„Egoismul” uman și reflexul de a împărți.

Egoismul, oportunismul și lăcomia.

Eșantion de gândire: „Omul are un defect: este egoist.”

În primul rand, cred că egoismul nu e doar o caracteristică a omului, ci a oricărei vietăți, și are ca scop supraviețuirea. Nici un animal nu va renunța ușor la hrana pe care a dobândit-o în favoarea altui animal, decât dacă e vorba de puii săi sau alti membrii ai familiei sau comunității.

Copil dă de mâncare pisiciiM-am documentat un pic și am aflat că există totuși animale care își împart intenționat hrana. Se întâmplă la anumite specii de păsări, de exemplu la stăncuțe (Corvus monedula),  în principal cele tinere, care împart hrana cu alți indivizi, indiferent de sex sau legatură de rudenie,  pentru a evita conflictele sau ca mijloc de interacțiune socială, și la anumite primate.

Deși împărțirea pasivă a hranei a fost observată la mai multe specii de primate (giboni, maimuțe capucini, etc.) și nu numai, donarea activă de hrană de la o primată non-umană la alta se întâmplă rar, și a fost raportată doar la cimpanzeii aflați în libertate și, într-un singur caz, la gorilele din captivitate.
Dat fiind că împărțirea activă a hranei în timpul evoluției timpurii a omului, ca specie, are o importanța fundamentala,  exemplele de comportament al primatelor în acest sens sunt de interes deosebit pentu antropologi.

Este posibil, deci, să afirmăm că această înclinație de a împărți, observată la cimpanzei, specia cea mai apropiată de a noastră, să fie și o caracteristică primară a omului, și nu doar o influență religioasă sau de ordin etic al culturii noastre,  care ne îndeamnă să fim „altruiști”  pentru că „e bine și frumos să împarți”, lăsând impresia că dacă n-ar fi îndemnat să facă asta, (oferindu-i-se și o recompensă, în „lumea de dincolo”) omul ar fi o bestie lipsită de ceea ce numim, prin traditie, „bunătate”.

Dar lucrurile nu-s așa de simple.

Odata cu deținerea în proprietate de bunuri materiale și de identificarea acestora cu statutul omului în societate, apare adesea lăcomia. Oamenii au ajuns să-și doreasca cât mai mult pământ, pentru a putea să-și producă cât mai multă hrană, mult mai multă decât cantitatea de care ar avea nevoie pentru a trăi liniștit, hrană pentru care a ajuns să muncească tot mai mult. Odată cu munca grea depusă pentru obținerea hranei, oamenilor nu le-a mai fost așa de ușor să împartă din ce aveau, din ce produceau.

La fel se întamplă și în societatea modernă. Muncim cel puțin 8 ore pe zi pentru a câștiga banii de care avem nevoie să mancăm, să ne plătim adăpostul, să ne încălzim, să ne îmbrăcăm, să ne mobilăm casele, să ne cumpărăm mașini, să plătim benzina, să cumpărăm aparatură scumpă, sa fim „în rând cu lumea”. Toate astea ca să câștigăm un statut, pentru a „crește în societate” si de a consuma și mai mult timp și bani pentru a alimenta nevoile crescânde. Suntem mereu obosiți și nemulțumiți, trăim cu impresia indusă de societate că niciodată nu e destul cât avem, că avem nevoie de mai mult. Și atunci da, putem spune că suntem lacomi,  și că suntem egoiști. Ajunși asa, ne e greu să împărțim din tot ce deținem,  iar când o facem, ne umflăm în pene și ne numim „oameni caritabili”

Dar, repet, nu cred că omul – ca specie, e lacom, ci omul culturii noastre, care, fără să fie conștient, nu mai știe să trăiască altfel decât așa cum îi dictează cultura.  Oportunismul, este, de asemenea, o caracteristică a omului, dar și a oricărei specii vii: datorită oportunismului este posibilă adaptarea în condițiile de schimbare continuă și deci și evoluția. Lăcomia, în schimb, nu e fireasca în lumea naturală. Animalele și plantele nu strang mai mult decat au nevoie. Își fac rezerve, provizii, pentru mai tarziu, pentru când resursele de hrană  sau apă sunt mai puține, dar niciodata nu vor fi rezerve doar de dragul de a avea, iar acele provizii nu vor fi, cu siguranta, irosite inutil.

Lăcomia, dorința de a poseda cât mai multe obiecte nu poate fi, deci, o caracteristica umană în esenta, pentru că și specia noastra face parte din întreaga rețea a vieții, funcționând dupa aceleași principii eficiente în susținerea vieții, de 200 000 de ani.

Exemple trebuie cautate în alte societăți umane care nu sunt influențate de civilizația noastră:

La popoarele nomade nu se observă dorința de a acumula propietăți , din simlul motiv că trebuie să plece mereu acolo unde găsesc resurse pentru viață, iar orice proprietate ar deținue, ar fi trebuit cărată în spate sau lăsată în urmă.  Și atunci ne întrebăm: care e măsura bogăției într-o asemenea societate? Și descoperim că măsura bogăției este, în mod explicit, forța relațiilor sociale. Aceasta este moneda de schimb a societății lor. Pentru că, fără acea legătură, și fără dedicarea colectivă la bunăstarea tuturor, toata lumea poate muri. Într-o societate de tip nomad, a împărți  a devenit un reflex involuntar, pentru că nu se știe niciodată cine va fi următorul care va aduce de mâncare.

