Archive for August 2009

Titlu

Am articolul ăla despre bicicletele din Amsterdam scris de vreo 3 săptămâni. Mai trebuie revizuit, corectat pe alocuri și publicat. Și n-am chef să mă apuc de el. Deși în fiecare zi îmi zic: Gata. Astăzi. Sau măcar în weekend. A devenit unul din lucrurile alea pe care simt că TREBUIE să le fac. Care îmi stau pe creier, și deși teoretic mi-ar plăcea să le fac, ajung să le urăsc pentru că mă gândesc prea mult la ele. Ce ți-e și cu creierașul nostru. being-unstable-bitchy

Acum, în schimb, am rămas singură în oraș, cu ușa deschisă spre grădina din care 1m/6m e a noastră și putem să ne punem masă în ea, dacă scăpăm de bălării. Sincere felicitări! Mie îmi plac și bălăriile. Câtă forță și încăpățânare au ele să crească în locuri unde nu le vrea nimeni. Sincere felicitări, vin țânțari și sinagoga se vede în toată splendoarea ei dacă faci 4 pași în teritoriul Corei.

Am lipit 4 coli A4 una de alta și-am decupat a-ul ăla minunat de la Helvetica. Iubesc forma aia. Cu cutterul l-am decupat, și-mi place cum mai fugea din când în când lama într-o direcție oarecare, alta decât cea dorită. Micile imperfecțiuni. Gotta lov’em!

Acum mai tre’ să-l fac alb, cumva. Mu-ca-va.

Anunțuri

Ikea + Verdana ≠ Love

S-au sesizat deja mulți (designeri). E urât, arată ieftin, ca un catalog de metro. N-o sa intru in detalii despre Ikea ca și companie, consum, producție etc etc.  Zic numa’ că la Ikea era simpatică politica lor de a democratiza obiectele frumoase (și pracice), create de designeri. Le vând la prețuri accesibile, și întreaga lor imagine era construită pe asta. Îmi închipui cu câtă mândrie se uitau gospodinele mirosind a ciorbă din blocurile-cutii-de chibrituri din București la catalogul IKEA primit gratis. Icheia. Se simțeau, probabil, răsfățate ca la spa, când îi atingeau paginile lucioase, cu imagini atractive, cu prețuri care nu le fac (mereu) să ofteze ( ce mai, să dăm consumatorului ce-i al consumatorului).

Treaba e că până acum, folosirea fonturilor  derivate din Futura (Ikea Sans) și Century Schoolbook (Ikea Serif), folosite de aprox. 50 de ani, erau minunate. Echilibrate, dădeau un sentiment subtil de high-class modernist, și lăsau imaginile să vorbească.

Dar catastrofa s-a întâmplat.

Din cauză că cele două fonturi Ikea nu aveau caractere asiatice,  designerii responsabili de imaginea Ikea au hotărât să folosească cel mai urât font conceput pentru Microsoft, după Comic Sans: verdana

Verdana, care are rolul său pe ecran, pe site-uri vizualizate cu  Internet Explorer 6, pe monitoare CRT, folosit la corpul de text, nu mai mare de mărimea 11, pentru lizibilitatea lui excelentă în condițile alea.Dar NU își are sensul în catalogul Ikea! Nu în mărimi monstruoase, care fac unghiurile stângace și kerningul deranjant să sară în ochi și să-i zgârie. Ok, poate marea majoritate a celor care se vor uita în continuare la catalog și la restul materialelor nu vor sesiza asta. Vor cumpăra în continuare cutiile plate, le vor duce acasă ca până acum. Dar poate că nu se vor mai simți așa de răsfățați. Poate se vor simți ca și când au cumpărat de la Metro.

Pentru că designul eficient e cel care nu (doar) se vede, ci se simte.

Hai să mințim!

„Dacă veți consuma apă de calitate, nu veți mai simți nevoia să beți câte 2 litri, ci doar 1 – 1,5”  (Asta chiar și vara, când sunt 37 de grade afară și transpiri ca un cal.)

Așa ne-a zis nenea de la „La Fantana” când încerca să obțină un contract cu firma la care lucrez. A venit frumos îmbrăcat –costum, cravată, o mapă mare plină de pliante frumos printate,  în care ni se explică că apa lor e mult mai bună, mai curată, mai incoloră, mai inodoră, mai insipidă decât apa pe care mi-o luam eu de la pompă, zilnic, și care nu mă costa nimic.

Dorna, o marcă înregistrată a The Coca-Cola Company, mă învață într-o reclamă cu buget enorm că dacă beau apa lor, mă încarc cu natură. Că io fără apa lor oi fi ceva robot dintr-o altă dimensiune, iar interiorul corpului meu n-o fi tot natural.

Deci treaba e cam așa: mă duc într-un mall, ceva, un spațiu unde predomină sticla/betonul/plasticul, cumpăr și beau apă Dorna și de-odată spațiu ăsta rece e invadat de verdeață, fluturi, cai, alea alea care se găsesc „în natură”.  (Poate acu’ ar fi momentul să citiți ceva – de aici– și despre natura asta, ca să înțelegeți mai bine paradoxul… ) A, și mai apare și-un mândru care mă soarbe din ochi, și ne bălăcim împreună cu picioarele în ceva râu care s-a format pe stradă, tot datorită apei Dorna. Păi cum să nu-ți dorești să se întâmple una ca asta? Și evident că n-o să se întâmple dacă-ți iei apă moca de la pompă…

Ei, minciuni de-astea în legătură cu apa îmbuteliată se vând peste tot, și nu puține. Am dat ieri peste o campanie care ne îndeamnă să mințim și noi. Dacă ei pot, putem și noi. „Start a lie”.  Aici.

Mie mi-au plăcut afișele:

Astea-s minciuni, iar adevărul se poate afla din multe surse, și de fapt e suficient să gândim un pic.

Bun… Și la urma urmei ce-i nașpa la apa îmbuteliată?

1. O cumperi într-o sticlă de plastic. pentru producerea sticlei ăstia de plastic se folosesc resurse fosile (petrol), și cred că nu vrem să-l epuizăm prea repede.

Anual în lume se folosesc 2,7 milioane de tone de plastic pentru producerea sticlelor din care bem apă. În statele unite doar 20% din PET-uri sunt reciclate, și tare mi-e că în România suntem ceva mai în urmă la capitolul ăsta.

2. Sticlele goale ajung să invadeze orașe, gropi de gunoi, câmpuri, păduri.

3. O cumperi. Costă aproape cât un suc. Dacă mergi la un bar și comanzi apă, chiar costă cât un suc.

4. Banii ăștia se duc la niște corporații despre care nu știi prea multe, nu știi ce politici etice sau de mediu au.  Sau știi. Știi cu siguranță că unele companii vor folosi o mică parte din banii câștigați (și nu-s puțini) ca să mai tragă niște reclame cu buget enorm, să te mai mintă nițel, să continui să cumperi, să le meargă profitul.

5. Ca să ajungă la tine, apa asta îmbuteliată străbate mulți kilometri. Se folosește cam multă energie și pentru asta, și iarăși costă. Sunt bani care ar putea fi folosiți mai cu folos.

6. (later edit) Conducerea corporaților despre care vorbim aici chiar își doresc să fie o vară toridă și secetoasă, ca să le meargă vânzările. Probabil se bucură enorm de încălzirea globală…

Asta pe scurt.

Ăștia care au făcut afișele îndeamnă americanii să bea apă de la robinet, că se pare că e testată mai mult  și mai des decât apa îmbuteliată. La noi totuși nu-i cazul, dar cel puțin în Timișoara avem fântâni cu apă potabilă. Multe. (Tre’ să recunosc că-i un lucru fain făcut de primărie).

N-o să fiu ipocrită. câte-odată cumpăr apă. Când nu mai am sticle goale. Se întâmplă, din diverse motive. Sau când mergem în locuri unde nu se găsește apă potabilă. Logic că atunci o cumpărăm. Chiar și la lucru mai iau apă de la mașina de dat apă instalată la birou (nu… „La fantana” n-a reușit să câștige contractul ăsta), când n-am timp să merg după apă, sau plouă.

Ce vreau să zic e că se poate consuma mult mai puțin decât se consumă. Din orice. Iar dacă nu s-ar mai consuma așa mult, nu s-ar mai produce așa mult, iar ăsta ar fi un lucru care m-ar bucura.

P.S.: Normal că mă refer la apa plată.

P.S.2: Aici am citit că au scăzut vănzările marilor companii care îmbuteliază apă [Romaqua Group, Bibco Biborţeni, Pepsi Americas, Dorna Apemin (deţinută de Coca-Cola), European Drinks, Perla Harghitei şi Rio Bucovina], dar au crescut vânzările la „apa ieftină”. Lol. Consumul de apă îmbuteliată însă n-a scăzut, dar ce să-i faci…nu în toate orașele se găsește apă potabilă pe toate drumurile, iar apă chiar trebuie să bem.