Archive for Februarie 2011

Pâine de casă

Deși ieri am fost extrem de leneșă și moleșită, pe seară mi-am revenit și am devenit productivă. Și-anume am produs un aluat de pânie pe care azi dimineață l-am copt, transformându-l în ceva între ciabatta și focaccia. Sau, mai bine zis, aluatul a crescut atât de mult peste noapte încât a umplut toată tava, nu atât în înălțime cât în lățime.

Am făcut aluatul ăsta pentru că voiam să văd o treabă. Folosind exact aceleași ingrediente și cantități, am vrut să văd diferența între o pâine făcută de la zero în mașina de pâine și una frământată de mână, coaptă în cuptorul electric.

Ei bine, sigur că e o diferență. În mașina de pâine aluatul crește prea repede, e grăbit. Rezultă o pâine bună, crescută, dar cu găuri foarte mici și uneori prea moale. De altfel, și pâinea cumpărată are găurile foarte mici, semn că-i crescută cu forța. Citind pe un forum, am învățat că pâinea se lasă la crescut câteva ore bune, uneori peste noapte. Astfel, bacterile, drojdia au timp să lucreze și să formeze acele găuri faine și mari pe care le știu din pâinea bunicii.

Tot de-acolo am aflat că pâinea se poate face și fără drojdie de bere, că pe vremuri așa era făcută: cu o drojdie rezultată din făină și apă lăsată la fermentat câteva săptămâni (nu știu rețeta din cap, dar puteți studia topicul respectiv dacă vă interesează). În brutăriile de tradiție se folosea de multe ori aceeași maia timp de mai multe generații. Ei, până să încerc și metoda asta (probabil se va întâmpla când vom avea un cuptor de pâine zdravăn), am folosit drojdia de bere, însă doar foarte puțină.

Bun. Până una alta, vă spun cum am făcut:

Ingredientele au fost:
480 g făină tip 650
270 ml apă
o linguriță drojdie (uscată, n-am avut proaspătă)
o linguriță miere (se poate pune zahăr)
o linguriță sare

Am dizolvat drojdia în jumătate din apă, cu tot cu miere, și-am lăsat-o să stea o vreme. (asta-i maiaua cu drojdie de bere)

Am pus făina pe masă, am făcut o gaură, am pus și sarea și am început să torn din maia, încorporând-o în făină. Apoi la fel am făcut și cu apa rămasă. Dacă mai e nevoie de apă, se mai poate adăuga (unele tipuri de făină absorb mai multă apă decât altele). Se frământă mult și bine, vreo 10 minute cel puțin. Vorba-i că se frământă până cade o picătură de sudoare, dar cred că asta-i o mică exagerare din popor, că dacă-i frig asuzi mai greu ;)

După ce s-a frământat îndeajuns și aluatu-i elastic și în nici un caz nu se lipește de mână, se tapetează un bol cu făină, se dă și pe aluatul făcut bilă cu făină și se pune la crescut într-un loc liniștit, călduț, un pic umed și fără curenți de aer. Bila de aluat se crestează adânc, ca să se poată deschide și dezvolta în voie.
Eu l-am pus lângă calorifer, acoperit, și l-am lăsat vreo 50 minute, timp în care și-a dublat volumul. În timpul ăsta lucram la cerceii pentru Diana.

L-am luat apoi iarăși la frământat, să iasă aerul din el, și l-am împărțit în două bucăți egale. Cu una mi-am făcut de cap, am pus oregano și bucățele de brânză de la bunică-mea, tare și aromată. Cealaltă bucată am lăsat-o așa. Le-am pus în tava tapetată cu făină, dându-le o formă lunguiață. Spațiu între ele era berechet.

Le-am acoperit din nou și le-am lăsat din nou la crescut.
Dimineața- direct la tavă m-am dus, să văd minunea. Aluatul a crescut atâta încât cele două bucăți s-au unit și au umplut toată tava. Dacă le puneam în ceva recipiente mai mici s-ar fi dezvoltat și pe verticală, dar așa au preferat să se pleoștească ca o plăcintă. Ei bine, pe bucata cu oregano și brânză am mai dat cu ulei de măsline și am dat tava la cuptor, la 200 grade. Mai repede decât mă așteptam (că nici n-am apucat să termin mărțișoarele) s-a rumenit frumos și am scos minunea, care între timp a început să degaje un miros… știți voi, mirosul ăla de pâine proaspătă :)

Am scos bucățile (le-am ajutat cu un cuțit să se despartă, nu erau prinse de tot) și le-am pus pe-un șervet de bucătărie. Desigur, n-am avut răbdare să se răcească și-am tăiat bucata cu oregano, să văd cum e. Mă gândeam s-o mănânc cu unt sau ceva. Ei bine, după ce-am mușcat din ea n-am mai vrut să o ung cu nimic. Era perfectă.

Găurile nu erau nici pe departe așa de mari cum am văzut pe wikipedia, dar oricum, considerabil mai mari decât la pâinea ‘de mașină’, iar aluatul are cu totul altă consistență.

La prânz am făcut și-un pateu de ficat de pui și ciuperci, rețeta e aici. Și pe ăsta îmi vine să-l mănânc gol, dar mai aștept. Acum sunt prea sătulă de la toate feliuțele de pâine pe care le-am mâncat.

Ce fac pentru „mediu”

Postat inițial pe forumul Fir de pir, aici.

În primul rând, mă gândesc că să fac ceva pentru mediu e cam același lucru cu să fac ceva pentru mine. Sau pentru ficatul/plămânul/degetul/creierul meu, oricât de egoist ar părea asta.