Din păcate, deși am avea multe de învățat de la societățile care nu sunt afectate de cultura și de mentalitatea noastră, lecții despre cum putem trăi în echilibru cu noi înșine, ca societate, și ca parte din restul comunității vieții, aceste societăți sunt pe cale de dispariție din cauza acțiunilor noastre. Invadăm spațiul lor de viața prin defrișarea padurilor, extinderea zonelor folositoare „nouă”, nu și lor, încercăm să le atragem în cultura noastră, materialistă și lacomă.

copil cu mereEvident că împărțirea hranei, a teritoriului, a adăpostului duce la o mai mare apropiere între oameni (și nu numai), este și a fost întotdeauna un act social, căci se creează astfel legături care altfel ar fi mult mai greu de creat. Gândiți-vă cum împărțeați sandvișul la școală, o umbrelă, o sticlă de apă,un leagăn, o ciocolată.

Nu-i așa că era, parcă, mult mai ușor de împărțit când nu aveam nici noi mare lucru?

Am auzit de o femeie dintr-un trib nomad numit Penan (acum dispărut), care a desfăcut o țigară și a împărțit-o egal, firicel cu firicel, cu toată lumea, anulându-i astfel utilitatea, dar urmând reflexul de a împărți;  de curând am ramas impresionată când, în gară la Dortmund, în sala de așteptare unde am rămas peste noapte (cum am povestit în articolul anterior), au venit niște punkisti care, deși de-abia și-au strâns niște bani să meargă la mare și să-și ia o ladă de bere, ne-au dat și nouă bere din berea lor, chiar dacă nu ne cunoșteau deloc.

Și-atunci întreb: e omul defect, ca specie? Sau, mai degrabă,  așa ne învață cultura noastră să credem, ca să avem o scuză bună pentru modul defectuos în care am ajuns să trăim, ne-mai având timp și energie să ne bucuram unii de alții pentru că trebuieproducem ? Cultura noastră în care relațiile sociale sunt vlăguite, și în care aflăm despre ce fac oamenii din jurul nostru de la televizor și de pe internet, pentru că suntem prea ocupați să-i întrebăm.

Treaba asta cu împărțitul e o temă pe care aș putea și aș vrea să o dezvolt mai mult, dar momentan am obosit să scriu și o să merg să interacționez cu niște oameni :)

Notă: despre împărțitul hranei am mai scris și aici.

Nota 2: Cred că mai putem afla multe chestii interesante despre ce este si ce nu este caracteristic omului ca specie prin studierea comportamentului și abilităților înnăscute ale copiilor, dar despre asta cred că voi scrie altădată.


Bookmark and Share

Anunțuri

48 responses to this post.

  1. Super. Uitasem de faza cu punkistii…

    Doar o mică menţiune. Zici undeva că „omul culturii noastre […] nu mai ştie să trăiască altfel decât aşa cum îi dictează cultura.”

    Dar asta e valabil pentru orice cultură. Nici aborigenii Alawa din Australia nu ştiu să trăiască altfel decât le dictează cultura lor, nici boşimanii din Africa şi nici triburile Kayapo din Brazilia.

    Nu este nici o problemă cu cultura în general, omul pare a fi chiar hardwired pentru a produce cultură, este doar o problemă cu cultura noastră autodistructivă.

    Răspunde

    • Posted by Irina Tomici on 29/06/2009 at 2:33 am

      Dap, my bad.
      Pe de altă parte am zis în alt loc despre cultura noastră că e aia „lacomă și materialistă”, „cultura noastră în care relațiile sociale sunt vlăguite […]”.si asta nu-i tot ce-i de zis despre ea.
      In fact, am așa de multe de zis despre cultura noastră încât o să mai scriu cel puțin un articol pe tema asta :)
      Dar… mulțumesc pentru atenționare :D

      Răspunde

    • Posted by lili on 08/03/2013 at 2:10 pm

      practic. fiinta se anapteaza la mediu. cultura e un fel de dictatura, dar e mai mult pentru ordine si impunerea unor limite. mai mult pentru a evita haosul.

      Răspunde

  2. Posted by Mona on 30/06/2009 at 1:48 pm

    De ce zici ca esti defect daca esti egoist? :) Asa zic eu ca am supravietuit ca specie. Si faza ai cu tigara impartita piece by piece… well… altruismu si-a pierdut cu totu folosu.. pt ca chestia aia nu mai avea functionalitate. Deci exemplu ala cred eu ca trebuia dat pt „de ce bun egoismu” well… asta-i un comment din partea unui egoist. And proud of it :P

    Răspunde

  3. Posted by Mona on 30/06/2009 at 1:54 pm

    a.scuze. nu ca specie. era o aiureala. is drunk din pauza de masa :)) ca indivizi. asa. ca indivizi. cateodata se mai intampla sa-l mananci pe ala mai slab.. well. cu zicea unu’ : „nothing’s good or bad. But thinking makes it so.” :P

    Răspunde

    • Posted by Irina Tomici on 30/06/2009 at 2:23 pm

      Mona, eu nu zic ca esti defect daca esti egoist. Prima propozitie a spus-o cineva si eu nu am fost de acord cu ea, de aia am pus-o in ghilimele si de aia am scris articoulul. Propozitia aia e o mostra de gândire in cultura noastra.
      Vreau doar sa spun ca pe langa „egoismul” care ne tine in viata ca specie, pe noi ca si pe restul animalelor, pe care nu-l consider un defect, ci firesc ( e normal sa ne straduim sa pastram pentru noi ce avem necesar, si daca reusim asta, supravietuim si evoluam, daca nu-nu) avem si reflexul innascut si primar de a împarți. De obicei impartitul se refera la un surplus, dar si la alte chestii, o sa-mi pun ordine in idei si sa mai scriu un articol in curand, probabil, ca sa continui subiectul.

      Ce vorbeam noi mai demult, cum ca altruismul nu exista, cred si acum. Ca de fapt orice „fapta buna” facem, o facem ca sa ne simtim bine sau ca sa avem un avantaj. Dar asta nu-i ceva de blamat, zic eu. Chiar si animalele, când împart ceva, o fac pentru asta: ca socializare sau pentru evitarea conflictelor. Toate-s echilibrate pe undeva :)

      Răspunde

    • Posted by Irina Tomici on 30/06/2009 at 2:27 pm

      “nothing’s good or bad. But thinking makes it so.” Imi place chestia asta :)

      Răspunde

      • „… but thinking can make it so.” aş adăuga eu.

        nu sunt sigur că gândirea generează automat concepte morale de bun si rău absolut.

        „îmi place” şi „nu îmi place” este ceva diferit, care probabil că o gandesc şi şopârlele.

        Răspunde

  4. Posted by Irina Tomici on 30/06/2009 at 4:15 pm

    Gab, știu, cred, ce vrei sa zici, dar mi se pare că aici există o coincidență: spunem că animalele lipsite de ratiune (asta pe care o au oamenii pentru că nu au colți și gheare) sunt amorale. Adică nu știu de conceptele de bine și de rău și nu acționează conform acestora.
    Acuma…stiu că noțiunile de bine și de rău, moral, imoral și amoral sunt rezultate ale culturii noastre și probabil și altor culturi, nu stiu. Zic numai că e o coincidență că aceste concepte apar la specia cu abilitatea de a raționa.
    Despre delfini nu știu :)
    Dar mă gândesc și că poate conceptele de bine și rău nu sunt generate de abilitatea de a gândi, ci de abilitatea de a vorbi? La urma urmei e și o problemă de limbaj. Cred că ne băgăm în chestii adânci…Oricum, limbajul și gândirea sunt interdependente.

    Șopârlele nu gândesc în nici un fel: nici in termeni de bine și rău, nici în termeni de „imi place sau nu” ci acționează instinctiv și bazat pe simțuri.
    Și noi, oamenii, ne mai bazăm din când în când pe simțuri, și mai acționăm instinctiv. E o chestie care se întâmplă predominant la copii. Și despre ei spunem că sunt amorali. Ei nu știu să vorbească, deci nici nu își pot formula gânduri, și nici influența pe care o are educația (indiferent de ce înseamnă asta) nu își spune cuvântul.
    De obicei, adulți fiind, suntem conduși de rațiune și de ce am învățat. Iar ce am învățat sunt și conceptele de „e bine” sau „e rău”.
    Nici nu mai știu unde voiam să ajung, și sigur sunt cărți intregi scrise pe temele astea , da’ e fain să ne batem și noi capul :D

    Răspunde

  5. Posted by Mona on 30/06/2009 at 4:18 pm

    Haha! daca ziceam de la inceput c-o zis-o Shakespeare, nu mai comenta nimeni :))

    Răspunde

  6. Posted by Irina Tomici on 30/06/2009 at 4:19 pm

    Ei nu! Da’ ce, Shakespeare le știe pe toate? ;)

    Răspunde

  7. mai stii cand imparteam papica la macpixel… :D :))))

    Răspunde

  8. Posted by Mona on 03/07/2009 at 5:34 pm

    Ba Oana! Mai stii cand impartzeam tzuica si ciocolata la Valiug? Si cum si-au facut altii pomana cu noi dup-aia de-am rezistat o saptamana „in the woods”? :)) E fain si altruismu asta cand e relaxed si nu simti ca tre sa-l faci. A. bytheway. Were’s the money? :))

    Răspunde

  9. Posted by Alin on 06/07/2009 at 10:23 am

    Si eu m-am intrebat despre egoismul uman de multe ori si am incercat sa caut si eu raspunsuri de la mine si de la alții mai avizați spre domeniul asta.

    Egoismul tine de parta urata si rea a oamenilor. Oamenii au raul in ei, e in ADN-ul. Exemplul lui Cain e de referinta. :D

    Acum referitor la societatea nostra moderna, capitalista, e clar ca e plina de gauri morale, poate din cauza ca suntem angrenati zilnic in goana dupa bani si nevoi false, induse, suntem egoisti.

    Poate in cateva sute de ani darnicia cu apropapele sau necunoscutii va fi pedepsita! :D

    Spunea un nenea(un psiholog) pe net, nu mai stiu cum il cheama despre conceptul si repercursiunle cliseului „incredere in tine si in fortele tale” in socitetatea moderna-incepand cu sec XX. El remarca statistic la oameni ai capitalismului ca acest slogan indus, duce la extrem la personalitati tot mai des intalnite de tipul: calca peste cadavre, bogati si zgarciti, nelegiuti care considera ca doar ei isi pot face dreptate. Pentru societatea din perioada unui statului religios proportional cu numarul de oameni de la vremea acea, aveau o teama in face rau, erau mai buni intre ei, avand sperietoare pe Dumnezeu. E nevoie de sperietoare….
    Nu o sa cad in extrema sa zic ca vine sfarsitul lumii, dar totusi sunt realitati si nu cred ca se va schimba in mai bine prea curand. Cred ca societatea moderna nu are o directie, desi aparent ar fi una: bunastarea, evolutia si progresul. Right! Poate criza asta modiala dovedeste deficientele si ne mobilizam intr-o directie mai umana. Dar atata timp cat lumea e condusa de bani…ma indoiesc.

    http://www.globalissues.org/article/26/poverty-facts-and-stats
    E flagrant sa nu remarci ca ceva nu e in regula cu societatea actuala.

    Cunosc un caz in care o femeie divortata de barbatul ei din cauza ca ea avea probleme cu alcoolul. Au vandut apartamentul in care locuiai si au impartit banii. Ea a fost atrasa de un individ cu care locuia de ceva vreme si i-a luat banii. A convinso sa faca si un imprumt la banca pentru nevoi in casa, apoi a dat-o afara. Si a ramas pe strazi, cu o stare psihica precara, fara loc de munca. Nu mai are pe nimeni fiind si orfana. Cu siguranta nu poti judeca un astfel de om pentru slabiciunea ei si deciziile pe care le-a lua, dar ea e un om printre noi(si mai sunt probabil si altii cu tot felul de situatii dificile), si banca de la care ar facut imprumutul e probabil pe urmele ei. Ma intreb ce s-ar putea face pt ea? Adica e un om condamnat? Nu se poate face nimic? Inchisoarea e o solutie? Ma indoiesc ca i-ar face bine. Chiar e trista situatia ei.

