Posts Tagged ‘comunitate’

Permacultură la Timișoara

În weekendul ăsta am avut marea bucurie să particip la primul workshop de permacultură și grădinărit din Timișoara (primul de care să știm, în orice caz). S-a întâmplat la grădinița Waldorf, la inițiativa mișcării Timișoara în Tranzițe, cu sprijinul grădiniței Waldorf și cu ajutor din partea unor părinți ai copiilor de acolo.

Detalii – aici.

We are all one

Legumele noastre cele de toate zilele

Așadar, am făcut-o și pe asta.
Joia trecută am dat avansul pentru coșul săptămânal cu legume proaspete, produse fără pesticide și îngrășăminte chimice la Belinț, jud. Timiș, de domnul Jivu.
Auzisem demult de inițiativa ASAT – Asociația pentru Susținerea Agriculturii Țărănești,  m-am mai uitat peste site-ul și blogul lor, dar nu am știut niciodată foarte clar cum funcționează, deși suna foarte bine: primești legumele direct de la un producător din zona ta, fără să mai plătești intermedierea, știi în ce condiții sunt crescute legumele respective, primești mereu legume locale și de sezon… Exact ce-mi doream.

ASAT există de 3 ani. Acum 2 ani se distribuiau 20 de coșuri, acum un an s-a ajuns la 100 iar anul acesta se preconizează să se ajungă la 250 de coșuri de legume, acesta fiind și numărul maxim pe care îl poate produce dl. Jivu. La anul poate că se va semna un nou contract cu un alt producător, așa cum s-a întâmplat la Arad, unde începând cu anul ăsta, o doamnă va produce legume pentru 20 de familii.

Cum funcționează toată treaba?
Pe scurt: consumatorul – adică noi, timișorenii, după ce s-a înscris, dă un avans de 200 de ron care îi ajunge în medie pentru vreo 6-7 săptămâni. Un coș costă în medie cam 30 de ron, dar depinde de cantitatea și de felul legumelor primite în săptămâna cu pricina. Legumele au același preț pe toată durata parteneriatului. Cred că găsiți pe site-ul lor un tabel cu prețuri…
Există două tipuri de coșuri: cel mic, calculat să ajungă la 2 adulți timp de o săptămână, și cel mare, pentru 2 adulți și 2 copii. Eu m-am înscris împreună cu Gab și cu Eniko pentru un coș mic.

Din avans se extrage costul unui coș în fiecare săptămână, ca la o cartelă. Când se termină avansul, se face o „reîncărcare” și se continuă cu primitul coșurilor până la sfârșitul lunii octombire.
Legumele se vor ridica de la o hală de prin piața Badea Cârțan, o dată pe săptămână. Consumatorul își alege o zi din cele 2 când vin legumele, pentru ca producătorul să știe câte să aducă. Fiecare primitor de coș poate renunța la 3 coșuri, cu condiția să anunțe din timp (asta pe perioada concediilor).

Se încearcă semnarea unor contracte asemănătoare și cu producători de fructe, lapte, brânză și ouă dar nu este nimic final, iar eu știu prea puține pentru asta ca să scriu.

Dacă sunteți interesați de coșurile cu legume, grăbiți-vă! Mai sunt câteva locuri disponibile, iar înscrierea se face până în data de 30 aprilie. Coșurile vor începe să fie distribuite de la sfârșitul lunii mai.

Prieteni de facebook

Sunt eu demodată/retardată/răutăcioasă/asocială privind rețelele sociale online dacă mi se pare trist și cam urât ce-a zis domnișoara asta pe Twitter, chiar dacă e, probabil, doar o glumă?

Cu toate că nu o cunosc personal, sunt convinsă că e o fată foarte de treabă. Doar că ceva din textul de mai sus nu îmi pare în regulă… Iertată să-mi fie nesăbuința!

Dincolo de bani

(Articol publicat inițial în 9.03.2010)

Am marea bucurie să anunț (pentru cei din voi care încă n-ați aflat) că s-a lansat, oficial, site-ul www.dincolodebani.ro, site la care  Gab și eu lucrăm de ceva vreme – Gab mult mai mult decât mine :) .

Ce-i cu site-ul ăsta? Citez:

Un site prin care oferi și primești gratuit tot felul de produse și servicii pentru care în mod normal ai plăti.

Chestii de acest gen oricum se întâmplă tot timpul în grupurile de prieteni. Tot ce dorim noi este să formăm un grup mai extins de persoane care să se implice în a se ajuta reciproc.

Interesul nostru principal e dezvoltarea comunităţii locale. Din cauza asta, dorim aici doar membri care locuiesc în Timişoara sau prin împrejurimi (să zicem maxim Lugoj, Arad, etc).

