Archive for the ‘Internet cel Mare’ Category

Sacred Economics

Charles Eisenstein este autorul cărții „Sacred Economics” (Economie Sacră), lansată în vara anului 2011. Ian MacKenzie, regizorul scurtmetrajului de mai jos a îndrăgit cartea așa de mult încât s-a dus să îl filmeze pe Charles pentru a-i răspândi mesajul.

Filmul se lansează astăzi atât pe site-ul cărții cât și pe blogurile și site-urile tuturor celor care vor să ajute la râspândirea viziunii. Așadar, vizionare plăcută!

În regia lui Ian MacKenzie (The Revolution Is Love) și coprodus de Velcrow Ripper (Occupy Love) și Gregg Hill, acest scurtmetraj transmite cele mai imporatnte idei din cartea Sacred Economics. Animații uimitoare de Brian Duffy și Adam Giangregorio, muzică de Chris Zabriskie.

Despre scurtmetraj:

Cartea Sacred Economics (Economie sacră) analizează istoria banilor începând cu vechile economii bazate pe cadou până la capitalismul modern, arătând cum sistemul monetar a contribuit la alienare, competiție, puținătate, comunități distruse și necesitatea creșterii infinite. Astăzi, aceste tendințe au ajuns la extrem, dar în ajunul colapsului lor am putea găsi marea șansă de a trece spre un mod de a fi mai conectat, ecologic și sustenabil.

Cuvintele regizorului:

După ce am citit cartea „Sacred Economics” scrisă de Charles Eisenstein care vorbește elocvent despre întoarcerea la o economie a cadoului, am simțit nevoia să dăruiesc înapoi. Cel mai bun mod pe care îl aveam la îndemână a fost să-mi folosesc abilitatea de a face filme pentru a împărtăși munca lui Charles în comunitățile de peste tot. Viziunea sa despre „acea lume mai frumoasă despre care inima ne spune că e posibilă” este ceea ce atât de mulți dintre noi avem nevoie în aceste timpuri de mari tranziții. Speranța mea este ca acest film îi catalizează pe cei ce lucrează cu pasiune și dedicație ca să trăiască această lume chiar acum.

Acesta nu este un apel umanitar

Am primit o rugăminte să scriu despre o cauză. Pentru că persoana care m-a rugat e de treabă, am zis: hai să văd ce și cum.

Acum câteva zile, în satul Glodeanu din județul Buzău, la 80 de km de București, casa unui băiat de 13 ani și a bunicii sale de 67 de ani a ars într-un incendiu, n-au mai rămas decât pereții. Din articolul ăsta înțeleg că apa cu care pompierii trebuiau să stingă incendiul a înghețat pe furtun din cauza gerului.  Între timp (cred, căci în pozele în timpul incendiului nu văd troiene de zăpadă) au venit nămeții și tot satul e înzăpezit. Bătrâna și copilul au dormit la ceva rudă și acum stau la altă rudă, în alt sat, care le dă voie să stea acolo doar până trece frigul.

Preotul satului e foarte grijuliu: s-a gândit să ceară public ajutorul românilor. Redau aici un mail pe care l-a scris preotul către autoarea articolului de aici:

„Am reușit să ajung la copil, cu greu, am rămas împotmolit dar Dumnezeu a făcut să treacă pe acolo un grup de tineri care m-au ajutat să ies din nămeți! Iulian are 13 ani. Este în clasa a VII-a. Bunica lui, tanti Georgeta are 67 de ani, dar arată de 75!

Bătrânica mi-a spus că e voia Lui Dumnezeu să-i ardă casa și știe El Bunul de ce o biciuiește așa! Și-a mai adus aminte că a citit cândva că Dumnezeu îi biciuiește pe cei pe care îi iubește și astfel are încredere mare că nu vor rămâne pe drumuri! I-am întrebat ce ar avea nevoie și nu au știut ce să-mi spună, mi-au răspuns că au doar ce văd, pe ei.

Cel mai urgent au nevoie de haine groase, geci și încălțăminte! Iulian poartă măsura 40 la picior, iar bunica lui, 39. Apoi au nevoie de materiale de construcții, aragaz, butelie, televizor, mobilier, de tot ceea ce este strict necesar într-o casă!

Iulian are nevoie de toate manualele pentru clasa a VII-a. Rechizitele și ghiozdanul le am pentru el. Am vorbit și cu mama lui Iulian la telefon și încă nu vrea să creadă că nu a rămas nimic din casă! Din păcate nu poate ajunge acasă din cauza drumurilor blocate.”

