Hai să mințim!

„Dacă veți consuma apă de calitate, nu veți mai simți nevoia să beți câte 2 litri, ci doar 1 – 1,5”  (Asta chiar și vara, când sunt 37 de grade afară și transpiri ca un cal.)

Așa ne-a zis nenea de la „La Fantana” când încerca să obțină un contract cu firma la care lucrez. A venit frumos îmbrăcat –costum, cravată, o mapă mare plină de pliante frumos printate,  în care ni se explică că apa lor e mult mai bună, mai curată, mai incoloră, mai inodoră, mai insipidă decât apa pe care mi-o luam eu de la pompă, zilnic, și care nu mă costa nimic.

Dorna, o marcă înregistrată a The Coca-Cola Company, mă învață într-o reclamă cu buget enorm că dacă beau apa lor, mă încarc cu natură. Că io fără apa lor oi fi ceva robot dintr-o altă dimensiune, iar interiorul corpului meu n-o fi tot natural.

Deci treaba e cam așa: mă duc într-un mall, ceva, un spațiu unde predomină sticla/betonul/plasticul, cumpăr și beau apă Dorna și de-odată spațiu ăsta rece e invadat de verdeață, fluturi, cai, alea alea care se găsesc „în natură”.  (Poate acu’ ar fi momentul să citiți ceva – de aici– și despre natura asta, ca să înțelegeți mai bine paradoxul… ) A, și mai apare și-un mândru care mă soarbe din ochi, și ne bălăcim împreună cu picioarele în ceva râu care s-a format pe stradă, tot datorită apei Dorna. Păi cum să nu-ți dorești să se întâmple una ca asta? Și evident că n-o să se întâmple dacă-ți iei apă moca de la pompă…

Ei, minciuni de-astea în legătură cu apa îmbuteliată se vând peste tot, și nu puține. Am dat ieri peste o campanie care ne îndeamnă să mințim și noi. Dacă ei pot, putem și noi. „Start a lie”.  Aici.

Mie mi-au plăcut afișele:

Astea-s minciuni, iar adevărul se poate afla din multe surse, și de fapt e suficient să gândim un pic.

Bun… Și la urma urmei ce-i nașpa la apa îmbuteliată?

1. O cumperi într-o sticlă de plastic. pentru producerea sticlei ăstia de plastic se folosesc resurse fosile (petrol), și cred că nu vrem să-l epuizăm prea repede.

Anual în lume se folosesc 2,7 milioane de tone de plastic pentru producerea sticlelor din care bem apă. În statele unite doar 20% din PET-uri sunt reciclate, și tare mi-e că în România suntem ceva mai în urmă la capitolul ăsta.

2. Sticlele goale ajung să invadeze orașe, gropi de gunoi, câmpuri, păduri.

3. O cumperi. Costă aproape cât un suc. Dacă mergi la un bar și comanzi apă, chiar costă cât un suc.

4. Banii ăștia se duc la niște corporații despre care nu știi prea multe, nu știi ce politici etice sau de mediu au.  Sau știi. Știi cu siguranță că unele companii vor folosi o mică parte din banii câștigați (și nu-s puțini) ca să mai tragă niște reclame cu buget enorm, să te mai mintă nițel, să continui să cumperi, să le meargă profitul.

5. Ca să ajungă la tine, apa asta îmbuteliată străbate mulți kilometri. Se folosește cam multă energie și pentru asta, și iarăși costă. Sunt bani care ar putea fi folosiți mai cu folos.

6. (later edit) Conducerea corporaților despre care vorbim aici chiar își doresc să fie o vară toridă și secetoasă, ca să le meargă vânzările. Probabil se bucură enorm de încălzirea globală…

Asta pe scurt.

Ăștia care au făcut afișele îndeamnă americanii să bea apă de la robinet, că se pare că e testată mai mult  și mai des decât apa îmbuteliată. La noi totuși nu-i cazul, dar cel puțin în Timișoara avem fântâni cu apă potabilă. Multe. (Tre’ să recunosc că-i un lucru fain făcut de primărie).

N-o să fiu ipocrită. câte-odată cumpăr apă. Când nu mai am sticle goale. Se întâmplă, din diverse motive. Sau când mergem în locuri unde nu se găsește apă potabilă. Logic că atunci o cumpărăm. Chiar și la lucru mai iau apă de la mașina de dat apă instalată la birou (nu… „La fantana” n-a reușit să câștige contractul ăsta), când n-am timp să merg după apă, sau plouă.

