Din întâmplare

Sunt un lung șir de întâmplări.
Pentru faptul că eu sunt eu am un merit mult prea mic.

Părinții mei sunt două șiruri lungi de întâmplări.
Întâmplarea a făcut că am fost concepută într-un moment care m-a făcut să fiu eu – embrionul.
Întâmplarea a făcut să mă nasc în noiembrie ’84 la Timișoara, și nu în noiembrie ’43, în Berlin sau undeva prin Bangladesh sau oriunde altundeva.

Din întâmplare am doi frați mai mari și n-am fost singură, din întâmplare ai mei sunt profesori și nu muncitori în uzină sau ambasadori sau taximetriști, din întâmplare am ajuns la școala la care-am ajuns, cu profesorii pe care i-am avut, și ei – lungi șiruri de întâmplări. Din întâmplare am recunoscut prima dată fericirea într-o după-amiază de toamnă, când mă-ntorceam spre casa care din întâmplare nu-i departe de Parcul Copiilor, unde se juca soarele prin frunzele galbene fix când am trecut eu pe-acolo.

Din întâmplare am văzut vulnerabilitatea umană mult prea de-aproape, și tot din întâmplare am văzut cum viața tinde cu putere spre viață.

Din întâmplare am prins, în liceu, curaj, fără să am vreun merit; din întâmplare curajul mi-a rămas ca să iau niște decizii pe care dacă unele din întâmplările dinainte nu s-ar fi întâmplat nu le-aș fi luat. Din întâmplare am prietenii pe care îi am, lucrurile pe care le am, viața pe care o am– pentru care sunt recunoscătoare lungului șir de întâmplări.

Mi-e meritul prea mic pentru a ști eu mai bine, pentru a spune altora cum să trăiască, pentru a judeca, cu aroganță, lungul șir de întâmplări care-nsumează viața ta sau a lui sau a ei, întâmplări pentru care fiecare în parte este, poate, recunoscător.

Promit că o să-ncerc să învăț din asta.

Anunțuri

23 responses to this post.

  1. Posted by Sab-Ina on 12/10/2010 at 2:35 pm

    Frumos şir de întâmplări :-)

    Pentru că tu eşti tu ai un merit nici prea mic, dar nici prea mare, nici merit, dar nici nemerit :-) Pentru care e minunat să fim recunoscători.

    Răspunde

  2. Posted by Gab on 12/10/2010 at 5:50 pm

    Dacă te nășteai în noiembrie ’43, în Berlin, îndrăznesc să spun că nu ai mai fi fost tu. Chiar dacă n-ai fi fost cu Erasmus în Olanda, nu-ai mai fi fost tu. Tu n-ai mai fi existat deloc.

    Răspunde

  3. Posted by Ovi on 13/10/2010 at 6:24 am

    Interesant. Prima impresie:un articol care pe de-o parte emana maturitate iar pe de alta bate obrazul. Tema asta a maturizarii/”getting old`n`wise” am gasit-o si in cateva articole recente ale altor oameni detinatori/scriitori de blog numai ca la ei era asa o stare de impacare+detasare, „am trait diverse experiente iar acum sunt mai copt si vad mai clar imaginea de ansamblu, deci nu ma mai impiedic in orice”. La tine tonul, finalul si categoria Rabufniri ma duce cu gandul la „Ia mai lasati-ma dom`le sa fiu cum sint eu, nu ma judecati ca n-aveti masura corecta cu care sa ma judecati si oricum n-aveti voi a ma judeca pe mine. Eu nu (mai) fac asta referitor la voi si atunci si reciproca ar trebui sa fie valabila”.

    Altfel, faptul ca tu esti tu e intreg meritul tau, poate nu atat personal cat entitar. Persoana Irina poate avea un merit mai mic dar entitatea Irina cu siguranta are tot meritul. Iar partea cu recunostinta cred ca se manifesta prin a fi cine esti si a face ceea ce faci .