Iar eu am niște întrebări, atât pentru preot și restul sătenilor, cât și pentru cine mai scrie despre povestea lor:

Dacă preotul Tudor Marian este atât de bun, de ce nu-i găzduiește chiar la el acasă? Sunt convinsă că are cel puțin o cameră liberă. Dar niște haine în plus pentru Iulian? Iar doamna preoteasă nu are câteva pulovere în plus pentru bunica lui Iulian? Școala la care va trebui să meargă Iulian nu poate să-i ofere niște manuale, știindu-i situația specială? Mai ales că, din câte știu eu, școala este obligatorie și gratuită.

„Au nevoie de materiale de construcții, aragaz, butelie…. televizor, mobilier, de tot ceea ce este strict necesar într-o casă!”

Televizor?! Dacă oamenii n-ar mai petrece timp la televizor ci cu oamenii din jurul lor, din comunitatea în care trăiesc, anunțurile astea umanitare n-ar mai exista! Oamenii s-ar ajuta între ei, așa cum o făceau de mii de ani. Dacă incendiul ăsta avea loc acum 100 de ani în același sat, probabil că sătenii puneau mână de la mână și îi ajutau pe cei doi cu tot ce aveau nevoie: mâncare, încălțălțăminte, un acoperiș de-asupra capului și cum s-ar face primăvară s-ar fi apucat să repare casa, sau să facă una nouă. Nimeni nu-și angaja firme de construcții pe vremuri, nici nu cumpărau materiale. Acum 100 de ani comunitatea încă era una puternică în satul românesc. Poate chiar și mai recent. Mi se pare extrem de greu de crezut că în tot satul Glodeanu nu-s copii care să aibă o pereche de încălțăminte în plus, că nimeni nu-i poate găzdui decât ‘până se încălzește’ – serios, acum, domnule preot, chiar n-aveți o cameră liberă? Eh, presupun că dacă faceți un ‘bine’ despre care nu se află în toată țara, cu surle și trămbițe, pe bloguri și la televizor,  nu vă este suficient de gâdilat orgoliul…

De fapt, citind tot mai mult despre asta se stârnesc tot mai multe întrebări indignate în mintea mea: se pare că părintele respectiv strânge bani pentru alimente pentru tot satul, nu doar pentru Iulian și bunica sa. Păi… nimeni din sat nu și-a pus provizii pentru iarnă? E prima iarnă pe care o trăiesc? Dar lemne de foc? Până și noi, care suntem proaspăt mutați la sat, avem provizia de lemne, cei care locuiesc de-o viață la țară știu de câte lemne au nevoie pentru a trece o iarnă. Mai ales dacă locuiesc în Bărăgan.

Văd pe blogul copiiidinglodeanu.blogspot.com peste tot texte cum că „bordeiul i-a luat foc”, „bătrâna are 67 de ani dar arată de 75”. Bordeiul este acesta – și sincer, îmi pare rău pentru că le-a luat locuința foc, dar acela nu este un bordei, e o casă în toată regula, iar bătrâna de 67 de ani (despre care s-a zis altundeva că ar avea”aproape 80″) arată de 67, nu de 75 sau de 80:

Nu, dragi orășeni creduli, oamenii de la țară nu se machiază și nu-și fac operații estetice ca să arate mai tineri. Așa arată o doamnă de 65 de ani și arată foarte bine. Bunica mea are peste 80 de ani și ține o gospodărie la țară, singură;  sigur aveți și voi bunici de-ăștia și știți că la 65 de ani ești încă om în putere.

Nu spun  toate asta pentru că nu-mi pare rău pentru oamenii de-acolo, deși poate părea așa. Dar doamna care a făcut blogul cu copii din Glodeanu și care a scris diversele articole este jurnalistă, și folosește limbajul plin de tragism al jurnaliștilor mainstream. Lucrul ăsta mă îngrețoșează.

Un articol pe care l-am citit ieri și cred că se potrivește tare bine în context: De ce a fost mai bine în iarna lui 54.

Așadar, dragii mei cititori:

Dacă vreți să-i ajutați pe Iulian și pe bunica sa cu bani, haine sau mâncare, găsiți aici  toate datele de care aveți nevoie. Preotul vă va mulțumi și vă va binecuvânta. Cu siguranță că ajutorul vostru va fi foarte binevenit acum, dar pregătiți-vă ca la anul, la următoarea ninsoare serioasă să le trimiteți din nou bani, alimente și îmbrăcăminte, pentru că oamenii asta vor înțelege: e ok să nu-ți pui provizii, e ok să nu-ți ajuți vecinul, că oricum ne vor da la televizor și ne trimit ajutoare de la oraș.

Dacă vreți să vă asigurați că nu veți fi vreodată în locul lor, lăsați naibii televizorul, închideți și calculatorul și mergeți să vă întrebați vecinul ce mai face. Invitați-l la masă, creați o legătură. Ajutați-l dacă are nevoie, dacă nu, faceți-i un cadou, iar el să facă același lucru pentru vecinul său.  Creați o rețea de oameni în jurul vostru. Dacă se va întâmpla vreodată să dați de bucluc, o rețea de oameni cu care sunteți în relații bune va putea să vă ajute și sunt sigură că o va face. Asta-i o investiție pentru viitor, pentru că dacă rămâneți înzăpeziți, vă cade curentul și frigiderul se golește, puteți avea în bancă toți banii din lume, că nu puteți ajunge la magazin, și probabil și ăla e gol. Dar vecinii sunt la câțiva pași distanță.

rEvoluții

Afară se întâmplă revoluții, evoluții, lucruri se schimbă și la fel se-ntâmplă în fiecare dintre noi. Occupy Your Mind, Occupy Your Heart. Revolution is Love. Roșia Montană. Buy Nothing Day. Transition Towns. Permacultură. Stau aici, în camera mea încălzită de focul din sobă și toate ajung la mine, particip cu sufletul și dau like pe Facebook. Aiurea nu-i, căci în lumea noastră super-digitalizată, informația ajunge multă acolo unde trebuie, și contează (sau așa cred eu, acum).

Lumea fiecăruia se schimbă în fiecare zi, fie că ne dăm seama sau nu. Între timp, eu mai torn câte-un săpun, mai boicotez pe unii din cei 1% prin faptul că nu cumpăr de la ei pasta de dinți și nu recunosc puterea celor „de la putere”.

Uite așa a mai trecut o vineri.

Educația

Sir Ken Robinson și o excelentă animație de la Cognitive Media. Video găsit la colțul străzii.

Și mai avem experimentul lui Sugata Mitra, pe care demult voiam să-l menționez.

Education is a self organising system, where learning is an emergent phenomenon.

Sugata Mitra

</object>

Say what?

„OK” ?!

Deci până și Yahoo se așteaptă la o lipsă de atitudine a oamenilor în fața a ceva ce nu e în regulă. Tz tz tz.

Poate că e cazul să folosesc și eu alt client de e-mail.

Team up with other elements

Prieteni de facebook

Sunt eu demodată/retardată/răutăcioasă/asocială privind rețelele sociale online dacă mi se pare trist și cam urât ce-a zis domnișoara asta pe Twitter, chiar dacă e, probabil, doar o glumă?

Cu toate că nu o cunosc personal, sunt convinsă că e o fată foarte de treabă. Doar că ceva din textul de mai sus nu îmi pare în regulă… Iertată să-mi fie nesăbuința!

Cel mai singur

Mărețul Test

Adică ăsta.

Cred că m-a cam nimerit. Se pare că sunt „Loose, Passionate, and Sympathetic.”, în principal.

Vă arăt graficul-plăcintă frumos colorat care mi-a relevat cam cât dețin din fiecare trăsătură.

Dat fiind că nu mă descurc cu html-urile și mi-e foame, pun pozele fără captions. Dați click și gata.

Graficul e interactiv, făcut în flash, apar descrieri la mouse-over, dar cu asta puteți să vă jucați voi dacă faceți testul.

Descrierile celor mai importante 10 trăsături ale mele sunt mai jos, în ordinea preponderenței. Citește în continuare

Din ciclul „Cum să fii verde”

Cam cu atâta dioxid de carbon mai puțin ar fi în aer dacă n-ai folosi mașina pentru o zi.

Găsite aici

Alt A.M.


Videoclipul ăsta ne-oficial îmi place de 1000 de ori mai mult decât ăl’ oficial. Și mă-ntreb de ce cântau tipii numa în engleză până acum?

Love of money


Video primit de la Gab.

None of you have any friends!

Cu toata sinceritatea zic ca in ultima vreme nu stiu exact despre ce sa scriu pe-aici. Si pentru ca e in trend sa scrii ceva pe net numa’ ca sa te aflii in treaba, fie ca e vorba de blogu’ personal, comentarii aiurea sau twitter,  m-am gandit sa fiu si eu foarte „mainstream” in dimineata asta  si sa bolborosesc ceva degeaba.

