Posts Tagged ‘civilizație’

Pui de om

Am mers acum o săptămână cu autobuzul în oraș, pe o rută suficient de lungă ca să ajung să mă uit la oameni. De la o vreme încoace fac un fel de exercițiu uitându-mă la ei, când am timp, pentru că durează un pic. Încerc să mi-i închipui copii.

Încerc să fac abstracție de hainele sobre, ponosite sau nu, sărăcăcioase sau nu, asortate sau nu, alea pe care le îmbracă adulții ca să pară respectabili — sau nu. Să fac abstracție de machiajul femeilor, să le reîntregesc forma sprâncenelor pensate, să ghicesc culoarea naturală a părului vopsit, să văd bărbații fără barbă și maxilare proeminente.  Să nu văd urmele lăsate de ani, de zâmbete și de oboseală pe fețele lor, să văd doar trăsăturile moștenite de la copii ăia cu vreo 25 de ani mai mari ca ei. Ăsta e efortul de imaginație pe care-l fac. Nu fac însă abstracție de expresiile feței și de gesturi, astea fac totul mai interesant.

Și-atunci văd asta: ochi împrejmuiți de gene moi, privind pe fereastra murdară a autobusului, în gol probabil. Uneori o expresie vagă, niște sprâncene firave ridicându-se un pic. S-ar lipi poate cu nasul de geam, să vadă mai bine, dar s-a învățat că nu-i frumos și oricum e plin de microbi. Fetița de pe scaunul de lângă deschide o gentuță cu buline și scoate un telefon cu clapetă, îl deschide, butonează un pic și îl pune la loc. Picioarele s-ar bălăngăni în gol sau ar sta cuminți, cu vârfurile îndreptate un pic spre interior. Un strănut, un șervețel cu miros de detergent în locul unei mâneci. O revistă cu idei pentru casă și grădină și reclame și promisiuni, dar cât de simplă e coliba din bețe făcută în fundul curții, cu acoperiș din pătură și covor din pătură și gâze și frunze. Doar că e cam departe de autobus, și de apartamentul unde duce autobusul.

N-am văzut niciodată atâția copii care să-și ascundă privirile, care nu-și fac cu mâna și nu-și scot limba.

Băiatul gras din fața mea se uită la ceas, a întârziat la întâlnirea cu ceilalți copii cu care se joacă de-a afacerile. Se uită scurt la mine, vede că mă uit la el și-și aruncă repede privirea pe fereastră până la următoarea stație, unde coboară grăbit, îmbrâncind-o un pic pe fata de lângă ușă. A mică se uită urât la el și strănută. Nu mai scoate șervețelul, se retrage un pic și se atinge ușurel cu mâna pe sub nas.

Baby Steps

Credit imagine: gettyimages.com

„Oamenii nu au în ei nimic fundamental defect. Dacă le dai să pună în scenă o povestire care îi pune în armonie cu lumea, ei vor trăi în armonie cu această lume. Dacă le dai să pună în scenă o povestire care îi pune în conflict cu lumea, aceștia vor trăi în conflict cu această lume. Dacă le dai să pună în scenă o povestire în care ei sunt stăpânii lumii, ei se vor comporta ca și cum ar fi stăpânii acestei lumi. Și dacă le dai să pună în scenă o povestire în care lumea e un inamic care trebuie subjugat, ei o vor subjuga la fel ca pe un inamic, și într-o bună zi, inevitabil, acest inamic le va sta la picioare, răpus, cum se întâmplă acum cu această lume.”

Eu aș vrea ca măcar unii din noi să punem în scenă prima povestire, iar pentru asta trebuie să ne depărtăm de celelalte. Cred că primii pași îi facem deja, încet dar sigur!

Regatul lui Eu și Al Meu

alienare

De ce sunt prieteniile între adulți așa de superficiale?
De ce sunt oamenii așa de ocupați?
De ce sunt viețile copiilor așa de programate?
De ce sunt mai puțini copii ce se joacă pe-afară în comparație cu copilăria mea?
De ce cântă oamenii așa de rar în public?
Ce s-a întâmplat cu toți marii povestitori?
Ce s-a întâmplat cu familia extinsă?
De ce au devenit casele și curțile așa de mari?
De ce sunt prețurile așa de deformate încât e mai ieftin să cumperi un produs nou decât să il repari?
De ce fac corporațile compuse din oameni de treabă lucruri așa de îngrozitoare?
De ce oamenii nu-și mai cunosc prea bine vecinii?
De ce sunt semne de „Acces interzis” peste tot?
De ce sunt procesele și problemele juridice predominante în zilele noastre?
De ce a devenit societatea așa de idealistă?
De ce se pare că suntem neajutorați în legătură cu a încetini distrugerea ecosistemului?
De ce e munca  neplăcută?
Trebuie să fie frustrant și alienant să fii un părinte ce îngrijește copii mici?
De ce își exprimă oamenii dorința de a crea o comunitate, dar mai apoi se arată neinteresați prin acțiunile lor?
De ce dau jocurile și televizorul dependență?
De ce mă preocupă așa de mult ideea de copyright, marcă înregistrată și proprietate intelectuală?

De aici via blog 2, un blog pe care mă bucur că l-am întâlnit.

Și adaug:

De ce ne e greu să cerem ajutorul cuiva?

De ce suntem așa de mândrii?

De ce avem așteptări așa de mari de la ceilalți?

De ce simțim că nu suntem destul de buni?

Mic test de îndoctrinare culturală

Notă: sondajul de mai sus folosește un limbaj acceptat la scară largă în cultura noastră.

Later edit: pentru ca nu afișează nicicum răspunsurile de la „other” o să le postez eu din când în când:

1.in sfarsit liniste

2. natura ar recuceri in 250 de ani […..]

3. no one cares

4. ieftin. depinde din perspectiva cui vezi (a omului sau a girafei)

5. The monkeys shall rule the Earth again !

6. ar fi foarte urat si nasol

7. Amandoua.

8. In timp se va ridica o noua specie dominanta :)

9. ar ramane o gramada de perechi de chiloti si si sandale nefolosite

10. Natura ar fi trista, singura, moarta. Da! Noi o distrugem!Dar fara emotii e vid.

11. 2

12. the monkeys will rule the Earth, then start spanking each other

13. n ar mai ploua, n ar mai bate vantul si soarele nu ar mai avea culori

14. Natura ar construi la loc in 1000 de ani

––––––––––––––––––––––––––––

Vă mulțumesc pentru participare.