Vineri dimineata am observat o chestie surprinzatoare. Greu de imaginat cu mintea mea adesea prea naiva. O chestie care m-a facut sa tresar , sa simt un gol, ca atunci cand cobori cu liftul si apoi, in secunda imediat urmatoare, sa oftez. Sa ma revolt, sa rad, sa ma revolt din nou in timp ce o luam pe jos spre casa. Apoi iar am oftat, iar am ras, am trimis un sms. ” afurisitii, nu se lasa. au furat-o si pe asta”.
O bicicleta pe care o aveam de o luna. Poate chiar mai putin. O bicicleta cumparata ieftin dintr-un sat de dupa Arad. Acolo unde m-am dus cu sefu sa-mi aleg bicicleta dupa ce mi-au furat-o pe „prima”. O bicicleta frumoasa, usoara, de dama, visinie si cu roti de 28. Franele nu-i prea mergeau si scartaia cand pedalam. Inca n-am ajuns sa o duc la service, pentru ca nenea era mereu prea ocupat, caci sunt multe biciclete bolnave in oras (si chiar si mai multe sanatoase, lucru care ma bucura foarte tare, dar asta nu e subiectul post-ului astuia)! Asa…ce ziceam? Da. Au furat-o si pe asta.
Sa fie oare singura solutie, atunci cand nu poti sa o iei cu tine in casa?
Si m-am gandit la 2 chestii, pentru inceput:
1. Desi nu ma asteptam sa o fure ASA de repede, n-am exclus posibilitatea inca de la inceput. De-aia am luat-o pe cea care a costat 150 RON si nu pe cea foarte faina cu 150 euro. Asa ca nu mi-a parut asa de rau. Nici n-avea inca ceea ce numim „valoare sentimentala”. Nu poti sa te atasezi prea tare de un obiect in doar o luna. Deci…oh well!
2. Dat fiind ca nu am dus-o inca la atelier sa-i faca franele si… sa o faca sa mearga brici, asa cum mi-am propus, nici n-am dat banii aia pe ea (deci nu i-am marit valoarea), si deci cel care (presupun ca) o va revinde va trebui fie sa isi bata un pic capul cu ea, fie sa o vanda mai ieftin. cred.
Dar chestia asta doar mi-a trecut prin cap, si sincera sa fiu mi-e fix totuna ce face cu ea si cat castiga de pe urma ei. Pentru ca faptul ca a furat-o si ca probabil o sa o vanda ma duce la ideea de la punctu’ 3, idee care mi-a venit cam peste juma de ora, cand am ajuns aproape de casa, la podul de la Cartan. Acolo m-am minunat iarasi de infinita rabdare a soferilor. Am vazut masini calare una peste cealalta, intr-un haos total, incercand zadarnic sa inainteze, si cand reuseau, inaintau cu cate 2 metri pe minut. Not a pleasent sight. Si n-as fi vrut defel sa fiu in locul lor. Asa….sa nu deviez prea mult. Asta m-a dus cu gandul la
3. poate ca e bine ca au furat-o. Cel care o va vinde n-o sa o vanda cuiva care o sa o tina in garaj, ci cuiva care isi doreste o bicicleta si o va folosi. Si astfel cineva in plus va merge pe bicicleta. Iar eu oricum imi iau alta (tot ieftina, sa nu-mi para asa rau data viitoare). Poate ca la ora actuala deja 2 persoane care nu foloseau inainte bicicleta o folosesc acum, cate o bicicleta care odata a fost a mea :)
Si acum simt nevoia sa relatez si despre „intalnirea de gradul 3” avuta cu Politia, in drumul meu spre casa de vineri dimineatza (cand am observat disparitia bicicletei, in caz ca ati uitat :) )
Asa cum am zis la inceput, starea mea oscila intre revolta, ras isteric si parere de rau. Dupa cateva minute s-a stabilizat, ajungand la starea aia eliberatoare de… indiferenta. Starea aia linistita a celui care acum e mai intelept si stie mai bine. ( lol)
De-odata vad loganul alb pe care scrie mare, cu albastru inchis: POLITIA. Fara sa schimb ritmul plimbarii mele ma indrept spre masina si le fac un semn sa coboare fereastra. Le-am spuns linistita ca vreau sa le relatez un fapt, nu sa depun o plangere sau o declaratie sau orice de felul ala care i-ar scoate din starea de fericita lancezeala. Le-am spus ca in mai putin de o luna mi s-au furat doua biciclete, ambele legate, una din ele chiar in noaptea ce a trecut. Si i-am intrebat cum se poate una ca asta, cand ei, Politia, sunt peste tot si ne vegheaza. Vedem zilnic loganurile lor albe (si nu-s putine) patruland ba cu girofarul aprins, ba cu el stins, prin toate zonele orasului, pe strazi mari si strazi mici. Cum se poate, zic, sa mi se fure 2 biciclete intr-o luna?!
„Noi suntem de la Politia Rutiera, don’soara!”
„Da, multumesc. O zi frumosa!”
Nota:
Atentie! Vederea unei imagini asemanatoare cu cea de mai jos in imediata proximitate nu trebuie sa va faca sa va simtiti in siguranta. Daca un talhar vine si va da in cap, este foarte posibil ca cei din masina frumos inscriptionata sa nu intervina, ei fiind „de la politia rutiera”.
Irina's blog 