Proiectul nostru nu este legat în nici un fel de troc. Nu trebuie să dai nimic în schimb celui care te-a ajutat, ci este chiar de recomandat să ajuţi mai bine pe altcineva. Cum s-ar zice “pay it forward”. Totuşi, dorim ca fiecare membru să primească de la comunitate şi să ofere comunităţii în cantităţi cam egale. Ce înseamnă asta? Că acest site nu este pentru acţiuni caritabile. Dacă cineva este interesat doar să ofere sau doar să primească, aici nu e locul potrivit. Ne plac acțiunile caritabile, doar că proiectul nostru nu e pentru asta. Noi încercăm să formăm o comunitate. O adunatură de bogați care ajută săracii nu este o comunitate.

Vă invit, așadar, să vă înscrieți și să-l folosiți cu încredere. Încredere în oameni.

Vii la masă diseară?

Propun un fel de leapșă. Dar nu una pe internet, ci una în realitate. Un joc: vă explic imediat.

Ați observat că nu-i nici o distracție să mâncați singuri, și cu atât mai puțin distractiv e să gătiți doar pentru o persoană? De-aia  mă bucur mereu când ne adunăm mai mulți prieteni la masă. Rezultă voie bună, veselie și mâncărică bună pentru toată lumea.

Dar cercul ăsta, m-am gândit, e destul de închis. De câte ori vine la masă cineva pe care nu cunosc foarte bine? Sau de câte ori merg eu la masă la cineva quasi-necunoscut?

Jocul pe care-l propun și pe care-l încep în weekendul ăsta e simplu. Eu gătesc și invit la cină– pe lângă cei care oricum ar fi pe-aici– încă două persoane pe care nu le cunosc prea bine, cu care nu mă văd în mod regulat. De preferință ca nici persoanele cele două să nu se cunoască prea bine. ( Varianta extremă ar fi invitarea cuiva total necunoscut). Mâncăm, vorbim, bem, chestii de-astea, și cu siguranță la sfârșitul mesei o să ne știm mai bine.

Dar treaba nu se oprește aici. Fiecare din cele două persoane invitate vor face, la rândul lor, același lucru: vor invita pe alte două persoane puțin cunoscute lor la cină. Și tot așa.

Dați click pe schema de mai jos ca să vedeți reprezentarea grafică a jocului.

Click pe imagine

Acuma, știu că multă lume zice că nu gătește fain. Da’ nici nu trebuie. O omletă sau cartofi prăjiți știe oricine să facă, așadar, no worries! E doar un joc, oricum.

Câteva avantaje pe care le văd:

  • Cunoaștem mai bine oamenii din jurul nostru
  • Vom avea o serie de tăceri stânjenitoare la care ne așteptăm, așa că putem să ne distrăm pe seama lor
  • O masă caldă primită și oferită mai departe. Un cadou.

Cred că nu-i nevoie de multe reguli la jocul ăsta. Oricine se bagă va găsi modalități proprii de a juca. Ideea e să se propage cât mai mult, în cât mai multe locuri. Și pentru că Timișoara și chiar România sunt așa de mici, e foarte posibil să apară încrengături destul de curând. :D

A, încă ceva: spuneți mai departe!

Actualizare 10.01.2010, ora 00.43

Misiune îndeplinită!  Au fost la masă, (înafară de mine și Eni, care oricum am fi fost): Alin, cu care am discutat aici, aici și aici, și Oana.  Am mâncat tocăniță de pui cu ciuperci și cartofi natur cu pătrunjel (+smântână și varză murată) și am discutat despre Nord și Sud și specii pe cale de dispariție, cum ar fi Giborțul – rozătoare ca un șobolan tărcat cu trei dinți în față, și Razorbacul de orez, specie caracterizată prin mișcările-i lente… Chill!

Deci propagăm tot ce e de propagat și, firește, promovăm tot ce e de promovat.

Baby Steps

Credit imagine: gettyimages.com

„Oamenii nu au în ei nimic fundamental defect. Dacă le dai să pună în scenă o povestire care îi pune în armonie cu lumea, ei vor trăi în armonie cu această lume. Dacă le dai să pună în scenă o povestire care îi pune în conflict cu lumea, aceștia vor trăi în conflict cu această lume. Dacă le dai să pună în scenă o povestire în care ei sunt stăpânii lumii, ei se vor comporta ca și cum ar fi stăpânii acestei lumi. Și dacă le dai să pună în scenă o povestire în care lumea e un inamic care trebuie subjugat, ei o vor subjuga la fel ca pe un inamic, și într-o bună zi, inevitabil, acest inamic le va sta la picioare, răpus, cum se întâmplă acum cu această lume.”

Eu aș vrea ca măcar unii din noi să punem în scenă prima povestire, iar pentru asta trebuie să ne depărtăm de celelalte. Cred că primii pași îi facem deja, încet dar sigur!