As putea sa scriu despre ce se-aude acuma in music-playeru’ meu albastru, despre ce-am de lucru la lucru (tot ceva cu albastru), despre abțibildu’ albastru  pe care l-am lipit in dimineatza asta pe bicicleta mea inca albastra, despre hanoracu’ retro si albastru pe care il port azi, dar nimic din astea nu-i prea interesant. Probabil pentru ca toate-s albastre, iar albastrul nu-i deloc o culoare interesanta pentru mine.

(Si totusi, acuma, in timp ce scriu, imi dau seama ca e o culoare ce-apare iar si iar prin lumea mea in ultima vreme, si asta nu-mi place. Devine oare lumea mea ne-interesanta pentru mine?! Poate de-aia nu mai am nimic consistent de scris pe blog?! Sa fie totul doar din cauza albastrului recurent? Asta e o chestie interesanta asupra careia poate ca o sa reflect mai mult.)

Asa. Cred ca am scris destul nonsens pe ziua de azi. Bine ca am o scuza pe care mi-am gasit-o inca de cand am inceput blogu’ (a se vedea in header).

Si acum urmeaza si filmuletzul albastru despre ceva albastru – subiectul initial al acestui post. (ei bine da, am avut ceva in minte cand am dat click pe ” New Post”). Daca ati citit pana acu’ va multumesc pentru atentie (nu cred ca v-a fost prea usor) si va invit sa dati un click pe sagetutza din mijlocul imaginii de mai jos. Enjoy!

Erata rapida:

„Devine oare lumea mea ne-interesanta pentru mine?!”

Ziceam ca o sa mai reflectez pe tema asta si am mai reflectat:
de fapt e ca si cand as trai in doua lumi:  una in care fac revolutii cu oamenii de langa mine care isi ridică privirea din pamant, lume in care merg la party-uri noaptea in padure, la chefuri la munte si la Amsterdam, cel mai fain oras din lume. Si mai e o lume de acasa, dimineatza si orele de la lucru unde albastrul asta afurisit e recurent. E clar, tre sa-mi schimb playerul si sa-mi vopsesc bicicleta, pentru inceput!


Bookmark and Share

Instant Message Anxiety

Stiu ca am mai scris odata despre asta, dar se pare ca e o tema  – si o teama – recurenta.

Nu-mi place deloc sa vorbesc pe messenger. Si totusi se pare ca o fac zilnic. La lucru, acasa. Daca n-as face-o, probabil as pierde de tot „legatura” cu oamenii cu care mai pastrez legatura cat de cat.

Ajung insa foarte des la un sentiment de frustrare, cand imi dau seama ca de cele mai multe ori cuvintele pe care le tastam sunt goale, nu reusesc sa ne apropie catusi de putin, ba din contra. Neintelegerile sunt la ele acasa, cand cineva scrie ceva si, cu toate emoteicon-urile disponibile, nu reuseste sa transmita tonul in care a spus ce-a spus. Si de-aici – numai in jos.

Iar Buzz-ul cu care multi isi incep „conversatia” are ca efect direct un zid ce se ridica in jurul meu, odata cu tensiunea. Si stiti cum e cand in secunda imediat urmatoare a primului buzz apare si al doilea? Da da, stiu…il merit, daca n-am raspuns ‘instant’.

Cineva a folosit, cu ceva timp in urma, un termen care mi se pare foarte potrivit pentru „vorbitu’ pe mess” si anume „low level communication„.

Ok, ce voiam de fapt e sa dau copy-paste la un text gasit acu vreo doua luni. In ziua aia am pus link-ul la status, la mess (ce ironic!) si l-am tinut acolo vreo 2 zile…in caz ca vi se pare cunoscut. Parca ar fi fost mai bine sa inchid mess-ul, dar atunci cum as fi impartasit fobia mea? Anyways… dati click aici si…enjoy!

You should blog about this!

solittletosay2

Ce muzica iti place? – fa-ti repede cont pe last.fm si afli de acolo. Bonus: un test rapid de compatibilitate muzicala!

Cand e ziua ta?– fii fara grija, te anunta myspace sau alte site-uri mai specializate care ti-au luat datele in acest scop: nu mai ai cum sa uiti.

Nu te-am mai vazut de mult, oare cum mai esti? ce mai faci? – intri pe hi5 si sigur te lamuresti, cu imagini care sa ateste tot. Nici nu mai trebuie sa schimbi o vorba.

Vobim cu prietenii pe messenger, ne imbratisam pe messenger, ne infuriem, scoatem limba la ei, zambim – induiosati, amuzati sau fals.

Transmitem un procent infim din ce suntem si da! ne-am cunoscut pe net!
Ne-am cunoscut.