Archive for the ‘Sustenabil’ Category

The land we live on

Am petrecut vreo două ore în grădină, așezată pe salteaua de yoga primită de la Manu. Aveam un strat de plivit, cel cu morcovi și ceapă. Crescuseră niște plăntuțe mici care acopereau totul, așa cum este firesc. Dacă morcovii ar fi fost mai mari le-aș fi lăsat, căci nu fac altceva decât să păstreze umiditatea solului și să nu lase alte plante mai agresive să intre în strat.

A fost un fel de meditație.

Simțeam că joc rolul un mic zeu, unul un pic injust căci ne țineam partea, alegând cine are voie să trăiască și cine nu. Mai pățesc asta uneori. (Nu e înfumurare, nicidecum. E un pic de vină. Simt că noi, oamenii,  suntem atât  frumoși,  creativi și capabili de atâta empatie când suntem în postura de oameni – nimic altceva decât ființe ale Pământului, dar de fiecare dată când jucăm rolul de zeu suntem execrabili și destructivi)

Am privit cu atenție totul din jurul meu, de aproape, îndelung. Mii de plăntuțe care încearcă să crească. Nu toate vor trăi, fie că intervin eu sau nu, dar impulsul de a fi este atât de prezent. Insecte, râme, miriapode. Prin plantele moarte care acum acoperă pământul și se descompun – Ciuperci, atât de mici încât de-abia le-am vedea stând în picioare. Altele, în alt strat, mult mai mari. Morcovii sădiți de mine răsăriți pe alocuri, Cepii îi merge bine, la fel și Bobului care înflorește, probabil e protejat de mărețul Leuștean. Pe toate le ferește de uscăciune stratul de frunze din pădure iar în alte locuri paiele. Mazărea a înflorit, se agață de Usturoi, mare și el. Umbrită de aceeași Mazăre, a răsărit Sfecla Roșie, cu frunzele verde crud străbătute de vene roșii. Am smuls din greșeală un fir de Mazăre, încercând să scot o plantă al cărei nume nu-l cunosc. Avea, pe firișoarele rădăcinii, grupuri de bacterii fixatoare de azot.  Am simțit tristețe, mi-am cerut scuze și am așezat-o lângă celelalte.  Va hrăni pe altcineva. Spontan au răsărit Crăițe și Roșii, sunt mai mari decât unde le-am semănat eu, în alte straturi. Știu ele mai bine decât mine când să vină pe lume.

Tot ce-mi suna în minte în timp ce eram acolo era:

„The land we live on is kind to us”
Pământul pe care trăim e bun cu noi.

Are grijă de noi, poate mai mult decât avem noi de el. Nu doar de noi, ci de toate viețuitoarele care trăiesc cu noi, în egală măsură. Ne hrănește, desigur. Dar mai mult decât atât, ne învață despre colaborare și competiție, prezente amândouă în aceeași măsură. Despre viață și moarte, despre frumusețea care e în ochii privitorului, despre cum deși pare că nimic n-ar putea să fie altfel decât vedem și știm, totul poate fi diferit, și e diferit în fiecare clipă.

Livada, în spate, cântă cu ajutorul Vântului. Sau invers. Sunt și Păsările, Insectele, Pisica, Muzica de la calculator și de la un radio din depărtare și noi, Oamenii, vorbind uneori. E o melodie negândită, necompusă de nimeni și totuși atât de armonioasă.

Nu vă arăt nici o poză acum. O imagine n-ar face decât să cuprindă o fracțiune infimă din tot ce este. Sunt sigură că vă puteți închipui totul dacă închideți ochii. Nu de alta, dar e ceva atât de familiar tuturor, simțim toate astea de când suntem oameni. Le înțelegem dar ne surprind mereu, căci e curgere neîncetată.

Din nou, Piața Lucrurilor Libere

De Ziua Fără Cumpărături – 24 noiembrie, facem din nou Piață. Ediția a 2-a.

(zi în care se organizează evenimente asemănătoare și în Brașov, Buzău, București și Cluj)

 

O piață a lucrurilor libere e un loc în care fiecare dintre noi contribuie cu lucruri încă folositoare și în stare bună, cu idei, meșteșuguri, zâmbete, talent, prietenie, bucurie, discuții și multe altele; lucruri pentru care noi, ca și comunitate, ne putem întâlni pentru a le împărtăși.

Piața lucrurilor libere înseamnă că totul e 100% gratuit și necomercial, organizat de participanți ca și tine.

Fără bani. Fără troc. Fără schimb. E o zonă temporar autonomă în care se instituie economia cadoului ca alternativă la modelul de distribuire a resurselor bazat pe bani sau schimburi.

