Posts Tagged ‘cercei’

Pâine de casă

Deși ieri am fost extrem de leneșă și moleșită, pe seară mi-am revenit și am devenit productivă. Și-anume am produs un aluat de pânie pe care azi dimineață l-am copt, transformându-l în ceva între ciabatta și focaccia. Sau, mai bine zis, aluatul a crescut atât de mult peste noapte încât a umplut toată tava, nu atât în înălțime cât în lățime.

Am făcut aluatul ăsta pentru că voiam să văd o treabă. Folosind exact aceleași ingrediente și cantități, am vrut să văd diferența între o pâine făcută de la zero în mașina de pâine și una frământată de mână, coaptă în cuptorul electric.

Ei bine, sigur că e o diferență. În mașina de pâine aluatul crește prea repede, e grăbit. Rezultă o pâine bună, crescută, dar cu găuri foarte mici și uneori prea moale. De altfel, și pâinea cumpărată are găurile foarte mici, semn că-i crescută cu forța. Citind pe un forum, am învățat că pâinea se lasă la crescut câteva ore bune, uneori peste noapte. Astfel, bacterile, drojdia au timp să lucreze și să formeze acele găuri faine și mari pe care le știu din pâinea bunicii.

Tot de-acolo am aflat că pâinea se poate face și fără drojdie de bere, că pe vremuri așa era făcută: cu o drojdie rezultată din făină și apă lăsată la fermentat câteva săptămâni (nu știu rețeta din cap, dar puteți studia topicul respectiv dacă vă interesează). În brutăriile de tradiție se folosea de multe ori aceeași maia timp de mai multe generații. Ei, până să încerc și metoda asta (probabil se va întâmpla când vom avea un cuptor de pâine zdravăn), am folosit drojdia de bere, însă doar foarte puțină.

Bun. Până una alta, vă spun cum am făcut:

Ingredientele au fost:
480 g făină tip 650
270 ml apă
o linguriță drojdie (uscată, n-am avut proaspătă)
o linguriță miere (se poate pune zahăr)
o linguriță sare

Am dizolvat drojdia în jumătate din apă, cu tot cu miere, și-am lăsat-o să stea o vreme. (asta-i maiaua cu drojdie de bere)

Am pus făina pe masă, am făcut o gaură, am pus și sarea și am început să torn din maia, încorporând-o în făină. Apoi la fel am făcut și cu apa rămasă. Dacă mai e nevoie de apă, se mai poate adăuga (unele tipuri de făină absorb mai multă apă decât altele). Se frământă mult și bine, vreo 10 minute cel puțin. Vorba-i că se frământă până cade o picătură de sudoare, dar cred că asta-i o mică exagerare din popor, că dacă-i frig asuzi mai greu ;)

După ce s-a frământat îndeajuns și aluatu-i elastic și în nici un caz nu se lipește de mână, se tapetează un bol cu făină, se dă și pe aluatul făcut bilă cu făină și se pune la crescut într-un loc liniștit, călduț, un pic umed și fără curenți de aer. Bila de aluat se crestează adânc, ca să se poată deschide și dezvolta în voie.
Eu l-am pus lângă calorifer, acoperit, și l-am lăsat vreo 50 minute, timp în care și-a dublat volumul. În timpul ăsta lucram la cerceii pentru Diana.

L-am luat apoi iarăși la frământat, să iasă aerul din el, și l-am împărțit în două bucăți egale. Cu una mi-am făcut de cap, am pus oregano și bucățele de brânză de la bunică-mea, tare și aromată. Cealaltă bucată am lăsat-o așa. Le-am pus în tava tapetată cu făină, dându-le o formă lunguiață. Spațiu între ele era berechet.

Le-am acoperit din nou și le-am lăsat din nou la crescut.
Dimineața- direct la tavă m-am dus, să văd minunea. Aluatul a crescut atâta încât cele două bucăți s-au unit și au umplut toată tava. Dacă le puneam în ceva recipiente mai mici s-ar fi dezvoltat și pe verticală, dar așa au preferat să se pleoștească ca o plăcintă. Ei bine, pe bucata cu oregano și brânză am mai dat cu ulei de măsline și am dat tava la cuptor, la 200 grade. Mai repede decât mă așteptam (că nici n-am apucat să termin mărțișoarele) s-a rumenit frumos și am scos minunea, care între timp a început să degaje un miros… știți voi, mirosul ăla de pâine proaspătă :)

Am scos bucățile (le-am ajutat cu un cuțit să se despartă, nu erau prinse de tot) și le-am pus pe-un șervet de bucătărie. Desigur, n-am avut răbdare să se răcească și-am tăiat bucata cu oregano, să văd cum e. Mă gândeam s-o mănânc cu unt sau ceva. Ei bine, după ce-am mușcat din ea n-am mai vrut să o ung cu nimic. Era perfectă.

Găurile nu erau nici pe departe așa de mari cum am văzut pe wikipedia, dar oricum, considerabil mai mari decât la pâinea ‘de mașină’, iar aluatul are cu totul altă consistență.

La prânz am făcut și-un pateu de ficat de pui și ciuperci, rețeta e aici. Și pe ăsta îmi vine să-l mănânc gol, dar mai aștept. Acum sunt prea sătulă de la toate feliuțele de pâine pe care le-am mâncat.

Anunțuri

Ta-daam, prezentam prima tura de cercei din ceramica:

ceainice1

Ceainice rosii cu buline

Monstruletzii de duminica ies la lumina doar miercuri.

nu sunt pisici, nici nu vor, nici nu pot

nu sunt pisici, nici nu vor, nici nu pot