Archive for Decembrie 2009

Thunderstorm on Christmas

25 decembrie, ora 23.37.

Crăciun.

Afară tună și plouă torențial iar pe mine tocmai m-a mușcat un țânțar.

Chiar nu te poți plictisi, mereu se întâmplă ceva interesant în perioada asta!

Ei bine, până una-alta, un Crăciun fericit să aveți, și restul zilelor la fel. G’nite!

Anunțuri

Pui de om

Am mers acum o săptămână cu autobuzul în oraș, pe o rută suficient de lungă ca să ajung să mă uit la oameni. De la o vreme încoace fac un fel de exercițiu uitându-mă la ei, când am timp, pentru că durează un pic. Încerc să mi-i închipui copii.

Încerc să fac abstracție de hainele sobre, ponosite sau nu, sărăcăcioase sau nu, asortate sau nu, alea pe care le îmbracă adulții ca să pară respectabili — sau nu. Să fac abstracție de machiajul femeilor, să le reîntregesc forma sprâncenelor pensate, să ghicesc culoarea naturală a părului vopsit, să văd bărbații fără barbă și maxilare proeminente.  Să nu văd urmele lăsate de ani, de zâmbete și de oboseală pe fețele lor, să văd doar trăsăturile moștenite de la copii ăia cu vreo 25 de ani mai mari ca ei. Ăsta e efortul de imaginație pe care-l fac. Nu fac însă abstracție de expresiile feței și de gesturi, astea fac totul mai interesant.

Și-atunci văd asta: ochi împrejmuiți de gene moi, privind pe fereastra murdară a autobusului, în gol probabil. Uneori o expresie vagă, niște sprâncene firave ridicându-se un pic. S-ar lipi poate cu nasul de geam, să vadă mai bine, dar s-a învățat că nu-i frumos și oricum e plin de microbi. Fetița de pe scaunul de lângă deschide o gentuță cu buline și scoate un telefon cu clapetă, îl deschide, butonează un pic și îl pune la loc. Picioarele s-ar bălăngăni în gol sau ar sta cuminți, cu vârfurile îndreptate un pic spre interior. Un strănut, un șervețel cu miros de detergent în locul unei mâneci. O revistă cu idei pentru casă și grădină și reclame și promisiuni, dar cât de simplă e coliba din bețe făcută în fundul curții, cu acoperiș din pătură și covor din pătură și gâze și frunze. Doar că e cam departe de autobus, și de apartamentul unde duce autobusul.

N-am văzut niciodată atâția copii care să-și ascundă privirile, care nu-și fac cu mâna și nu-și scot limba.

Băiatul gras din fața mea se uită la ceas, a întârziat la întâlnirea cu ceilalți copii cu care se joacă de-a afacerile. Se uită scurt la mine, vede că mă uit la el și-și aruncă repede privirea pe fereastră până la următoarea stație, unde coboară grăbit, îmbrâncind-o un pic pe fata de lângă ușă. A mică se uită urât la el și strănută. Nu mai scoate șervețelul, se retrage un pic și se atinge ușurel cu mâna pe sub nas.

A venit vremea să luăm o atitudine!

Am primit asta pe mail și dau vorba mai departe:

Dragii Auăleu-ului și Scârț-ului Lejer-ului Loc,

Avem această ocazie unică sau să îi spun privilegiu, fericire … multe ar fi dar important este că zilele acestea retrăim 20 ani de la Revoluție și în memoria celor petrecute ieșim în stradă cu spectacolul nostru cel mai reprezentativ în acest sens: Spălătorul de Creier.

Auăleu Teatru de Garaj și Curte din și mereu din Timișoara iese în stradă și reîmprospătează strada Alba Iulia pe 16 decembrie de la ora 20.30 cu o soluție pe care mulți poate vor să o uite … facem o REVOLUȚIE nedirijată, necosmetizată, nealterată, nesupusă, tânără și spontană la cei 20 de ani pe care i-a împlinit. Aduceți cu voi steaguri, pancarte, greble, lopeți și tot ce se mai aduce la o revoluție. Repetiția cu toti cei care vor să ni se alăture și vor să joace în spectacol va fi pe data de 15 decembrie, ora 20.30, la Auăleu pe Zoe nr. 1. Vrem o Revoluție cu cel puțin 50 de oameni … nu cerem mult, nu-i așa?

Evenimentul stradal este organizat de studenții de la Facultatea de Architectură. Parte din ei s-au înscris deja voluntari pentru scena de final. Nu ne lăsați singuri … Citește în continuare

Dezvoltarea rurală (sau cum să intri în sistem)

Menționez ( încă odată) că nu mă interesează politica, dar câte-odată mai aud una alta și mă cam scoate din sărite, când îi văd cât sunt de boi toți.

Scriu despre ce urmează doar pentru că mi-a sărit foarte tare în ochi, ca și eșantion cultural.

Am văzut azi, la lucru – pe youtube, un mic fragment din dezbaterea dintre Geoană și Băsescu (minutele 0.08-2.24).

Foto de Diana Crețu, pe Deviant Art.

Băsescu a zis cam așa:

Politica economică trebuie să intre mult mai puternic și în mediul rural. În momentul de față cea mai mare resursă de creștere a productivității* e în mediul rural. Avem 8 miliarde de euro de la UE destinați dezvoltării rurale. În viziunea mea, parte din acești bani trebuie să se îndrepte spre crearea de locuri de munca în mediul rural, prin înființarea de întreprinderi mici și mijlocii, în care să lucreze tinerii și femeile. „

(etc, etc).

Iar mie mi-a sunat a ceva ce s-au gândit marile corporații când s-au dus prin „țările subdezvoltate” și au văzut că acolo oamenii doar trăiau, fără bani. (da, se poate!) Nu cumpără, nu produc, deci sunt nefolositori „civilizației”. Și-au zis: ia să le promitem noi că dacă lucrează pentru noi, le vom da bani cu care să-și poată cumpăra de mâncare! ( Asta în condițiile în care înainte mâncarea NU era pe bani, era acolo, pur și simplu. Știți, nu-i așa, că unde nu există mâncare nu există oameni, deci dacă trăiau oameni pe-acolo înseamnă că nu mureau de foame). Mâncarea au luat-o ei, „cei civilizați”, ș-au încuiat-o. Lucrează unii -pe bani, la producerea ei. Cheia de la mâncare sunt banii. Deci cei care înainte trăiau și mâncau fără bani, trebuie să muncească pentru cei care le-au încuiat mâncarea, ca să poată supraviețui. Și-atunci se ajunge la asta.

Citește în continuare