Logic că nu vreau să-mi fie rău fizic sau psihic. Când mănânc, beau, respir, mă spăl, mă îmbrac, o fac așa încât să-mi satisfac nevoile, conștientă fiind că unele chestii pe care le găsim ‘în comerț’ nu fac bine nici mie, nici ‘mediului’, nici oamenilor care le produc. Și-atunci le aleg, de obicei, pe alea care îmi par ok.

-evit produsele făcute de corporații,
-aleg producătorii locali (din zonă sau măcar românești)
-cumpăr doar legume de sezon
-citesc lista de ingrediente și aleg produsele cu ingrediente pe care le cunosc.
-cumpăr produse cu ambalaj cât mai mic, dintr-un material cât mai normal, pe care se folosește cerneală cât mai puțină.
-aleg produse la care nu se face reclamă.

Asta când sunt conștiincioasă. Pare muncă multă, dar nu-i așa, pentru că:

-nu cumpăr multe chestii
-nu cumpăr din supermarketuri, aleg magazinele de cartier sau piața (de legume sau vechituri), găsesc tot ce am nevoie.
-am deja niste produse pe care le cumpăr în mod normal, pe care le cunosc și-mi sunt ok
-folosesc banii cât mai puțin.
-hainele le iau de la second hand, sunt mai faine decât ce-aș găsi prin magazine, oricum. Le mai modific, personalizez.
-la vară sper să port cât mai mult rochii pe care să mi le facă maică-mea din materiale pe care tot la second sper să le găsesc.

Când am chef de ceva, fac::

-mănânc ciocolată făcută de corporație care conține zahăr și grăsimi și cacao adus de cineștie unde
-când ieșim beau bere care deși e românească, tot niște mari corporații o dețin.
-excesele de orice fel nu-s ok, așa că le evit pe cât posibil :)
-uneori îmi cumpăr câte-un accesoriu dintr-un magazin mare, poate chiar făcut în China, dacă îmi place foarte mult. (mi-am luat de curând o căciulă tricotată made in China, tare bucuroasă sunt de ea, că de-obicei nu-mi șade bine nici o căciulă. De când o am n-am mai cumpărat altă căciulă, deși înainte tot cumpăram la greu din second-uri, că doar doar nimeresc una faină. Acum m-am liniștit)

Am observat că dacă văd ceva și mi se face poftă și zic că nu cumpăr chestia aia, îmi rămâne pe creier și nu-i ok. Mai bine fac ce-mi vine și-mi trece, după aia sigur o lungă perioadă de timp n-o să mai am chef de treaba respectivă.

-nu beau sucuri acidulate de nici un fel, foaaaarte rar beau suc la cutie. În rest apă de robinet, de la pompă, ceai, lapte (preferabil de la țărani), bere, vin de casă, de-astea.
-gătesc când nu sunt singură
-am cultivat (puțin) și voi mai cultiva legume și alte cele
– învăț rețete tradiționale de conservare și rețete care valorifică toate alimentele pe care le am disponibile.
– folosesc internetul (poate prea mult) pentru documentare. A mea și a altora.
-mă spăl și pe corp și pe păr cu același săpun „natural’ făcut de mine. (nu am ce ambalaj să arunc)
-pasta de dinți tot de mine e făcută, peria de dinți e făcută din petrol și adusă din germania, dar e tare faină.
-urmează să văd cum fac cu deodorantul.
-consum puțină apă la duș. Nu folosesc creme sau alte chestii de care n-am nevoie (balsam de păr, cremă hidratantă, de-astea).

-merg cu bicicleta, mijloace de transport în comun (rar), pe jos, cu mașina prietenilor în diverse deplasări.

-mă voi muta la țară.

-nu susțin statul.
-nu susțin corporațile (în privința asta am o slăbiciune mare și încă jumate: Ikea și Apple. De la Apple apreciez foarte tare laptopul meu mai vechi care inca nu s-a stricat niciodata si nu-l vad sa se strice prea curand. Made to last.)

-m-am lăsat de job (și) pentru că n-avea sens să ajut la vânzarea diverselor chestii, deși eu vreau să se vândă și să se cumpere cât mai puțin.

fac ce pot să se afle de chestile astea, mă bucur enorm că tot mai multă lume înțelege și reduce consumul, găsind totodată soluții ieftine, sănătoase și la îndemână pentru multe situații. Mă bucur când lumea colaborează, când văd că spiritul de comunitate se trezește.

Cred că prea puțin din ce-mi face mie bine ar putea să facă  rău ‘mediului'(incluzând alți oameni).
Nu cred că putem trăi fără o oarece amprentă asupra mediului. Interacționăm cu mediul prin fiecare mișcare a noastră, fiecare respirație, la fel ca orice altă ființă vie.

Câtă vreme ne vedem ca parte a organismului care e paneta și nu separați de ea, nu avem cum să-i facem rău. Un ficat/plămân/creier/deget sănătos nu are cum să facă rău organismului. Dacă e bolnav, în schimb, iese urât pentru toată lumea. De obicei astea se strică dacă inputul nu se potrivește cu ce se așteaptă organul să primească.

Gata, mi-am făcut un pic ordine și în gândurile legate de tema asta. În final mai zic că am încredere în ‘zei’/ în Univers că voi fi în siguranță chiar dacă nu-mi fac griji pentru viitor și trăiesc cât mai bine aici și acum.

Living in the hands of gods… :)