    Eu personal cand merg la munte este un aspect ce ma bucura enorm , in afara de aceea de a fi in natura: camaraderia si intrajutorarea – spiritul montaniard. Daca cineava s-a lovit e al naibii de firesc sa il ajuti. Daca cineva are nevoi de ceva de mancare, normal si natural sa imparti si ii dai si lui. Daca cineva nu merge in ritm cu ceilalti e normal sa il astepti si sa nu il lasi singur. Si ce e si mai si e ca te simti foare bine facand asta. Stupoare. :D E singurul loc gasit de mine unde un egoist si un zgarcit este privit cu reticenta si e in minoriate.

    Repect Irina pentru acest entry.

    Răspunde

    • Posted by Irina Tomici on 06/07/2009 at 1:54 pm

      Alin, spui ca „Egoismul ține de parta urâtă și rea a oamenilor. Oamenii au răul în ei, e în ADN-ul. Exemplul lui Cain e de referință.” . Eu exact acest mit vreau sa-l demontez, de aia am scris articolul. Prima propoziție, pusă în ghilimele, cu care am început articolul, e ce se spune de obicei, lucru cu care nu sunt de acord, și am explicat în articol de ce.
      Și chiar tu o spui mai târziu: „la munte[…] Daca cineava s-a lovit e al naibii de firesc sa il ajuti. Daca cineva are nevoi de ceva de mancare, normal si natural sa imparti si ii dai si lui. Daca cineva nu merge in ritm cu ceilalti e normal sa il astepti si sa nu il lasi singur.Si ce e si mai si e ca te simti foare bine facand asta.”
      Exemplul lui Cain nu ma convinge că OMUL are răul în el. Până la Cain au mai trait oameni timp de sute de mii de ani, și au trăit bine-mersi. Probabil crime se mai intamplau, dar dacă, așa cum povestești, majoritatea oamenilor nu se ajutau între ei când dădeau de greu (camaredia de care zici), nu cred ca ar fi reușit să supraviețuiască, ca specie nouă ce erau, neavând suficiente atuuri de ordin biologic (forta fizica, colti, gheare) pentru a-și permite să trăiască singuri. Și da, aveau un avantaj direct prin colaborarea cu alti oameni. E normal și natural sa fii egoist la modul asta, care te ajuta sa supravietuiesti, dar cate-odata binele tau vine din ce faci pentru alții și împreună cu alții, nu numai pentru tine (singularismul asta…oare așa îi zice? propăvăduit de societatea noastră) . Chiar și tu spui : „Si ce e si mai si e ca te simti foare bine facand asta.”
      De aceea nu pot sa accept mitul asta conform caruia OMUL este in esenta „rau”, asa cum ai spus pe la inceputul comentariului.

      E fain că ai menționat asta în context cu mersul la munte. Cred că atunci când ieșim din zona asta a „civilizației” se întrevede mai bine natura umană, decât analizată în contextul cultural în care trăim.

      În acelasi timp, mi se pare ciudat că îl invoci pe Cain ca fiind modelul de „om”, „omul” din care ne tragem, și în aceeași frază să menționezi ADN-ul. Dacă nu mă înșel, teoria creaționistă (poveste din care face parte și cea cu Cain și Abel) nu acceptă faptul că avem gene comune și cu alte specii decat ale noastre, noi, „oamenii făcuți de dumnezeu” ) Dar aici nu mă bag prea adânc, că nu știu exact ce spun creaționiștii și teologii referitor la asta, și momentan nu-mi merge netul ca să caut :) Ce vreau sa zic, de fapt, e că treaba asta cu Cain și Abel e o poveste inventată de oameni tocmai pentru a avea o „scuză” că, în cultura noastră, ne purtăm așa cum ne purtăm, ca suntem „răi”. Că avem nevoie de sperietoare (d-zeu, cum zici). Repet. Oamenii exista de vreo 200 000 de ani, au trăit mult înaintea evenimentelor descrise în biblie. Uităm prea adesea de ACEI oameni din care ne tragem.
      Ok, ti-am raspuns mai pe lung la partea cu care n-am fost de acord, asa cum am incercat sa explic și articolul ăsta. În rest, ai dreptate, în ceea ce zici despre societatea actuala. Atata doar că lăcomia asta nu e doar o problemă a societății actuale.
      „E flagrant sa nu remarci ca ceva nu e in regula cu societatea actuala.”
      Toată lumea remarcă că nu-i în regulă, dar probabil că cei cărora le merge ok așa cum e refuză să recunoască (corporații, oameni politici, cetățeni care o duc minunat de pe urma muncii altora, etc).
      „Poate criza asta modiala dovedeste deficientele si ne mobilizam intr-o directie mai umana.”
      Mi-e tare simpatică criza, din motivul ăsta, și cred totuși că se întâmplă ceva. Uite, acum vorbim despre asta, și ca noi, mulți alții. Sunt sigură că o schimbare există pe undeva.

      Îmi pare rău să aud de femeia de care ai scris. E complicată treaba. În alte țări parcă am auzit că dacă ai datorii la bancă și ți=e imposibil să le plătești, te poți declara falimentar? ceva de genu. Nu e vorba de închisoare, și nu știu ce se întâmplă în continuare cu banca…Look it up.