    Răspunde

    • Adi, am o curiozitate: Daca nu-l bagam la categoria „rabufniri” te prindeai ca-i o rabufnire? :)

      Intr-adevar, a fost, si a fost generata de ceva de genul a ce-ai scris tu, doar ca ma gandeam mai degraba la aroganta cu care unii (poate inclusiv eu, si de-aia am zis ca vreau sa invat din ce-am scris mai sus) judeca modul altora de viata, chiar daca acestia din urma NU se plang si sunt perfect multumiti. A pornit de la o chestie personala cu o prietena care a starnit o reactie mult prea puternica din partea mea ca sa fi putut fi doar atat, si m-am gandit ca probabil chestia asta mai generala ma deranjeaza.

      N-am pretentia ca m-am maturizat, cu atat mai putin prin faptul ca am scris articolul asta. Mai degraba mai simt mai ca-n liceu, cand mai vorbeam de de-astea :)

      Asta cu meritul pe care-l are entitatea X si nu persoana X… sincer n-o inteleg.

      Eu in continuare consider ca am un merit destul de mic (nu inexistent) pentru ce fac, daca ma gandesc la asta si las ego-ul la o parte. Imi place sentimentul asta ca-s legata de toate.

      Articolul e scris la persoana I in primul rand pentru ca mi se aplica mie, nu pentru ca as considera ca e adevarul absolut. Dar m-am gandit ca poate rationamentul asta aduce cu sine un grad mai mare de empatie…?

      Răspunde

  4. Sigur că da, suntem un lung şir de întâmplări. O Întrebare care pe mine uneori mă sâcâie este: Ne defineşte acest sir de întâmplări complet, sau mai e nevoie de ceva?
    În acest sens aş mai adăuga două chestiuni ca subiect de reflecţie:

    1.Să ne uităm puţin la natura întâmplărilor: sunt anumite întâmplări asupra cărora nu avem niciun control, de exemplu nu ne putem alege părinţii sau contextul în care ne-am născut ( cum ziceai şi tu) şi de asemenea o bună parte din ce ni se întâmplă în prima parte a vieţii: suntem duşi la grădiniţă, la şcoală, etc.. De la un anumit punct încolo apare posibilitatea de a alege care va fi următoare întâmplare care se va adăuga la lungul şir de până atunci. Ei bine întrebarea este, aceată alegere este pur voinţa şirului de până atunci care alege cum vrea să se continue, sau mai este şi altceva implicat?

    2, Aş face o analogie pentru lungul şir de întâmplări. L-aş asemui cu o carte cu mai mulţi autori. Fiecare întâmplare este un autor care adaugă câte ceva la povestea de până atunci sau poate chiar modifică ceva din povestea deja existentă. Întrebarea mea este: Există un cititor al cărţii? Dacă da, în ce măsură cartea şi cititorul se influenţează reciproc şi în ce măsură acestea două te definesc pe tine?

    Răspunde

    • Posted by Gab on 13/10/2010 at 9:59 am

      Altceva-ul: vechea problemă a liberului arbitru, cu mențiunea că în ultimul secol au apărut din direcția mecanicii cuantice argumente care să-l susțină.

      Răspunde

    • Ovi, Fix despre punctul 1. am vorbit azi-noapte cu Gab, mult. Am facut o analogie cu emergenta. Cred ca din suma si amestecatura tuturor „intamplarilor”, vointelor Universului, poate iesi ceva cu totul nou si deosebit fata de ce era asteptat, si poate ca ala e meritul fiecaruia, liberul arbitru. Iar meritul e mic sau mare in functie de perspectiva din care-l privesti?

