Archive for Iulie 2009

Love of money


Video primit de la Gab.

Anunțuri

Cartea/filmul/muzica/

Cartea:

The Story of B, de Danel Quinn, un fel de  continuare a cărții „Ismael” , de care am amintit aici.

Spre deosebire de Ismael, cartea asta conține și ceva acțiune, înafară de „învățăminte”. Despre ce-i vorba? Un preot laurențian care  e trimis de către superiorii săi în Europa, ca să se ocupe de un caz. Se pare că Antichristul, „B”,  e pe-acolo, își predică învățămintele blasfemitoare, iar cei care-l urmează nu-s puțini deloc, așa că domnu’ ăsta e un adevărat pericol pentru credință și trebuie eliminat. Iar preotul nostru trebuie să se infiltreze direct în cercul lui, să spioneze, să afle ce și cum, dar ajunge să renunțe la credințele sale religioase, în favoarea ideilor lui „B”. Oare ce-i așa de atrăgător în predicile „anticristului”?

Cartea o găsiți aici, puteți să o printați dacă aveți cont.E în engleză.

Ismael, în română –aici.

O chestie din carte care mi-a plăcut în mod deosebit, și nu știu dacă reușesc să o transpun prea bine aici, acum, dar încerc:

Civilizația noastră acționează conform unei viziuni. Una autodistructivă, după cum își dă seama toată lumea în ultima vreme. Iar viziunea asta  e ca un râu, un fluviu care curge, iar râul o ia în direcția asta a autodistrugerii. Programele (de ecologie, sociale, etc) sunt doar bețe puse în calea acestui râu, în încercarea de a-l opri. Dar dacă se vrea o schimbare, întregul râu trebuie deviat de la cursul său, iar bețele din calea lui nu ajută la nimic. Lumea nu va fi schimbată de oameni cu mentalități vechi implementând programe noi, ci de către oameni cu mentalități shimbate, cu o viziune nouă. Odată schimbată viziunea, programele nu mai sunt necesare.

Filmul:

Human Nature

Regizor: Michael Gondry, care a regizat, printre altele  Eternal Sunshine of the Spotless Mind și The Science of Sleep.

Producător și scenarist: Charlie Kaufman ( Being John Malkovich și Eternal Sunshine of the Spotless Mind).

L-am văzut azi noapte, a 2-a oară, după ce prima dată l-am văzut prin liceu. Atunci parcă mi-a plăcut. Acum nu, deși subiectul era unul promițător. Ce urmează sunt niste chestii care mi-au trecut prin minte în timp ce mă uitam, nu o analiză amănunțită sau mai știu eu ce. N-am chef de de-astea acuma :P

Avem așa: omul civilizat și conformismul său (hilar, în film, că e comedie), și omul necontaminat de civilizație. De nici un fel de civilizație sau cultură ( Unu’ pe care l-au găsit în pădure, crescut de o maimuță. Mă rog, de un om care se credea maimuță).

PuffPrima greșeală: ideea că civilizația noastră e singura. Dacă ceva nu e parte din ea, e catalogat ca „natural”, sălbatic, primitiv. Iar au uitat ăștia că pe lângă cultura noastră și modul nostri de viață mai sunt și altele.

Poate că am luat filmu’ prea în serios, dar: premisele din filmu’ ăsta mi se par  greșite. În film, omul ăsta sălbatic e prezentat cu comportament de maimuță. Și ăsta n-ar fi neaparat un lucru rău, dar oamenii, ca specie, și-au format culturi, cu mult înainte de începuturile civilizației noastre. Omul a devenit om (homo sapiens) pentru că a învățat să folosească unelte, (chiar și unele maimuțe folosesc unelte, nu? ) și-a  găsit adăposturi, apoi și le-a construit, purta haine, în lipsa blănii.  Omul nu trăia singur, dezbrăcat, în copaci. Modul în care e prezentat personaju’ nostru e unul care ridiculizează total omul necontaminat de civilizația noastră, întărind doar viziunea pe care o avem despre „oamenii primitivi”. Liberi fără să aibă absolut nimic. Suntem noi, de 10 000 de ani, și tot ce e înafara perioadei ăsteia, e un hău negru și înfricoșător.

Ok știu, și situația e excepțională. Personajele care îl găsesc pe omu’ din pădure nu găsesc o familie de oameni „sălbatici”, ci unul. Era singur. A fost crescut de unu’ care se credea maimuță, deci oarecum îi sunt justificate gesturile de maimuță. Dacă filmului îi zicea „Ape Nature”, n-aș fi avut nimic de comentat. Dar îi zice „Human Nature”.  În fine, e o comedie, știu. Dacă nu era în regia unuia care a făcut câteva filme foarte faine, iar n-aveam nimic de comentat. Oh well.

A doua greșeală (și am mai vorbit de asta pe-aici): Ideea că omul în esență este rău. Nu-s de acord și punct.

A treia greșeală: Distincția făcută dintre oameni și natură. Sunt oamenii – și de cealaltă parte e hăul ăla negru, primitiv, „natural”, înfricoșător sau idealizat: Natura. Citiți mai mult despre asta aici.

Aș mai continua dar iar mă lungesc prea mult. Sunt și câteva chestii faine în film, nu zic nu. E și entertaining. Patricia Arquette e lovely as always, dezbrăcată sau nu, acoperită de păr sau nu. Mai bine îl vedeți voi. Și poate dacă citiți cărțile de care am zis mai sus, o să înțelegeți mai bine unde încerc să bat.

Muzica:

Most people think, /Great God will come from the skies, /Take away everything/ And make everybody feel high./But if you know what life is worth,/You will look for yours on earth:/And now you see the light,/You stand up for your rights.

Cronica unei glezne strâmbe

Sau ce pățești când nu te-oprești

200199702-004

Nu-i mai fain așa...

Sâmbată seara, săptămâna trecută, Surduc. Entorsă când mi-a fost lumea mai dragă, dar nu m-am oprit. Asta după ce cu o săptămână înainte m-a ars soarele de-am ajuns acum la al 3-lea strat de piele care se cojește pe genunchi.  Acum am încă un motiv să mă plâng și-o fac în public și în scris, deși în mod normal mi-aș da palme dacă m-aș auzi că-mi plâng de milă. Dar căldura și toate cele m-au răpus, eu am cedat iar bilețelele de însănătoșire grabnică sunt binevenite (însoțite de bomboane și flori, dacă vreți).
Deci:
ascultați la mine, că eu n-am ascultat de alții mai înțelepți. Când faceți entorsă (=călcat strâmb+ sucit gleznă+durere de-ți vine să urli) ….opriți-vă și puneți gheață. Sau apă rece, bere rece, înghețată sau spanac congelat, orice. Dar în primu’ rând opriți-vă din ce făceați. Normal, câte-odată nu se poate, și atunci corpu’ e destul de deștept și înțelegător cât să dea părții vătămate un răgaz, până POȚI să te oprești. Adică glezna, încălzită, mai face față durerii încă o vreme, până te oprești.
Eu nu m-am oprit. Nici duminică, nici săptămâna asta. Am mers pe pe jos, am mers cu bicicleta, deși glezna îmi e umflată ca un balon, și mă întreb cât de tare se mai poate întinde pielea înainte să plesnească. S-a și învinețit, da’ parcă n-aș intra în detalii de-astea de estetică, mi-e mie suficient de nașpa.
Ieri, trezindu-mă cu glezna îndurerată, am încercat să fac ce spune doctorul. Repaos. Nu m-am dus la lucru, am stat în pat. Am văzut un film, am mâncat pâine cu unt. Nici un efect semnificativ. Seara am ieșit din nou, pentru că de durut nu mă mai durea. Toate bune. Dimineața – glezna aproape dezumflată. Eu, văzând așa minune, hop pe bicicletă și la lucru. Dar cum nici o minune nu durează prea mult, toate necazurile s-au reîntors odată cu reîntoarcerea mea la datorie. Plus căldura asta…voi mai puteți?