Toți participanții sunt responsabili pentru obiectele pe care le aduc, pentru standul ce și-l crează și pentru ce lasă în urmă. Obiectele care nu se dau vor putea fi donate pe www.dincolodebani.ro sau se pot păstra pentru ediția următoare.

Important și diferit e că nu se vor oferi doar obiecte, ci și servicii, căci scopul nu e doar să scăpăm de obiectele vechi sau să luăm gratis altele noi, ci și să oferim din timpul și cunoștințele noastre unor oameni ce ne pot deveni prieteni dragi.

Te așteptăm sâmbătă, 24 noiembrie de la ora 10.00 pe str. Mărășești, în partea dinspre Parcul Botanic. În caz de vreme rea, urcăm în Cuib (d’Arte) – str. Mărășești 14, la etaj.

Lasă banii acasă!

Pagina evenimentului pe Facebook- aici.

O initiativă Timișoara în Tranziție , cu ajutorul dincolodebani.ro, al Asociației culturale Pro Arta Timișoara , Cuib d’Arte  și al Fundației Rubin

Seminar Transition Towns în Timișoara


Asumarea comunității de către oameni.

După cum știți, voi care-mi citiți uneori blogul, mereu aduc vorba de importanța unei comunități în care să trăim frumos. Acum vă invit cu drag la un seminar pe tema Comunități locale în tranziție., organizat împreună cu Pro Arta, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al Muzeului Bănățean.

Deși seminarul de față se referă la orașe în tranziție (termenul de Transition Towns a pornit de la inițiative ce au început în Anglia și Irlanda) după ce conceptul a luat amploare și s-a transformat într-o mișcare globală a fost înlocuit cu unul mai general – Transition Initiatives, pentru a include atât orașele cât și satele cu tentă tranzițională (Ecovillages).

Tranziție spre ce? Spre un stil de viață mai sustenabil, mai sănătos și mai plăcut, cu mai mult timp ce poate fi oferit celor dragi. Sună bine, nu-i așa?

Dacă ești interesat sau măcar curios despre subiecte ca peak-oil, schimbări climatice, permacultură, sisteme economice alternative; dacă simți că ai ceva de oferit comunității sau viitoarei comunități din jurul tău, dacă simți că viața poate fi mult mai frumoasă sau dacă, pur și simplu, vrei să cunoști oameni noi și interesanți, seminarul ăsta e pentru tine.

De ce mă entuziasmează așa de tare? Pentru că am observat că după seminarul de la București pe aceeași temă, oameni care se știau dinainte s-au coagulat într-un grup mult mai unit și activ. Același lucru l-aș dori și pentru Timișoara.

Voi reda mai jos textul de prezentare a seminarului:

Comunitatile locale sunt tot mai constiente de faptul ca globalizarea produce si efecte negative. Astfel, ele încearca sa creeze o viziune comuna despre modul în care se pot rezolva aceste probleme. Aceasta viziune urmareste cresterea calitatii vietii, dezvoltarea capacitatii de rezilienta la schimbarile negative si cresterea sustenabila a comunitatilor.

Un seminar unde se va vorbi despre cât de importantă este comunitatea în care trăim, despre ce putem face să avem o comunitate cât mai sustenabilă/trainică și rezilientă în oraș, atingând probleme ca obținerea și producerea hranei, alternative energetice, economii alternative, împărțirea resurselor, a cunoștințelor și a meșteșugurilor, toate acestea în contextul mondial actual, dar concentrându-ne pe ce putem face la nivel local. Cât mai local.

Vom vorbi despre Peak-Oil și schimbările climatice, cum afectează acestea viața noastră de toate zilele și cum putem contrabalansa efectele negative.Mai multe despre comunitățile în tranziție (Transition Towns) puteți citi aici (engleză) și aici (română).

Seminarul va fi moderat de Claudian Doboș, lector și formator în domeniul dezvoltării și tranziției spre sustenabilitate a comunităților locale. Claudian este co-fondator al ONG-ului “One Perfect Movement”, trainer al rețelei TRANSITION NETWORK, membru al grupului de dezvoltare a rețelelor naționale Transition Network Europe.

Spre finalul întâlnirii, va avea loc o sesiune de food sharing: vă invităm să aduceți cu voi mâncarea preferata sau mancarea pe pe care ați pregătit-o cu propriile forțe sau o bautura specială preparată în casă. O vom împărți și ne vom bucura împreună de mâncare oferită cu drag.

Seminarul va avea loc în 21 aprilie (prima sâmbătă după Paște) în Timișoara, la sala Maria Terezia a Bastionului, începând cu orele 11.

Intrarea liberă!

Sacred Economics

Charles Eisenstein este autorul cărții „Sacred Economics” (Economie Sacră), lansată în vara anului 2011. Ian MacKenzie, regizorul scurtmetrajului de mai jos a îndrăgit cartea așa de mult încât s-a dus să îl filmeze pe Charles pentru a-i răspândi mesajul.

Filmul se lansează astăzi atât pe site-ul cărții cât și pe blogurile și site-urile tuturor celor care vor să ajute la râspândirea viziunii. Așadar, vizionare plăcută!

În regia lui Ian MacKenzie (The Revolution Is Love) și coprodus de Velcrow Ripper (Occupy Love) și Gregg Hill, acest scurtmetraj transmite cele mai imporatnte idei din cartea Sacred Economics. Animații uimitoare de Brian Duffy și Adam Giangregorio, muzică de Chris Zabriskie.

Despre scurtmetraj:

Cartea Sacred Economics (Economie sacră) analizează istoria banilor începând cu vechile economii bazate pe cadou până la capitalismul modern, arătând cum sistemul monetar a contribuit la alienare, competiție, puținătate, comunități distruse și necesitatea creșterii infinite. Astăzi, aceste tendințe au ajuns la extrem, dar în ajunul colapsului lor am putea găsi marea șansă de a trece spre un mod de a fi mai conectat, ecologic și sustenabil.

Cuvintele regizorului:

După ce am citit cartea „Sacred Economics” scrisă de Charles Eisenstein care vorbește elocvent despre întoarcerea la o economie a cadoului, am simțit nevoia să dăruiesc înapoi. Cel mai bun mod pe care îl aveam la îndemână a fost să-mi folosesc abilitatea de a face filme pentru a împărtăși munca lui Charles în comunitățile de peste tot. Viziunea sa despre „acea lume mai frumoasă despre care inima ne spune că e posibilă” este ceea ce atât de mulți dintre noi avem nevoie în aceste timpuri de mari tranziții. Speranța mea este ca acest film îi catalizează pe cei ce lucrează cu pasiune și dedicație ca să trăiască această lume chiar acum.

Pișcătoarele urzici- utilitatea unei buruieni

Suntem obișnuiți să numim „buruiană” orice plantă crește ușor, se înmulțește repede și nu ne e de folos. De cele mai multe ori, însă, buruienile sunt de folos și oamenilor, ca să nu mai vorbim de ecosistemul din care facem și noi, și ele parte.

Dacă sunteți curioși la câte se poate folosi urzica, citiți articolul de aici, pe Fir de pir. Cu siguranță veți afla chestii pe care nu le știați.

În plus, articolul și documentarea pentru el mi-au făcut chef să fac un șampon solid cu urzică. Să vedem ce iese.

Pâine de casă

Deși ieri am fost extrem de leneșă și moleșită, pe seară mi-am revenit și am devenit productivă. Și-anume am produs un aluat de pânie pe care azi dimineață l-am copt, transformându-l în ceva între ciabatta și focaccia. Sau, mai bine zis, aluatul a crescut atât de mult peste noapte încât a umplut toată tava, nu atât în înălțime cât în lățime.

Am făcut aluatul ăsta pentru că voiam să văd o treabă. Folosind exact aceleași ingrediente și cantități, am vrut să văd diferența între o pâine făcută de la zero în mașina de pâine și una frământată de mână, coaptă în cuptorul electric.

Ei bine, sigur că e o diferență. În mașina de pâine aluatul crește prea repede, e grăbit. Rezultă o pâine bună, crescută, dar cu găuri foarte mici și uneori prea moale. De altfel, și pâinea cumpărată are găurile foarte mici, semn că-i crescută cu forța. Citind pe un forum, am învățat că pâinea se lasă la crescut câteva ore bune, uneori peste noapte. Astfel, bacterile, drojdia au timp să lucreze și să formeze acele găuri faine și mari pe care le știu din pâinea bunicii.

Tot de-acolo am aflat că pâinea se poate face și fără drojdie de bere, că pe vremuri așa era făcută: cu o drojdie rezultată din făină și apă lăsată la fermentat câteva săptămâni (nu știu rețeta din cap, dar puteți studia topicul respectiv dacă vă interesează). În brutăriile de tradiție se folosea de multe ori aceeași maia timp de mai multe generații. Ei, până să încerc și metoda asta (probabil se va întâmpla când vom avea un cuptor de pâine zdravăn), am folosit drojdia de bere, însă doar foarte puțină.

