate in realizarea unei machete cu sigla proiectului. Vino sa o construim impreuna pentru ca numai impreuna facem lucruri mici, cu impact mare! Vom demonstra astfel ca oricare dintre cetatenii Timisoarei poate fi ECO, ca poate ajuta la protejarea mediului inconjurator prin implicare, prin actiunile de reducere, reutilizare si reciclare.

ECO CLUB Timisoara este o organizatie nonguvernamentala a carei misiune este de a informa si a educa din punct de vedere ecologic cetatenii orasului nostru si de a colabora cu institutiile si autoritatile locale pe probleme de mediu. Noi ne dorim sa transformam Timisoara intr-un oras ecologic prin implicare, dedicare si stil de viata. Mentionam faptul ca nu suntem afiliati politic iar niciuna din activitatile noastre nu are caracter politic.

Acuma… iertată să-mi fie reacția de urâcioască/cârcotașă/căutătoare de noduri în papură, dar n-am putut să mă abțin și le-am răspuns așa: Citește în continuare

Din ciclul „Cum să fii verde”

Cam cu atâta dioxid de carbon mai puțin ar fi în aer dacă n-ai folosi mașina pentru o zi.

Găsite aici