Ce vreau să zic e că se poate consuma mult mai puțin decât se consumă. Din orice. Iar dacă nu s-ar mai consuma așa mult, nu s-ar mai produce așa mult, iar ăsta ar fi un lucru care m-ar bucura.

P.S.: Normal că mă refer la apa plată.

P.S.2: Aici am citit că au scăzut vănzările marilor companii care îmbuteliază apă [Romaqua Group, Bibco Biborţeni, Pepsi Americas, Dorna Apemin (deţinută de Coca-Cola), European Drinks, Perla Harghitei şi Rio Bucovina], dar au crescut vânzările la „apa ieftină”. Lol. Consumul de apă îmbuteliată însă n-a scăzut, dar ce să-i faci…nu în toate orașele se găsește apă potabilă pe toate drumurile, iar apă chiar trebuie să bem.

Anunțuri

20 responses to this post.

  1. Posted by Gab on 19/08/2009 at 2:47 pm

    Dacă vrea cineva să se apuce de DIY, asta-i bună lecţie introductivă. Cred că oricine poate să meargă până la pompă şi să-şi umple o sticla de apă.

    Un prim pas în zdrobirea capitalismului ((: după cum bine ar zice pelicanul nostru cel roşu.

    Răspunde

    • Iar mi-ai amintit de pelican. NOT funny! ((:

      Da, oricine are o pompă în apropiere poate merge să-și ia apă. Da’ nu pot să uit satul ăla în care toate pompele pe lângă care treceam erau secate și nici fântâni nu se vedeau. Iar lacul Surduc e la o aruncătură de băț. Sec.
      Deși sunt convinsă că oamenii de pe acolo aveau pe undeva și fântâni, cu siguranță nu-s destule, și nu cred că în situații de-astea îți mai pasă de zdrobirea capitalismului, ci pur și simplu vrei apă. Fără bani…

      Răspunde

      • Posted by Gab on 19/08/2009 at 4:14 pm

        Cred că eram un pic ironic.

        Totuşi, din fericire la noi încă nu e o chestiune de supravieţuire… Ceea ce nu înseamnă că trebuie să stăm cu mâinile în sân până când chiar va deveni aşa.

        Răspunde

  2. Posted by oover on 19/08/2009 at 3:23 pm

    True tot. Si din pacate asta e numa o mica problema pe lume asta legata de apa.
    Sa va uitati la „Flow – For Love of Water”
    http://www.flowthefilm.com/
    http://www.imdb.com/title/tt1149583/

    Răspunde

  3. Ca sa nu mai vorbim de pet-urile aruncate peste tot si a caror durabilitate am citit undeva ca este fantastica… In natura rezista si doua sute de ani….cica…

    Răspunde

    • Am zis și de ele :)
      Aș menționa totuși că „natură” e și în bucătărie la noi, și în beci, și la groapa de gunoi, și în pădure….
      Înafara naturii oare cât rezistă? :P

      Răspunde

  4. Posted by Radu on 19/08/2009 at 5:26 pm

    treaba asta este exact despre ce se vorbeste in filmul „HOME”. Oamenii se uita la filme (unii) si tot cumpara. Chestia cu corporatiile n-are cum sa dureze prea mult zic eu. Totusi cumpar apa imbuteliata atunci cand ies in tura pe bicicleta si am nevoie de apa conservata in aceeasi stare. E riscant sa schimbi apele la efort fizic caci iti poti da stomacul peste cap. In rest beau fara griji apa de la robinet sau de la fantanile din oras.

    Răspunde

    • Dap, în filmul HOME se vorbește de multe, și pe drept. Și în „An Inconvenient Truth” se vorbește de multe, oamenii l-au văzut, și parcă tot degeaba. Și probabil multe alte filme pe teme de mediu. Comoditatea asta ne omoară…

      „Chestia cu corporatiile n-are cum sa dureze prea mult zic eu.”
      La ce chestie cu corporațiile te referi, Radu?

      Răspunde

      • Posted by Radu on 20/08/2009 at 2:25 pm

        chestia = problema generala despre care ai scris in articol despre corporatii. din articol + comentariu se deduce oricum.

        Răspunde

  5. Posted by armin on 19/08/2009 at 6:23 pm

    sa nu beti apa de la robinet. va rog frumos. mai bine beti apa imbuteliata, daca nu puteti sa va luati apa din alta sursa.

    Răspunde

    • Ei, nu-i așa grav nici dacă bei de la robinet. Normal, depinde de zonă, de oraș (De ex. am citit că prin bucurești și împrejurimi e chiar grav cu apa de robinet, companiile de apă garantează potabilitatea apei până la intrarea în bloc, dar apoi apa trece prin țevile vechi și se cam duce naibii). Probabil așa e peste tot. Nu încurajez pe nimeni să bea de la robinet, dar eu am băut în repetate rânduri și n-am pățit (încă) nimic :) .

      Răspunde

  6. @ Radu

    Așa mă gândeam și eu, dar sunt curioasă de ce zici că n-o să dureze prea mult?

    Răspunde

    • Posted by Radu on 25/08/2009 at 12:34 pm

      e simplu, Irina.. corporatiile se bazeaza pe consum in masa. Deja multe companii au in vedere politici sociale de consum responsabil si tot mai multe au in vedere acest lucru. Insa, consumul in masa nu poate dura la infinit datorita epuizarii in timp a resurselor. Deci eu vad 2 scenarii: 1. devenim consumatori responsabili (precum se spune in Home) si dictam piata si … 2. ajungem sa fim dominati de lumea corporativa si inghitim produsele lor, asa cum ne dicteaza ei. In varianta 2, nu s-ar tine cont de resurse ci de bani, si atunci consumatorul are de suferit caci se poate ajunge sa bem apa reciclata ca in filmele sci-fi-cataclism (a se vedea filmul „Produsul Verde”, unde hrana erau biscuiti produsi din oameni)
      De fapt de-asta se minte in reclame, sa devenim consumatori iresponsabili pt profitul vreunei companii, dar se vede clar ca tendinta maselor este de a se opune incetul cu incetul, un exemplu este Masa Critica, care se opune consumismului de carburanti, si ar mai fi si alte exemple, cum ar fi comunitatea Linux, care se opun corporatiilor de software contra-cost, deviza comunitatii Linux este „software liber”…. sunt reactii naturale si neffind dictate de vreo companie sau organizatie. In definitiv e vorba de natura umana care presupune si libertatea individuala.

      In orice caz, ca o gluma, prefer o reclama la vinuri decat la apa. :-)) La vinuri e vorba si de traditie seculara si e scuzabila reclama.

      Răspunde

  7. hehe. Uite aici, tot cu si despre apa. Foarte interesant filmul..asta in caz ca nu l-ai vazut :)
    http://video.google.com/videosearch?q=Documentar+Apa&emb=0&aq=f#

    Răspunde

  8. Posted by armin on 06/09/2009 at 7:35 pm

    sa mergi sa-ti iei apa de la un izvor. sa sapi in curte si sa ajungi sa ai propria fantana. sa scoti de acolo apa ca sa faci o ciorba. in apa care a ramas in galeata sa aduni toate farfuriile si tacamurile ramase de la pranz si cina. sa nu te mai speli pe dinti fiindca nu mai ai atata apa de irosit si ti-e lene sa teduci pana in curte. zapada are deja peste o juma de metru. jegul de sub unghi ti-e deja gros si deja prea negru. puti a transpiratie. dar asa e lumea.

    Răspunde

  9. ah, ce mi-a placut asta! bineinteles ca eu beau numai apa de la robinet, in timp ce prietenii mei isi fac griji ca voi muri in chinuri groaznice din acest motiv. :) dar nici eu n-am patit absolut nimic pana acum de fapt, sunt convinsa ca mi-a crescut imunitatea :D

    Răspunde

    • Cu siguranță ți-a crescut imunitatea! Eu zic că dacă e să pățești ceva, o pățești, no need to worry about it beforehand. Probabil dacă apa are ceva, n-o să o bei că n-o să-ți placă la gust/miros.

      Are corpul nostru grijă de noi mai bine decât noi de el :P

      Răspunde

  10. […] P.S.: Articolul de mai sus e cam din aceeași categorie ca ăstalalt. […]

    Răspunde

  11. […] Am mai scris despre asta aici. […]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: