Archive for mai 2009

Cum mi-am petrecut sfarsitul (ultimele 2 zile)

Ce sa scriu, ce sa scriu… Daca tot mi-am luat blogu asta pe cap ar fi frumos sa nu-l parasesc prea repede, nici la bine, nici la greu. Azi si ieri (marti si miercuri) au fost zile naspa. Stres mare la lucru, persoane stresate in jurul meu. Mailuri care nu ajung unde trebuie, modificari peste modificari la o lucrare la care se tot modifica din februarie. Prea mult. I’ve lost my mojo, some might say.

Ieri, dupa plecarea mea intarziata de la locu’ de munca, mi-am propus sa nu renunt cu totul la zi, ar fi pacat s-o las sa se duca degeaba, pe apa sambetei. Am trecut prin piatza si-am cumparat un ardei rosu si 2 mici, verzi si iutzi. Un nene avea lamai nomale…cum n-am vazut de mult, mici si cu coaja subtirica si batuta. Normal ca le dadea ieftin, stiintza de a le face mari si umflate nu era inclusa in pretz.  Eu am luat 3 si nu m-a lasat sa le platesc, ca-s dragutza. Bun si-asa, zic. Mojo…in crestere. Am mers si-n hala si-am luat niste branza. Tanti, si ea dragutza, mi-a dat sa gust din tot ce avea. Din ce in ce mai bine, zic. Un crescendo lent dar constant al mojo-ului meu. Pana am ajuns acasa mi-a fost chiar bine. Am facut ceva de mancare ( paste pepperonata, improvizate cu ce aveam, facute dupa capul meu) si clatite, cateva. Nu mi-am pierdut indemanarea, tot perfect le intorc in aer! Din incheietura vine miscarea. Eh…si tot asa, tot asa, din ce in ce mai bine. Faina senzatia. Si m-am gandit sa impart asta cu cineva, si sa nu stau intre patru pereti, sa fac ceva maretz, sau cel putin ceva ce n-am mai facut niciodata. Am avut impresia, insa, ca entuziasmul nu mi-a fost impartasit pe deplin. Si cred ca asa a inceput iarasi sa mi se imbolnaveasca mojo-ul. Probabil gresesc. All in all, a good evening. Acasa m-am uitat cum cineva deseneaza porcusori diformi in direct. Am adormit asa. Cred ca numai faptul ca scriu despre ziua de ieri inseamna ca nu a fost o zi pierduta. Nu-mi plac zilele pierdute.

Azi, din nou, haos si stres la lucru, parca mai rau decat ieri. N-am avut alta varianta decat sa fiu morocanoasa, in cel mai bun caz. Si in cazuri din astea nu pot decat sa evit orice contact uman, caci nu pot sa par ne-morocanoasa, si cred ca nimeni nu merita sa-i stric ziua. Am facut ordine prin casa si am aruncat o gramada de chestii vechi. E fain sa arunci chestii vechi. La un moment dat am pornit televizorul. Mentionez ca nu ma uit la televizor de mult timp – deloc. Daca e pornit, ma enervez. Azi l-am deschis, in ideea ca poate un pic de brain wash mi-ar prinde bine. Ei bine… nu! Ca de obicei, m-am enervat in 3 minute. Vadim, la emisiunea lui Gadea. Tzipau unul la celalalt. „Vadim si Becali ne scapa de canalii”, cica. Si-asa am oprit din nou televizorul, pentru inca 6 luni.

Ce am observat insa e ca cele mai active posturile de pe wordpress.com au mare legatura cu televiziunea, cu ce se vede la tv. Ce ciudat. Asta poate  inseamna ca in „blogosfera” sunt 2 tipuri de oameni: cei care se uita la tv si scriu despre ce vad, si cei care nu se uita la tv dar sunt totusi interesati de ce se intampla la tv, asadar citesc parerile celor care s-au uitat la tv…?

top posts

P.S.: Nici vorba de vreun sfarsit. Toti avem si zile proaste. Numa’ bine, de jos numai in sus poate sa mearga.

P.S.2: Mi-am scos chestiile astea din sistem, acum pot sa dorm linistita si poate maine o sa interactionez normal cu oamenii :)

There is hope for the world

Lumea nu poate fi schimbata. Nu de catre  un singur om. Dar cred cu tarie ca poate fi schimbata de oameni. Sigur, nu de-odata. Dar orice schimbare – cat de mica – atrage dupa sine alte schimbari. Pentru ca totul e o retea, nimic nu e izolat si deci toate elementele se influenteaza reciproc.

smeared-dagger-moth-caterpillar

Cand o omida se misca, o zvacnire mica de tot porneste din spatele corpului ei, zvacnire care creste tot mai mult in timp ce inainteaza prin corp, culminand cu o „bucla” vizibila ce, in final, face ca omida sa se deplaseze. Miscarea inseamna schimbare. Si da, omida poate sa se miste in aceeasi directie destul de mult timp, daca suprafata pe care se misca e dreapta. Dar cand intalneste un obstacol, aceeasi mica zvacnire din spate ii traverseaza corpul, si alte particele din ea preiau miscarea, fiecare actionand un pic altfel decat de obicei. Astfel, in loc sa mearga tot drept, omida poate sa se urce pe obiectul ce i-a aparut in cale, sau sa il ocoleasca.

Daca un om vrea sa se mute dintr-ul loc in altul, sau sa miste o mana, reactia ce se produce in creier transmite mai departe intregului sistem ca acea miscare urmeaza sa se intample, si intregul sistem contribuie la indeplinirea miscarii.

Cam asa-i cu orice schimbare, cred. De aceea nu pot sa fiu de acord cu ideea ca lumea asta oricum nu mai poate fi schimbata, asa ca de ce sa depunem un minim efort sa o ducem intr-o directie mai „sanatoasa”, mai putin destructiva? Nu pot sa fiu de acord cu resemnarea. Clar, lumea „cea mare”, intregul sistem, nu il poate schimba o persoana, dar fiecare dintre noi poate sa schimbe un micro-sistem, ceva in jurul lui: in familie, in comunitatea in care traieste, in orasul in care traieste. Suntem suficient de puternici, fiecare din noi avand suficiente aptitudini ca sa poata contribui. Asa se propaga miscarea/schimbarea.

Nu trebuie sa ne asteptam ca guvernele si presedintii sau alte instante superioare sa ia decizii pentru noi, sau sa dea legi, legi care sa duca la schimbare. Intr-un sistem bolnav, acesti factori nu vor putea lua decizii care sa vindece sistemul. It’s that simple.