      Mulțumesc pentru apreciere :)

      Răspunde

      • Posted by Alin on 06/07/2009 at 11:42 pm

        Ce vroiam sa zic cu raul din Cain si ADN-ul (ADN-ul nu e contestat de teologi, ei sunt doar impotriva experimentelor genetice, deci il recunosc; nu faceam apel la teoria evolutionista, putem avea o discutie si pe tema asta, un profesor de religie mi-a spus ceva foarte intersant) e ca din ambele trag eu concluzia ca raul este in fiecare dintre noi mai mult sau mai putin, nu il putem nega, il putem „educa”, ne putem lupta cu el, il putem canaliza in alta directie, precum budhistii. Asta era idea. Si orice alt curent ideoligic sau relegios include raul si lupta cu el…. Ying şi Yang. Eu chiar cred ca fiecare il are in el, :) nu ma puteti convinge, inclusiv eu. Tine de fiecare sa se ia la tranta cu el.

        Exemplele date cu punk-istii si toate celelalte sunt oaze pe care ni le construim, ne bucuram de ele si spre care tindem.

        P.S. Asta e discutie de o intrunire la o bere. :)

        Răspunde

    • Despre cooperare vs. individualism am citit chiar azi un articol interesant aici.

      Spui că „societatea modernă nu are o direcţie”, dar mie mi se pare că avem o direcţie foarte clară: să cucerim şi să conducem această lume, toată suprafaţa planetei.

      Răspunde

      • Posted by Alin on 06/07/2009 at 11:53 pm

        Tare articolul. Mi-am placut.
        Spuneam ca nu e clara directia…cel putin asa percep eu…dar ea este dupa mine, la nivel de stindard: „bunastarea, evolutia si progresul”. Si eram ironic cu acel „right”, ca nu mi se pare de fel asa.
        Ahhhh… ce anume vrei sa spui cu: „să cucerim şi să conducem această lume, toată suprafaţa planetei”? Dupa unele programe spatiale era sa cucerim si Luna, si alte planete.

        Răspunde

  10. Posted by B. on 07/07/2009 at 12:37 am

    in timp ce-ti citeam articolul aveam impresia ca am intalnit mai demult intr-o carte ceva care avea legatura cat de cat cu ce ai scris tu mai sus.dupa ce am citit si cateva comentarii mi-am dat seama despre ce carte e vorba. am mers si-am luat-o din raft. am deschis-o la intamplare cu scopul de a porni de undeva rasfoitul in cautarea frazei legate de…”hotia ca mijloc de a obtine intregirea”: cartea s-a deschis exact aici. ciudat, chiar asta cautam:).iata:

    in anumite culturi furtul(a nu se confunda cu jaful sau talharia) este o forma acceptata a schimbului de bunuri. exista obiceiul de a lua obiectele care-ti plac din casa altuia: mergi la un prieten acasa si vezi prin camera ceva care-ti place, de exemplu o carte, ai putea s-o iei cu tine acasa, iar acest act de hotie ar fi acceptat de intreaga comunitate. de-asemenea, prietenul ar putea veni la tine acasa si ar putea lua de-acolo ceva de care are nevoie fara sa-ti ceara aprobarea.

    obiceiul asta intareste legaturile dintre membrii comunitatii si le consolideaza sentimentul de apartenenta.

    si in grecia antica, pe insula samos, intr-unul dintre festivalurile lui hermes, populatiei i se permitea sa fure si sa comita talharii la drumul mare.

    e ca si cum actul egoist poate aduce ceva bun pentru toata lumea.

    „dorinta de a poseda un obiect devine o cale de a intari legaturile comunitare prin schimb si prin faptul de-a aminti oamenilor ca distinctiile bazate pe proprietate sunt intotdeauna artificiale, intr-o anumita masura”.

    cred ca daca am avea o gandire mai unitara in ceea ce priveste natura, atunci am intelege prin noi insine si universul in care vietuim un intreg. vrabia, puii ei din coltul geamului meu, eu si intreg universul suntem un intreg indivizibil. tot ce ne inconjoara funtioneaza dupa principiul holistic. nu poti distruge ceva pentru ca astfel faci rau intregului. oamenii au uitat ca sunt o parte foarte mica dintr-un vast infinit. si astfel si-au gasit refugiul in afara naturii. acolo unde au iluzia ca sunt mari intr-un spatiu finit. acolo unde se sufoca unii pe altii. acolo unde a privi cerul inseamna a privi un tavan, dincolo de care nu mai e nimic. cand vom vedea natura ca pe propriul nostru corp atunci ne va fi din ce in ce mai teama sa omoram chiar si o musca. desigur sunt oameni care-si fac rau intentionat, se autoflageleaza, chiar se sinucid. eu cred ca motivul lor principal si inconstient este acela ca ei simt ca sunt in afara naturii, asa cum suntem noi toti oamenii de pe terra si ca actul lor nu mai poate provoca nici un rau in afara corpului lor. vreau sa-mi dea oricine un argument care sa ma convinga cat de cat ca noi mai facem parte din natura. suntem „extraterestrii”. si vom ramane extraterestrii pana cand ne vom intoarce acasa. in noi exista toate secretele din lume, dar le-am uitat si pe ele, pentru ca despartindu-ne de natura ne-am despartit si de noi insine. preferam sa ne amagim ca le stim pe toate sau aproape pe toate cand de fapt nu stim nimic. nu stim nimic pentru ca este imposibil sa ai parte de cunoastere in afara sistemului care te-a creat. e ca si cum cineva mi-ar scoate creierul si l-ar pune pe masa iar apoi mi-ar cere sa spun tot ce stiu despre creierul pe care-l vad pe masa. nu spun intamplator asta. stiu ca dumnezeul stiintei moderne este legatura de cauzalitate. iar stiinta fara obiectivitate nu exista: observatorul trebuie sa fie obiectiv!!! nu ilustreaza acest principiu cel mai bine epoca in care ne aflam si ruperea noastra de natura? ne-am despartit de natura ca sa dobandim cunoasterea deplina. suntem obiectivi, deci cunoastem. dar de fapt nu cunoastem nimic.

    as mai scrie mult pe tema asta. stiu ca am divagat putin. dar asta e. imi place oricine divagheaza. oricine se abate de la drumul drept si lin pe care mergem intr-o monotonie nebuna.

    mai vreau sa spun doar asta:

    nou e ce s-a uitat! :)

    Răspunde

    • Multe chestii faine zici, şi am doar o mică obiecţie: Spui la un moment dat vreau sa-mi dea oricine un argument care sa ma convinga cat de cat ca noi mai facem parte din natura.

      Acuma, eu vreau să te întreb la care „noi” te referi. Dacă te referi la noi, ca oameni, trebuie să te anunţ că din fericire încă mai există popoare indigene care ştiu foarte bine că „natura” definită ca ceva exterior omului nu există defapt.

      În schimb, dacă te referi la „noi” ca şi la membrii culturii noastre civilizate, atunci da, într-o anumită măsură ai dreptate, avem impresia că facem parte dintr-o clasă total separată de fiinţe, total separată de restul comunităţii vii, dar este doar o impresie, un mit al culturii noastre. Defapt facem foarte mult parte din comunitatea vieţii, atât doar că n-o ştim.

      Răspunde

  11. @Alin:

    OK, dacă vrei tu poţi să zici că destinul omului în cultura noastră nu e doar cucerirea acestei planete, ci al întregului univers. Oricum, ai prins ideea. Asta e ceea ce se înţelege la noi prin progres, dar nu este singura definiţie.

    Răspunde

  12. Posted by Irina Tomici on 07/07/2009 at 9:57 am

    @Alin si @gabi
    Si asta e aiurea, e atata energie risipita aiurea pentru ceva de care nu avem nevoie.

    Răspunde

  13. Şi dacă ar fi doar risipa de energie, situaţia n-ar fi nici pe departe aşa de alarmantă cum e acum, dar pe lângă asta ne mai şi autodistrugem…

    Răspunde

  14. Posted by Irina Tomici on 07/07/2009 at 10:23 am

    @gabi nu ma refer doar la risipa de energie fosila sau așa, ci mai degrabă la cea depusă de oameni, (sandvișul, you know…:P ), așa mult efort, atâta agitație, totul canalizat, cum zici tu, spre ceva ce ne va distruge. Suntem cam pruosti, zic.

    Răspunde

  15. Posted by B. on 07/07/2009 at 2:24 pm

    „avem impresia că facem parte dintr-o clasă total separată de fiinţe, total separată de restul comunităţii vii, dar este doar o impresie, un mit al culturii noastre. Defapt facem foarte mult parte din comunitatea vieţii, atât doar că n-o ştim.”

    Înţeleg şi poate tocmai credinţa asta ne călăuzeşte pe noi credincioşii. Credem în ce ne face mai puternici şi mai temuţi. Dacă Dumnezeu ne-ar fi lăsat ca testament o epopee a slăbiciunilor noastre, atunci sunt sigur că Dumnezeul acesta ar fi fost doar o scurtă istorioară de adormit copiii, ne-am fi găsit un Altul care să ne dea iluzia puterii. Noi nu ne putem călca orgoliul în picioare zicând: facem parte din comunitatea vieţii. Nu! Noi suntem viaţa adevărată! Aşa se trăieşte!

    Mă refeream, într-adevăr, la noi, oamenii culturii noastre. Şi-ntr-o oarecare măsură şi la ei, „outsiderii”(raportându-mă la viitorul lor), care sunt oricum puţini şi, dacă mersul societăţii noastre va fi acelaşi ca cel de până acum, avem toate şansele să vorbim de ei la timpul trecut: ori vor fi încorporaţi cu forţa printre rândurile noastre, ori îi vom extermina pe cei care se vor împotrivi.

    Noi nu vrem să fim ca alţii, dar ni se aprinde un bec imens deasupra capetelor când vine vorba de a-i face pe alţii să fie ca noi. Dorinţa noastră de a domestici este aşa de mare, încât nu ne mulţumim că o specie există pe limba ei şi pe bucata ei de pământ, nu, acea specie trebuie (imperativ) să ne înţeleagă scopurile, destinul. Destinul nostru este hegemonia asupra tuturor fiinţelor. Ele trebuie să ne imite pe noi, nu noi pe ele (domesticindu-le, îşi pierd titulatura de strămoşi ai omului), deşi cred că ar fi mai potrivit să le imităm noi (şi chiar am făcut-o de multe ori, inventând cică, dar copiind diverse specii; acolo unde o specie este folositoare omului, se trece inferioritatea noastră sub tăcere spunându-se: omul a inventat, omul a îmblânzit, omul s-a făcut înţeles s.a.m.d.…), ele ar trebui să ne domesticească pe noi, pentru că tot ce descoperim şi învăţăm o facem raportându-ne la natură şi copiind natura. Cum se face că există circurile, pe care eu le urăsc? Când văd copii care râd la giumbuşlucurile unui elefant, îmi vine să le iau la bătaie parinţii.

    Ce vreau să spun e că destinul lor, al outsiderilor şi al tuturor speciilor, este în mâinile noastre, noi asta credem. Ecologia nu face altceva decât să repare nu să prevină. Ceea ce o face ineficientă la scară mare. Am distrus (sau suntem pe cale de a distruge sau domestici) orice are rol de oglindă care are capacitatea de a ne arăta adevăratele origini. Am citit undeva („Moartea poate fi vindecată” se numea cartea, ceea ce m-a îngrozit, dacă chiar s-ar descoperi un leac împotriva morţii şi vom continua să ne înmulţim ca iepurii, atunci am merge bară la bară pe întreaga planetă numai noi, unica specie), că la începuturi, pe parcursul evoluţiei noastre oamenii fără păr îşi omorau progeniturile cu păr pe corp, pentru simplul fapt că erau şi nu erau ca ei deopotrivă. Acesta era un posibil răspuns la întrebarea pe care şi-au pus-o mulţi: de ce nu mai avem păr pe corp ca strămoşii noştri. La ce a folosit pierderea părului, în evoluţia noastră. Nu ştiu dacă e adevărat ori ba, dar ne cred în stare de aşa ceva, adică nu exclud posibilitatea asta. Ceea ce e şi mai tragic, societatea mondială în care trăim nu dă voie membrilor săi să urce pe această treaptă superioară a existenţei, unirea cu natura (nu mă refer la o unire pur materială, mai mult, mult mai mult la cea spirituală). De ce nu ne lasă? Pentru că vor dispare diferenţele, iar tot ce am clădit noi se bazează pe diferenţe de genul alb-negru, bine-rău, dulce-acru s.a.m.d. nu putem concepe lumea în care trăim fără conceptele astea definitorii şi extreme. Cine ştie ce e binele şi răul, dar noi decum intrăm în contact cu un eveniment defavorabil nouă, îl şi definim ca fiind rău. Ne mulţumim doar să definim, îngrădind astfel câteva concepte într-o formă delicioasă, lăsând în afara gardului mii de aspecte asupra cărora dăinuieşte tăcerea. Iar dacă dispar diferenţele dispare Cultura civilizată. Nu este şi ea o definiţie înainte de toate? Oamenii îşi apără definiţiile, pentru că însăşi specia umană este o definiţie în care credem toţi şi în acelaşi timp eronată. Pentru ce şi-ar da viaţa omul mai mult decât pentru cultura lui? Eu sunt mai pesimist în ceea ce priveşte un viitor luminos, în care despre cultura prezentă se va scrie doar prin cărţi şi se va învăţa prin scoli la ora de „cum nu mai trebuie să facem niciodată”. Oricum, zicea cineva, o cunoştinţă de-a mea (impactul a fost mare, pentru că era o persoană cunoscută şi în vârstă): trăim azi mult mai bine decât am trăit vreodată în întreaga noastră istorie şi asta m-a pus pe gînduri. Oare ce voia să zică? Dar despre asta altădată.

    Răspunde

    • Noi nu vrem să fim ca alţii, dar ni se aprinde un bec imens deasupra capetelor când vine vorba de a-i face pe alţii să fie ca noi.

      Dap. So true. Din nou dacă atunci când spui „noi”, te referi doar la cultura noastră, nu la întreaga umanitate.

      Ecologia nu face altceva decât să repare nu să prevină.

      Yup, din nou. Toţi ecologiştii zic să repare aia, să repare ailaltă. Dar restul speciilor n-au nevoie ca noi să reparăm nimic, au nevoie doar să le lăsăm ceva spaţiu în care să le lăsăm în pace.

      Ceea ce e şi mai tragic, societatea mondială în care trăim nu dă voie membrilor săi să urce pe această treaptă superioară a existenţei, unirea cu natura (nu mă refer la o unire pur materială, mai mult, mult mai mult la cea spirituală).

      Nuştiu dacă aş numi asta „o treaptă superioară a existenţei”. Cu asta tot forţează nota religiile, dar eu zic că omul este OK aşa cum e, că nu e defect.

      Cine ştie ce e binele şi răul, dar noi decum intrăm în contact cu un eveniment defavorabil nouă, îl şi definim ca fiind rău.

      Exact ce zic şi eu.

      Pentru ce şi-ar da viaţa omul mai mult decât pentru cultura lui?

      Poate pentru supravieţuirea speciei lui. Eu unul, dacă e să aleg între supravieţuirea speciei noastre şi cea a culturii noastre, ştiu sigur ce aş alege.

      Răspunde

  16. Posted by ! on 08/07/2009 at 3:07 pm

    @ toti intelectualii wikipedia care au comentat. tl;dr.

    Răspunde

    • Posted by Irina Tomici on 08/07/2009 at 3:09 pm

      probabil ca toti intelectualii wikipedia care au comentat se bucură de interesu’ pe care îl manifești :)

      Răspunde

    • Posted by Irina Tomici on 08/07/2009 at 5:14 pm

      Și încă ceva, Șerban, aka ! : mă bucur nespus când avem discuții așa de interesante și fructuoase, chiar și în spatiu’ virtual :D

      Răspunde

  17. Posted by ella on 08/07/2009 at 4:24 pm

    Irina, ai deschis un subiect asa de interesant!
    Nu am avut timp sa citesc toate commenturile de pana acum, doar cateva. Indraznesc sa-mi spun si eu parerea, parere care seamana cumva cu a lui Alin.
    Cred ca fiecare din noi se naste cu doua parti, una buna si una rea si ne luptam sa decidem intre ele aproape la fiecare decizie pe care o luam, asa ca in desene animate cand personajul are un dracusor si un ingeras pe cate un umar, care se chinuie sa influenteze decizia finala.
    Ma gandesc ca egoismul vine din partea rea, clar si situatia omenirii din ziua de azi as pune-o in mare parte tot in spatele egoismului acumulat de la fiecare individ care a existat in toate generatiile de pana acum. Cred ca povestea asta ne va duce mai devreme sau mai tarziu la un final inevitabil. Asa vad eu lucrurile, chiar cu sange rece, fara sa fiu negativista sau prapastioasa. Au incercat atatia cu diverse utopii sa creeze lumi mai bune si nu au reusit, chiar daca aparent solutiile erau ok. Nu merge, pt. ca suntem cam egoisti si vrem binele nostru deasupra oricarui bine in fiecare zi. Ne dam de ceasul mortii, unii sa salvam lumea, dar nu cred ca va putea fi salvata, poate doar prelungita viata planetei, dar nu salvata. Ma gandesc ca e cam ciudat ca majoritatea din noi ne dorim binele nostru imediat, chiar daca asta va aduce repercursiuni propriului viitor. Un exemplu banal si stupid, asta imi vine in minte acum – ma dau azi cu fond de ten ca sa arat bine si sa ma simt bine azi, cu toate ca stiu
    ca imi afecteaza propriul ten si exemplele pot continua la nesfarsit. Deci ne autodistrugem pe noi. Deci cred ca egoismul se naste din disperarea dupa comfortul imediat sau pe termen lung sau etc…

    Răspunde

  18. Posted by ella on 08/07/2009 at 4:56 pm

    Vreau sa mai zic ceva legat de civilizatie si natura. Un exemplu practic al faptului ca civilizatia aduce superficialitate, distanta sufleteasca intre oameni, raceala sentimentelor, etc si ca natura ii apropie si ii face sa se simta ei insisi, este chiar scurta mea viata de casnicie de aproape un an. Locuitul intr-un oras mare cu venit acasa tarziu dela job si en probleme de rezolvat care ne fura tot timpul si nu ne lasa sa ne apropiem unul de altul, sa ne cunoastem, sa ne intelegem, sa petrecem timp impreuna aduce frustrare si raceala si tot ce am scris mai sus ca aduce civilizatia. Am simtit asta acum 2 zile, cel mai puternic, cand am fost si noi la mare pt. cateva zile si am petrecut un timp exceptional pescuind guvizi pe formele alea de ciment, departe de plaja, de muzica, de oamenii insirati la soare. M-a imrpesionat cate de aproape te poti simti de un om in mijlocul naturii. Cred ca 2 zile de genul celor descrise compenseaza cu aporape un an de trait cu un om in mijlocul civilizatiei.

    Răspunde

  19. Posted by Irina Tomici on 08/07/2009 at 5:00 pm

    Ela, spui că „Ne dam de ceasul mortii, unii sa salvam lumea, dar nu cred ca va putea fi salvata, poate doar prelungita viata planetei, dar nu salvata.”

    Planeta n-o să pățească mare lucru. Noi o să pățim, noi, oamenii și încă vreo câteva zeci sau sute de mii de specii de plante și animale pe parcurs. Dar planeta, viața de pe planetă o să se regenereze, după ce noi vom dispărea. E incredibil și spectaculos cum se regenerează viața. Poate că o să mai dureze câteva milioane de ani, depinde cât de urât lăsăm în urma noastră. Poate până atunci planeta nu va mai exista pt că va fi lovită de meteoriți, sau cine știe. Da’ NOI nu o să distrugem planeta, doar ne autodistrugem, cum ai spus.
    Cred că egoismul ăsta care ne poate face să supraviețuim e ce ne trebuie acuma, numai că trebuie să ne vedem un pic mai mult decât lungul nasului (confortul ăsta imediat de care zici)
    Eu nu sunt de acord, și așa cum a zis Alin despre ce crede el, nu mă va putea convinge nimeni, că avem răul în noi. Pur și simplu. Culturile estice și vestice pe care le pomenește Alin pornesc dintr-o singură rădăcină, și înainte de a exista această cultură, civilizatia noastră, au mai trăit oameni cu alte culturi, mult mai puțin distructive. Cred că termenii de bine și rău sunt invenții ale acestei culturi în care trăim, și ne e cam greu să vedem din afara ei.
    Spui că „egoismul vine din partea rea” a omului. Eu, gândindu-mă la egoism în termenii din articol, și combinând ce zici tu cu ce zic eu, înțeleg așa:
    Egoismul ăla care ne-a ajutat să supraviețuim (incluzând cazurile în care egoismul a însemnat ajutorare reciprocă) e rău, deci e rău că am supraviețuit ca specie. La fel putem spune, atunci, că e rău că furnicile au supraviețuit ca specie, pentru că și ele-s egoiste în sensul ăsta.
    Iar ce urmează…ce facem acum, e lăcomie, e dorința de a poseda, de a cuceri, de a ne fi bine pe moment. Pentru că așa ne-am învățat de-a lungul secolelor, mileniilor, și nu mai putem să vedem altceva.
    Și cred că sunt din ce în ce mai mulți oameni, totuși, care-și dau seama că ăsta nu e un mod „sustainable”de a trăi. Mult prea puțini, încă, dar ce mi-ar plăcea e să putem să gândim outside the box, outside the system.
    Iar desenele animate fac parte din sistem, oricât de simpatice ne-ar fi.

    Răspunde

  20. Posted by ella on 08/07/2009 at 5:14 pm

    Stii ce ma gandesc? Ca daca nu ar fi raul in noi, nu ar predomina raul in lume… Daca nu vine de la noi, de unde vine? Lumea merge din rau in mai rau, cred ca suntem toti de acord cu asta. Da de ce? Cine o duce pe drumul asta? Noi nu suntem rai, „cel cu coarne” nu exista… ar trebui sa fim cei mai fericiti. Planeta ar trebui sa semene cu un paradis. Si sa zicem ca punem mersul in jos al lucrurilor pe seama neglijentei sau neantelepciunii noastre, dar nici asa nu ar fi logic. Ca ne existand o parte rea in noi, asa neantelepti si neglijenti cum am fi, tot nu am lasa sa mearga lucrurile prost in paradisul asta si am duce lumea pana la urma untr-un punct ok.
    La partea cu planeta cred ca ai dreptate ca ne distrugem pe noi si viata de langa noi, dar cred ca la „cum evolueaza tehnologia” cateva bombe mai noi ar putea distruge si planeta… spun prsotii? Nu prea le am cu domeniul.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: