Archive for Februarie 2010

Cenușiu în sus și-n jos

sunt zile. zile în care ești ca vremea. câte-odată e soare, altă dată plouă mărunt și apăsător și îți vine s-o înjuri că nu dă tot afară odată, să iasă iarăși soarele. zile în care urăști drumul, mașinile, camioanele, șoferii, șoferițele, bicicleta ta, bicicleta cealaltă, temperatura, umiditatea, copacul ăla și celălalt, ora, minutul, secunda, tot înafară de tine. Ba da, și pe tine, și râzi pentru că nu știi de ce. Zile în care te bucuri că plouă, pentru că nu ți se vede nodul din gât, mare cât un măr. Zile în care te ustură ochii și ai fața udă de ploaie. Zile în care-ți iei căciula și mănușile și geaca și adidașii, toate de-a-ndoaselea, și nu-ți pasă, pentru că vrei să nu te vadă nimeni. Și-ți vine să urlii că nu știi de ce. și dobitocul ăla care tot te vede și te claxonează. Ce, n-ai loc, boule!? Și-ți pare rău că ești tu și nici nu știi să înjuri. Măcar nu-ți vede nodul din gât. Zile în care te gândești cum ai adormit cu o seară înainte, după ce-ai stat la masă și-ai mâncat macaroane cu brânză și compot și-ai ascultat povești de peste zi ale altora. Ți-ai luat berea și-ai vrut sa vezi un film, ai văzut jumătate, haha! câte-odată râdeai de ochii în stele ale opossumului, în rest nu, și-ai adormit. Ai adormit fără să te speli pe dinți, asta n-ai mai pățit-o de când erai mică. Dimineața îți dai seama cum ai adormit, după ce-ai mâncat macaroanele alea seara târziu și nu te-ai spălat pe dinți, ai crezut că nu adormi la film, sau adormi și te trezești. Îngrozitor, te gândești. Îți cauți hainele și ochelarii pe care-ar trebui să îi porți dar nu-i găsești, probabil sunt acolo unde-i și cheia, dar unde? Te întrebi cum de nu te strâng pantalonii după ce-ai mâncat numa tâmpenii și seara și dimineața, doar n-ai un metabolism așa de bun. Ai de făcut asta și asta dar n-ai nici chef, nici timp, dar de fapt ai avea chef, dacă n-ai avea de făcut și alte chestii de care n-ai chef. Știi că nu poți să te mai minți. Dar când nu te minți și nu-ți convine ceva, ești mai instabilă decât vremea de-afară și-ai un nod mare în gât, plus că te ustură ochii de la lacrimile alea sărate care nu-i ok să iasă, nu acum, nu când poate să te vadă cineva, și căciula nu te face invizibilă. Rămâne să aștepți să se facă primăvară, să mergi în piață, să cumperi ridichi și ceapă verde, să înflorească flori în grădină, să fie soare și să nu te mai minți.

All we need

Detronarea lui „Trebuie”

Sab-Ina (blogsipace) m-a îndemnat să scriu povestea de mai jos, în urma comentariului la articolul de aici, articol pe care vă invit să-l citiți.

Detronarea lui Trebuie

Comandantul Armatei de Gânduri e preaslăvitul Trebuie. Întâmplarea face ca el să aibă o influență extrem de mare asupra Gândurilor, Armata fiind o armată de supuși. Prea des gândurile încep cu Trebuie, în loc să fie sigure pe ele și cu fruntea sus: „Trebuie să merg la lucru”. „Trebuie să mă grăbesc”. „Trebuie să plătesc creditul”. „Trebuie să-mi cumpăr haine noi”. Armata de Gânduri e ursuză și cenușie.

Armata de Gânduri nu știe încă: Trebuie e pe cale să fie dat jos din funcție. Armata de Gânduri va trece printr-o schimbare radicală, va fi pusă față în față cu Libertatea.

Tot întâmplarea face ca Trebuie să fie fratele vitreg al Minții. De fapt s-a aciuiat pe lângă casa ei din fragedă pruncie, și n-a mai plecat. L-a adus Educația în vizită, probabil cu intenții bune și au crescut împreună.  Lui Trebuie a început să-i placă puterea pe care o poate exercita asupra Minții: Chiar dacă ea își închipuia că e stăpână pe situație, Trebuie i s-a băgat pe sub piele și a început să o macine, încet-încet, astfel încât, nu după mult timp, Mintea a ajuns să creadă că tot ce spune Trebuie vine de fapt de la ea.

Din ce în ce mai mulți Oameni încep să devină Ființe Treze. Asta îl sperie foarte tare pe Trebuie. Știe că locul privilegiat îi este amenințat. Numeroasele neplăceri ale Oamenilor cauzate de Armata de Gânduri ajung din ce în ce mai des și mai intens la Suflet, iar acesta se simte profund tulburat. Iar simțămintele astea ajung și la Minte, care devine îngrijorată de tulburarea părintelui ei.
— Ce se întâmplă? În ultima vreme ești neliniștit, nu-ți găsești locul, nu mai reușești să ajungi la Sufletul Oamenilor din jur, parcă ești din ce în ce mai rece. Recunosc că nu ți-am dat prea multă atenție în ultima vreme, dar am fost ocupată cu războaie… Spune-mi, ce se întâmplă?
— Nu m-ai prea ascultat, ce-i drept, îi răspunde Sufletul. Credeam că pot avea încredere în tine că odată ce-ai crescut îl vei conduce pe Om spre a se simți bine cu el însuși și cu ce îl înconjoară, dar tu, din contră, în loc să faci ca Gândurile să devină prieteni de nădejde ai Omului, le-ai grupat într-o armată de ocupație… Și l-ai pus pe Trebuie comandantul lor. Cum nu se poate mai rău. Eu sunt slăbit. Nu mai vreau să aud de Trebuie. Dacă vrei să nu mă răcesc de tot, fă ceva în privința asta.

Mintea, isteață, și-a dat seama de îndată: Fără Suflet, nici ea nu va mai trăi prea mult.

L-a invocat pe fratele ei mai mic, Limbajul.
— Daca ma ajuți, vom reuși sa-l eliminăm pe Trebuie, spuse el. E suficient să lucrăm împreună, ca și până acum. Vom lucra însă la o altă paradigmă. De fiecare dată când Trebuie vrea să acționeze și să se bage în fața propoziției, tu să fii atent și să-l înlocuiești cu „Vreau…..pentru că….” Uite un exemplu: În loc de „Trebuie să mă grăbesc” ne vom exprima astfel: „Vreau să mă grăbesc, pentru că nu vreau să o las pe colega mea să aștepte în frig”. Dacă, orice argument ai găsi, acesta este suficient de puternic și ești convins că nu-l vei răni pe Suflet prin asta, atunci e în regulă. Dacă nu, înseamnă că acele gânduri care începeau cu Trebuie ar fi dus la o acțiune care nu merită făcută, deci ne eliberăm de ea, și implicit de Trebuie. Iar ca dorințele exprimate cu Vreau să nu rănească nici Sufletul Omului nostru, nici Sufletele de alături, ar fi indicat să colaborăm foarte bine și cu Empatia. Ea ne va conduce pe un drum destul de sigur, căci a învățat multe direct de la Suflet.

––––––––––––––––––

P.S. : Un alt articol foarte fain despre „trebuie” , pe care vă invit să-l citiți este aici.