...decât așa?

...decât așa?

Doi litri de apă băuți în tri ore, plus un litru de apă rece pe partea vătămată. Degeaba. după prânz, rămasă singură la birou, am simțit totul mai acut. Îmi vâjâia capul, îmi furnica glezna, îmi venea să sparg ceva. Și-am plecat, cu gândul să mă opresc din nou, de data asta mai durabil. Așadar…Am mers la doctor. Nimic nou: Repaos, domnișoară, că altfel nu trece! Și o fașă elastică. Zis și făcut: pedalare până la cea mai apropiată farmacie, cădere a lanțului de vreo 3 ori, punerea lui înapoi – în soare și în bătaia claxoanelor camioniștilor… Ăsta nu-i repaos, zic. Așa că apelez la măsuri și mai extreme: îmi iau înghețată la flacon mare, doar-doar se mai ridică nivelul de mojo. Încă o cădere a lanțului, de data asta aproape de casă, nu l-am mai pus. Mi-am pus în schimb fașa magică, strâns, să-mi sugrume picioru’. Cu ce-o să mă încalț încă nu știu. Cert e că înghețata nu mi-a fost de mare folos, în schimb un telefon și Mișu care toarce lângă mine au făcut mult bine. Da, m-a auzit că vorbesc de el și a plecat să prindă o muscă. Se pare că nu-i place atenția în zilele toride.

Dar să revenim la mine.

Așa am pățit pentru că nu m-am oprit la timp. Acum aș fi putut să scriu despre altceva, am destul de multe drafturi mult mai utile și mai pline de învățăminte decât  lamentarea mea actuală. (da…drafturi care oricum n-ar fi ajuns prea curând articole, pentru că aș fi făcut alte chestii mai faine în timpu ăsta…)

Am recitit ce-am debitat și cred că mă voi opri, voi apăsa pe publish și-mi voi trage două palme, căci nu-i în regulă să mă plâng în halu ăsta, și încă în public…


Bookmark and Share

Plimbare cu bicicleta + film în aer liber

Se întâmplă mâine seară. Adică marți, 14 iulie. Plimbarea pe bicicletă se vrea a fi un soi de mini-Masa Critică. Iar filmul va fi proiectat în Piața Unirii din Timișoara.

Programul ar fi cam așa:
Întâlnirea călare pe biciclete la ora 19 în fața Catedralei Mitropolitane, plecarea în ritm lejer pe la ora 19.30, oprire în Unirii pe la 20.30 și vizionarea filmului HOME de Yann Arthus-Bertrand, începând cu ora 21.

Mi se pare un mod excelent de a petrece o seară de vară, în timpul săptămânii, așa că de-abia aștept.

Pentru cine n-are bicicletă: Veniți măcar la film. Dacă nu la film, veniți în Unirii. Probabil că o sa fie interesant.


verde
foc
masini
iarba

Notă: Deși filmul e finanțat de către un grup de mari corporatii , probabil ca să-și mai spele din păcate, așa cum e moda, filmu’ e gratis. Free. Moca. Ceea ce e fain. Filmările sunt minunate, iar actorul principal din filmul ăsta e de o frumusețe care mereu mă lasă fără cuvinte.


Bookmark and Share

Now they live like dolphins

Numa piesa asta îmi sună în cap în ultimele zile. Iar și iar și iar. Sper să mai rămână un pic acolo.


Bookmark and Share

Deschide și savurează fericirea

Deschide și savurează fericirea. Ăsta-i noul slogan Coca-Cola. M-am trezit cu el dis de dimineață, era o reclamă la radio. Dacă nu-l auzeam, aveam șanse mari să am o zi liniștită și senină, poate cu sclipiri de fericire; fără să beau Coca-Cola. Acum mi-e teamă că trebuie să fug până la cel mai apropiat ABC alimentar, să deschid și să savurez fericirea.

Coca-Cola romania

Nu mi-a venit să cred, așa că am dat rapid un search pe Preamăritul Gugăl, să mă asigur.


Bookmark and Share