Bun. Până una alta, vă spun cum am făcut:

Ingredientele au fost:
480 g făină tip 650
270 ml apă
o linguriță drojdie (uscată, n-am avut proaspătă)
o linguriță miere (se poate pune zahăr)
o linguriță sare

Am dizolvat drojdia în jumătate din apă, cu tot cu miere, și-am lăsat-o să stea o vreme. (asta-i maiaua cu drojdie de bere)

Am pus făina pe masă, am făcut o gaură, am pus și sarea și am început să torn din maia, încorporând-o în făină. Apoi la fel am făcut și cu apa rămasă. Dacă mai e nevoie de apă, se mai poate adăuga (unele tipuri de făină absorb mai multă apă decât altele). Se frământă mult și bine, vreo 10 minute cel puțin. Vorba-i că se frământă până cade o picătură de sudoare, dar cred că asta-i o mică exagerare din popor, că dacă-i frig asuzi mai greu ;)

După ce s-a frământat îndeajuns și aluatu-i elastic și în nici un caz nu se lipește de mână, se tapetează un bol cu făină, se dă și pe aluatul făcut bilă cu făină și se pune la crescut într-un loc liniștit, călduț, un pic umed și fără curenți de aer. Bila de aluat se crestează adânc, ca să se poată deschide și dezvolta în voie.
Eu l-am pus lângă calorifer, acoperit, și l-am lăsat vreo 50 minute, timp în care și-a dublat volumul. În timpul ăsta lucram la cerceii pentru Diana.

L-am luat apoi iarăși la frământat, să iasă aerul din el, și l-am împărțit în două bucăți egale. Cu una mi-am făcut de cap, am pus oregano și bucățele de brânză de la bunică-mea, tare și aromată. Cealaltă bucată am lăsat-o așa. Le-am pus în tava tapetată cu făină, dându-le o formă lunguiață. Spațiu între ele era berechet.

Le-am acoperit din nou și le-am lăsat din nou la crescut.
Dimineața- direct la tavă m-am dus, să văd minunea. Aluatul a crescut atâta încât cele două bucăți s-au unit și au umplut toată tava. Dacă le puneam în ceva recipiente mai mici s-ar fi dezvoltat și pe verticală, dar așa au preferat să se pleoștească ca o plăcintă. Ei bine, pe bucata cu oregano și brânză am mai dat cu ulei de măsline și am dat tava la cuptor, la 200 grade. Mai repede decât mă așteptam (că nici n-am apucat să termin mărțișoarele) s-a rumenit frumos și am scos minunea, care între timp a început să degaje un miros… știți voi, mirosul ăla de pâine proaspătă :)

Am scos bucățile (le-am ajutat cu un cuțit să se despartă, nu erau prinse de tot) și le-am pus pe-un șervet de bucătărie. Desigur, n-am avut răbdare să se răcească și-am tăiat bucata cu oregano, să văd cum e. Mă gândeam s-o mănânc cu unt sau ceva. Ei bine, după ce-am mușcat din ea n-am mai vrut să o ung cu nimic. Era perfectă.

Găurile nu erau nici pe departe așa de mari cum am văzut pe wikipedia, dar oricum, considerabil mai mari decât la pâinea ‘de mașină’, iar aluatul are cu totul altă consistență.

La prânz am făcut și-un pateu de ficat de pui și ciuperci, rețeta e aici. Și pe ăsta îmi vine să-l mănânc gol, dar mai aștept. Acum sunt prea sătulă de la toate feliuțele de pâine pe care le-am mâncat.

Ce fac pentru „mediu”

Postat inițial pe forumul Fir de pir, aici.

În primul rând, mă gândesc că să fac ceva pentru mediu e cam același lucru cu să fac ceva pentru mine. Sau pentru ficatul/plămânul/degetul/creierul meu, oricât de egoist ar părea asta.

Logic că nu vreau să-mi fie rău fizic sau psihic. Când mănânc, beau, respir, mă spăl, mă îmbrac, o fac așa încât să-mi satisfac nevoile, conștientă fiind că unele chestii pe care le găsim ‘în comerț’ nu fac bine nici mie, nici ‘mediului’, nici oamenilor care le produc. Și-atunci le aleg, de obicei, pe alea care îmi par ok.

-evit produsele făcute de corporații,
-aleg producătorii locali (din zonă sau măcar românești)
-cumpăr doar legume de sezon
-citesc lista de ingrediente și aleg produsele cu ingrediente pe care le cunosc.
-cumpăr produse cu ambalaj cât mai mic, dintr-un material cât mai normal, pe care se folosește cerneală cât mai puțină.
-aleg produse la care nu se face reclamă.

Asta când sunt conștiincioasă. Pare muncă multă, dar nu-i așa, pentru că:

-nu cumpăr multe chestii
-nu cumpăr din supermarketuri, aleg magazinele de cartier sau piața (de legume sau vechituri), găsesc tot ce am nevoie.
-am deja niste produse pe care le cumpăr în mod normal, pe care le cunosc și-mi sunt ok
-folosesc banii cât mai puțin.
-hainele le iau de la second hand, sunt mai faine decât ce-aș găsi prin magazine, oricum. Le mai modific, personalizez.
-la vară sper să port cât mai mult rochii pe care să mi le facă maică-mea din materiale pe care tot la second sper să le găsesc.

Când am chef de ceva, fac::

-mănânc ciocolată făcută de corporație care conține zahăr și grăsimi și cacao adus de cineștie unde
-când ieșim beau bere care deși e românească, tot niște mari corporații o dețin.
-excesele de orice fel nu-s ok, așa că le evit pe cât posibil :)
-uneori îmi cumpăr câte-un accesoriu dintr-un magazin mare, poate chiar făcut în China, dacă îmi place foarte mult. (mi-am luat de curând o căciulă tricotată made in China, tare bucuroasă sunt de ea, că de-obicei nu-mi șade bine nici o căciulă. De când o am n-am mai cumpărat altă căciulă, deși înainte tot cumpăram la greu din second-uri, că doar doar nimeresc una faină. Acum m-am liniștit)

Am observat că dacă văd ceva și mi se face poftă și zic că nu cumpăr chestia aia, îmi rămâne pe creier și nu-i ok. Mai bine fac ce-mi vine și-mi trece, după aia sigur o lungă perioadă de timp n-o să mai am chef de treaba respectivă.

-nu beau sucuri acidulate de nici un fel, foaaaarte rar beau suc la cutie. În rest apă de robinet, de la pompă, ceai, lapte (preferabil de la țărani), bere, vin de casă, de-astea.
-gătesc când nu sunt singură
-am cultivat (puțin) și voi mai cultiva legume și alte cele
– învăț rețete tradiționale de conservare și rețete care valorifică toate alimentele pe care le am disponibile.
– folosesc internetul (poate prea mult) pentru documentare. A mea și a altora.
-mă spăl și pe corp și pe păr cu același săpun „natural’ făcut de mine. (nu am ce ambalaj să arunc)
-pasta de dinți tot de mine e făcută, peria de dinți e făcută din petrol și adusă din germania, dar e tare faină.
-urmează să văd cum fac cu deodorantul.
-consum puțină apă la duș. Nu folosesc creme sau alte chestii de care n-am nevoie (balsam de păr, cremă hidratantă, de-astea).

-merg cu bicicleta, mijloace de transport în comun (rar), pe jos, cu mașina prietenilor în diverse deplasări.

-mă voi muta la țară.

-nu susțin statul.
-nu susțin corporațile (în privința asta am o slăbiciune mare și încă jumate: Ikea și Apple. De la Apple apreciez foarte tare laptopul meu mai vechi care inca nu s-a stricat niciodata si nu-l vad sa se strice prea curand. Made to last.)

-m-am lăsat de job (și) pentru că n-avea sens să ajut la vânzarea diverselor chestii, deși eu vreau să se vândă și să se cumpere cât mai puțin.

fac ce pot să se afle de chestile astea, mă bucur enorm că tot mai multă lume înțelege și reduce consumul, găsind totodată soluții ieftine, sănătoase și la îndemână pentru multe situații. Mă bucur când lumea colaborează, când văd că spiritul de comunitate se trezește.

Cred că prea puțin din ce-mi face mie bine ar putea să facă  rău ‘mediului'(incluzând alți oameni).
Nu cred că putem trăi fără o oarece amprentă asupra mediului. Interacționăm cu mediul prin fiecare mișcare a noastră, fiecare respirație, la fel ca orice altă ființă vie.

Câtă vreme ne vedem ca parte a organismului care e paneta și nu separați de ea, nu avem cum să-i facem rău. Un ficat/plămân/creier/deget sănătos nu are cum să facă rău organismului. Dacă e bolnav, în schimb, iese urât pentru toată lumea. De obicei astea se strică dacă inputul nu se potrivește cu ce se așteaptă organul să primească.

Gata, mi-am făcut un pic ordine și în gândurile legate de tema asta. În final mai zic că am încredere în ‘zei’/ în Univers că voi fi în siguranță chiar dacă nu-mi fac griji pentru viitor și trăiesc cât mai bine aici și acum.

Living in the hands of gods… :)