      Imi place analogia din punctul 2. Iar raspunsul cred ca e de natura subiectiva, dar in orice caz e o faina tema de gandire :)

      Răspunde

  5. Posted by Mike on 13/10/2010 at 9:52 am

    Cu marea rezerva ca fiecare simte/se simte altfel, as zice ca nu suntem deloc intamplari, fiecare dintre noi. Ii afectam pe ceilalti chiar si cu lucruri infim de mici legate de prezenta noastra, si e mai presus de capacitatea noastra umana de intelegere sa ne dam seama cat de clar e rostul fiecaruia dintre noi. Cateodata mai avem ocazia minunata de a ne da seama macar de o particica a acestui lucru si senzatia e coplesitoare. Daca „intamplare” este golit de sensul cotidian si inseamna de fapt altceva, atunci sunt de acord…Dar altfel…Pot fi numit siropos/oasa, dar It’s a Wonderful Life a lui Frank Capra, desi atat de tocit de utilizarea lui la Craciun, e un film minunat care trateaza simplu intamplarea de a fi.

    Răspunde

    • Da, observ ca „intamplare” are o conotatie destul de neplacuta pentru multi, poate pentru ca e privita ca un eveniment fara seminficatie, dar eu nu am perceput conotatia asta cand am scris articolul.

      Stiu perfect ce zici, si intr-adevar, daca inlocuiesti sintagma „intamplarea a facut” cu „tot universul a lucrat pentru” in propozitia de mai jos, suna colosal :D

      Întâmplarea a făcut că am fost concepută într-un moment care m-a făcut să fiu eu – embrionul.
      Tot universul a lucrat ca sa fiu concepută într-un moment care m-a făcut să fiu eu – embrionul.

      Ca in foarte multe cazuri, limbajul asta cu conotatile pe care le au cuvintele ne da batai de cap :)

      Răspunde

  6. Inainte de a raspunde la comentarii, zic ca am vorbit destul de mult azi noapte cu Gab despre asta. Vad ca si voi ati scris destul de mult, si stiu ca si muuuulti altii, de sute sau mii de ani tot vorbesc despre asta.

    Ce voiam sa adaug e ca as putea inlocui cuvantul „intamplare” cu „vointa universului” , univers din care fac si eu parte. Poate ca suna mai bine, desi pe mine personal, momentan, nu ma deranjeaza nici „intamplare”.

    Oricum e o tema la care ma mai gandesc.

    Răspunde

  7. Posted by droopypunk on 15/10/2010 at 2:28 pm

    colapsarea undeicumva are legatura cu „din intamplare” si mi se pare ca se adauga la discutie. Adica lantul asta de intamplari poate e doar unul din mai multe si poate avem o influenta mai mare decat credem in alegerea/”colapsarea” intamplarilor, sau poate nu :)

    Răspunde

  8. Posted by Tibi on 17/10/2010 at 9:11 pm

    sincronizare ;)

    Răspunde

  9. V: It means that I, like God, do not play with dice and I don’t believe in coincidences… :)

    Si daca conceperea ta nu a inceput odata cu embrionul ? Acela e doar corpul tau. Iar tu esti mult mai mult decat corpul tau… ;)

    Si daca o alta parte a ta, mai constienta sau cum prefera unii sa-i spuna.. mai „subconstienta”, a facut toate alegerile respective in perfecta concordanta cu principiul liberului arbitru ?

    Răspunde

  10. Din întâmplare morții se trezesc luni și ies la plimbare.

    Răspunde

  11. Posted by mike on 27/10/2010 at 7:36 am

    Interesanta asta cu colapsarea undei, dar am o intrebare, posibilitatile se reduc la una in functie de ce? Sunt spirite umane mai puternice care actioneaza sa zicem, ca un magnet, si „impun” variantele lor in majoritatea cazurilor, sau? Cumva asa imi imaginez ca influenteaza viitorul cei care se pretind prezicatori, constienti sau nu de adevaratul mecanism pe care il folosesc. Creeaza, nu prezic…

    Răspunde

  12. Posted by ramo on 04/01/2011 at 2:46 pm

    Foarte frumos spus, Irina. Atata ca poate intamplarile astea sunt mai putin intamplari decat ne imaginam noi. Oricum, mi-ai lasat un zambet pe buze. S-ar putea ca, intr-adevar, sa avem mai multe in comun decat verdele din fundal :)

    Răspunde

  13. Mulțumesc, Ramona! Și mă bucur că ți-a plăcut filmulețul :)

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: