Dezvoltarea rurală (sau cum să intri în sistem)

Menționez ( încă odată) că nu mă interesează politica, dar câte-odată mai aud una alta și mă cam scoate din sărite, când îi văd cât sunt de boi toți.

Scriu despre ce urmează doar pentru că mi-a sărit foarte tare în ochi, ca și eșantion cultural.

Am văzut azi, la lucru – pe youtube, un mic fragment din dezbaterea dintre Geoană și Băsescu (minutele 0.08-2.24).

Foto de Diana Crețu, pe Deviant Art.

Băsescu a zis cam așa:

“Politica economică trebuie să intre mult mai puternic și în mediul rural. În momentul de față cea mai mare resursă de creștere a productivității* e în mediul rural. Avem 8 miliarde de euro de la UE destinați dezvoltării rurale. În viziunea mea, parte din acești bani trebuie să se îndrepte spre crearea de locuri de munca în mediul rural, prin înființarea de întreprinderi mici și mijlocii, în care să lucreze tinerii și femeile. “

(etc, etc).

Iar mie mi-a sunat a ceva ce s-au gândit marile corporații când s-au dus prin “țările subdezvoltate” și au văzut că acolo oamenii doar trăiau, fără bani. (da, se poate!) Nu cumpără, nu produc, deci sunt nefolositori “civilizației”. Și-au zis: ia să le promitem noi că dacă lucrează pentru noi, le vom da bani cu care să-și poată cumpăra de mâncare! ( Asta în condițiile în care înainte mâncarea NU era pe bani, era acolo, pur și simplu. Știți, nu-i așa, că unde nu există mâncare nu există oameni, deci dacă trăiau oameni pe-acolo înseamnă că nu mureau de foame). Mâncarea au luat-o ei, “cei civilizați”, ș-au încuiat-o. Lucrează unii -pe bani, la producerea ei. Cheia de la mâncare sunt banii. Deci cei care înainte trăiau și mâncau fără bani, trebuie să muncească pentru cei care le-au încuiat mâncarea, ca să poată supraviețui. Și-atunci se ajunge la asta.

Ok. La noi nu-i același lucru. Nu vine direct o mare corporație, ci doar UE cu niște bani. ( vezi aici o analogie între state și corporații) S-au gândit ei așa: oamenii ăștia își cam produc singuri mâncarea, nu prea cumpără conserve și duciuri de la noi. Ia să vedem cum putem să ne băgăm peste modul lor de trai, să nu-i mai punem să-și vândă porcul în oraș, în piață, ci să muncească chiar acasă la ei, ca să ducem noi salamul gata ambalat în oraș, la hypermarket. Le dăm și niște bani pentru asta, așa or să poată să cumpere și de la noi, vor vedea ce fain e să nu lucrezi pe câmp ci să mergi direct la magazin ca să iei mâncarea, pe bani. Nu vor mai avea timp să mai producă ceva singuri, vor depinde în totalitate de banii și de sistemul nostru. Perfect!

Dacă se îmbolnăvește vreunul de la atâtea E-uri și grăsimi, nu-i nimic, trimitem și-un doctor, pe care tot ei îl plătesc, din contribuții. Dacă doctorul mai vrea și șpagă sau e incompetent…treaba lor. Dacă omul nu se vindecă și nu mai poate să lucreze în făbricuță…asta e. Copii vor avea de suferit, nu mai au bani de mâncare și de haine, în UE copii n-au voie să lucreze de mici, ca în Asia. Las’ că se ocupă ceva asistenți sociali de ei…se rezolvă cumva problema. Îi vom numi “marginalizații societății”.

În loc să-și mănânce carnea de porc și de pui, ouăle, porumbul și roșiile crescute în grădină, laptele și brânza de la vacă, fructele din copaci. Copii vor merge la școli cât mai înalte ca să li se spună cum că trebuie să devină ingineri, economisti, experti in marketing…you name it, să câștige mai bine. Și nu mai pot sa trăiască decât în sistemul nostru, în “civilizație”.

Ăsta e prețul “progresului și dezvoltării”, chestiile alea despre care ni se spune că trebuie să tindem.

Noi așa trăim și vrem ca toată lumea să trăiască la fel ca noi. Ne-o spunde chiar președintele. Chiar dacă sistemul ăsta e defectuos și se duce naibii…

E ceea ce se numește îndoctrinare culturală, și se întâmplă peste tot.

* chiar Băsescu zice că nu e vorba de oameni, e vorba de creșterea productivității. Oamenii par a fi o resursă pentru economie.

Notă importantă:
Cu riscul să mă repet. Nu am scris articolul ăsta ca să îl fac de rahat pe Băsescu, sau să-i dau un punct lui Geoană. Nu voi vota pentru niciunul (indiferent cum s-ar numi) pentru că mi se pare ineficient. Schimbările nu vin de sus.

P.S.: Căutând o poză pentru articol am găsit un interviu care mi-a plăcut. Aici.

Astăzi servim: Ciuperci pane!

Zise și friganele de ciuperci

(Articol din ciclul “Utile”)

Asta pentru că după o căutare rapidă pe Google n-am găsit nici o rețetă care să mă mulțumească. Și-am zis: las’ că le arăt eu lor!

Folosiți cu încredere:

• Ciuperci champignon proaspete – 500 g
• două ouă
• câțiva stropi de sos de soia (după gust), sau sare
• piper proaspăt măcinat
• vreo doi pumni de făină de grâu
• doi pumni de pesmet
• un pumn de susan

Poze de pe mărețul Gugăl

Am tăiat ciupercile în sferturi, cu codiță cu tot. Mergea și să le tai în jumătăți sau chiar deloc, dar au fost tare drăguțe așa, mici-mici. Am pus apă la fiert, cu niște sare. Odată ce-a dat în clocot am pus ciupercile și le-am acoperit. Nu le-am lăsat să fiarbă mult, chiar nu e nevoie. Vreo 5 minute e suficient. Probabil că se poate sări de tot peste etapa asta, dar riscați să-și lase ciupercile toată apa în interiorul pane-ului, și nu cred că vă doriți asta.

Le-am scos și le-am lăsat în strecurătoare până s-au scurs bine de apă și le-am pus pe o farfurie cu un șervet.

Apoi operațiunea împănarea la care m-a ajutat Gab:

Intră în scenă 3 vase: unul cu făină, unul cu ouăle ( bătute bine + sos de soia sau sare + piper), al treilea vas cu pesmetul amestecat cu susan.

Se trec ciupercile prin făină, apoi prin ou, apoi prin pesmetul cu susan. Dacă aveți o pungă curată (eu n-am avut), puteți pune pesmetul și susanul în pungă, iar ciupercile trecute prin ou în aceeași pungă pe care să o scuturați bine, ca să se prindă pesmetul de ciuperci. Așa scăpați mult mai rapid :D

Odată împănate se prăjesc în ulei încins, până se rumenesc frumos. Cam asta a ieșit:

Poză făcută de Eniko. Mersi fain! :D

Noi le-am mâncat cu cartofi piure. Credeam că n-o să ne prea săturăm, dar am mâncat trei persoane din ele, au mai și rămas, iar noi am stat după masă o oră cu burțile pline în sus, fără să putem să ne mișcăm…

Baby Steps

Credit imagine: gettyimages.com

“Oamenii nu au în ei nimic fundamental defect. Dacă le dai să pună în scenă o povestire care îi pune în armonie cu lumea, ei vor trăi în armonie cu această lume. Dacă le dai să pună în scenă o povestire care îi pune în conflict cu lumea, aceștia vor trăi în conflict cu această lume. Dacă le dai să pună în scenă o povestire în care ei sunt stăpânii lumii, ei se vor comporta ca și cum ar fi stăpânii acestei lumi. Și dacă le dai să pună în scenă o povestire în care lumea e un inamic care trebuie subjugat, ei o vor subjuga la fel ca pe un inamic, și într-o bună zi, inevitabil, acest inamic le va sta la picioare, răpus, cum se întâmplă acum cu această lume.”

Eu aș vrea ca măcar unii din noi să punem în scenă prima povestire, iar pentru asta trebuie să ne depărtăm de celelalte. Cred că primii pași îi facem deja, încet dar sigur!

Când vom avea controlul complet, totul va fi în regulă.

[...]
— Dar să revenim la povestea noastră… După cum ai spus, omului i-a trebuit mult, mult timp ca să se prindă că lui îi erau destinate lucruri mai măreţe decât ar putea realiza trăind ca un leu sau ca un urs marsupial. Timp de vreo trei milioane de ani el a fost doar o parte din acea anarhie, a fost doar încă una din făpturile acelea care se tăvăleau prin mocirlă.
— Corect.
— D-abia acum vreo zece mii de ani el şi-a dat în sfârşit seama că locul lui nu era în mocirlă. A trebuit să se ridice din mocirlă şi să ia în sfârşit treaba în mâini şi s-o pună în ordine.
— Corect.
— Dar această lume nu s-a supus cu smerenie stăpânirii umane, nu-i aşa?
— Nu, nu s-a supus.
— Nu, lumea l-a sfidat. Vântul şi ploaia dărâmau ceea ce omul construia. Jungla lupta să ocupe din nou câmpiile pe care el le-a golit pentru culturile sale. Păsările înhăţau seminţele pe care el le semăna. Insectele ronţăiau lăstarii pe care el îi îngrijea. Şoarecii jefuiau recoltele pe care el le aduna. Lupii şi vulpile furau animalele pe care el le înmulţea şi le hrănea. Munţii, râurile şi oceanele stăteau în loc şi nu vroiau să se dea la o parte din calea lui. Cutremurul, inundaţia, uraganul, viscolul şi seceta nu vroiau să dispară la comanda lui.
— Într-adevăr.
— Această lume nu s-a supus cu smerenie stăpânirii umane, aşadar ce a trebuit el să-i facă?

— Ce vrei să spui?
— Dacă un rege vine într-un oraş care nu se supune stăpânirii sale, ce trebuie să facă el?
— Trebuie să-l cucerească.
— Desigur. Pentru a deveni stăpânul acestei lumi, omul trebuie mai întâi s-o cucerească.
— Dumnezeule, am spus şi aproape că am sărit de pe scaun, mi-am dat o palmă peste frunte şi toate cele.
— Da?
— Auzi asta de cincizeci de ori pe zi. Poţi da drumul la radio sau la televizor şi o auzi în fiecare oră. Omul cucereşte deşerturile, omul cucereşte oceanele, omul cucereşte atomul, omul cucereşte elementele naturii, omul cucereşte spaţiul cosmic.
Ismael a zâmbit.
— Nu m-ai crezut când ţi-am spus că această povestire e ambientă în cultura ta. Acum înţelegi ce am vrut să zic. Mitologia culturii voastre vă bâzâie în urechi atât de constant încât nimeni nu îi mai dă nici cea mai mică atenţie. Bineînţeles că omul cucereşte spaţiul cosmic şi atomul şi deşerturile şi oceanele şi elementele naturii. După mitologia voastră, el pentru asta s-a născut.
— Da. Mi-e foarte clar acum.
[...]

Ismael
Daniel Quinn

Aici niște poze cel puțin interesante despre regatul nostru.

Mie mi-a sărit capacul

…când am primit mailul ăsta de la Eco Club TM dep. Marketing:

Pune capac. Recicleaza!

ECO CLUB Timisoara, in colaborare cu Iulius Mall Timisoara si Coca-Cola HBC Romania, te invita la un reciclat! Vino in perioada 12-15 noiembrie 2009 in noul noului FOOD COURT ALMONDO din Iulius Mall Timisoara si ia parte la evenimentul “Pune capac. Recicleaza!”.

“Pune capac. Recicleaza!” are drept scop incurajarea integrarii notiunii de ecologie urbana in randul cetatenilor timisoreni si isi propune educarea comunitatii in a reutiliza si recicla obiecte din plastic.

Participa si tu la actiunea de reutilizare si reciclare a capacelor de la sticlele de PET-uri! Aduna cel putin 5 capace colorate din gama Coca-Cola, de culoare alb (Dorna Izvorul Alb), rosu (Coca-Cola Regular) sau albastru (Fanta, Sprite), portocaliu (Nestea), turcoaz (Dorna – apa minerala), depoziteaza- le la urnele special amenajate la Centrul Informational din Iulius Mall Timisoara si intra in eco-concurs. Se va organiza o tombola cu premii care constau in sticle de Coca-Cola de 0.5 L si telefoane mobile Samsung SGH F300.

Ce se intampla cu capacele? Capacele colorate stranse vor fi utilizate in realizarea unei machete cu sigla proiectului. Vino sa o construim impreuna pentru ca numai impreuna facem lucruri mici, cu impact mare! Vom demonstra astfel ca oricare dintre cetatenii Timisoarei poate fi ECO, ca poate ajuta la protejarea mediului inconjurator prin implicare, prin actiunile de reducere, reutilizare si reciclare.

ECO CLUB Timisoara este o organizatie nonguvernamentala a carei misiune este de a informa si a educa din punct de vedere ecologic cetatenii orasului nostru si de a colabora cu institutiile si autoritatile locale pe probleme de mediu. Noi ne dorim sa transformam Timisoara intr-un oras ecologic prin implicare, dedicare si stil de viata. Mentionam faptul ca nu suntem afiliati politic iar niciuna din activitatile noastre nu are caracter politic.

Acuma… iertată să-mi fie reacția de urâcioască/cârcotașă/căutătoare de noduri în papură, dar n-am putut să mă abțin și le-am răspuns așa:

Pai se pare ca daca nu consum bauturi din gama coca-cola nu pot sa particip.
Asta nu-i cumva incurajare la consumerism si reclama la coca-cola, de tipul : “aduna 5 capace si castiga un telefon”?
Nu prea vad ce-i “eco” in asta…

Mi s-a răspuns cu un text care mi s-a părut destul de standardizat și pe lângă subiect. Ceva cu incurajarea părții de Corporate Social Responsability a companiilor., dezvoltare sustenabila a unei companii. Se încheia cu “Intr-un grad mai redus sau mai mare, fiecare prin comportamentul nostru influentam sanatatea mediului.”

Păi bine, dragii mei ecologiști timișoreni, cum influențăm noi sănătatea mediului cumpărând coca-cola (cel puțin 5 produse de-ale lor)? Nu-i mai bine să n-ai ce să reciclezi/reutilizezi, neconsumând a proasta chestii de care n-avem nevoie?!

Bine-înțeles că mesajul nu a fost postat pe grupul de discuții, motivația fiind următoarea:

“Raspundem personal la astfel de maiuluri deoarece nu incurajam afirmatiile negative care educa lumea spre a constata, crtica, observa decat a actiona in consecinta si spre nevoia comunitatii. Fie actiunea si cat de mica (o participare la plantare, ecologizare etc).

Na, o să încerc să propun la modul cel mai constructiv să nu  stricăm sănătatea noastră și a mediului cumpărând coca-cola, chiar dacă-s șanse să câștigăm un telefon moca…

P.S.: Articolul de mai sus e cam din aceeași categorie ca ăstalalt.

 

Later edit: am mai trimis spregrupul Eco Club TM următoarele:

Propun să fim un pic mai constructivi decat coca-cola:
Haideti ca in loc sa tot strangem capace pe care sa le reciclam, s-o lasam mai moale cu cumparatul de sucuri si apa imbuteliata, ca nu ne prinde bine nici noua, nici mediului, chiar daca sunt extrem de simpatice covorasele din dopuri de plastic :)

Normal ca nu a fost aprobat acest mesaj, fapt care are destul de mult sens acum, dupa ce am citit articolul ăsta de pe indymedia.

Necesitățile ursului

Recunoașteți melodia?

Am ascultat-o ieri de nenumărate ori, nu mă mai satur de ea. Mergând pe stradă îmi cânta în cap și la un moment dat de-abia m-am abținut să nu încep să dansez, trecând pe podul peste Bega. Da, știu, îs nebună. Dar trebuie să recunoaștem, tuturor ne place la nebunie. Mă întreb, câți dintre voi ați ascultat textul? Eu, până ieri, nu l-am prea băgat în seamă.

Look for the bare necessities
The simple bare necessities
Forget about your worries and your strife
I mean the bare necessities
Of mother’s nature recipies
That bring the bare necessities of life

Wherever I wander,wherever I roam
I can’t be fonder of my big home
The bees are buzzing in the trees
To make some honey just for me

You look under the rocks and plants
And take a glance at the fancy ants
Then maybe try a few
The bare necessities of life will come to you

Look for the bare necessities
The simple bare necessities
Forget about your worries and your stife
I mean the bare necessities
That’s why a bear can rest at ease
With just the bare necessities of life

So just relax, yeah
in my backyard
If you act like the bee acts
You’re workin’ too hard

Don’t spend your time just lookin’ around
For something you want, can’t be found
You find out you can live without it
And go along, not thinking about it
I’ll tell you something true
The bare necessities of life will come to you

They’ll come to you, they’ll come to you
They’ll come to you, oh yes!

Mi se pare că melodia asta simpatică vorbește despre ceva ce nu prea e acceptat în cultura mainstream: faptul că poți să trăiești fain fără să te strofoci prea mult. Spre deosebire de fabula cu greierul și furnica, de exemplu, unde greierele, care nu face altceva decât să cânte toată vara, e condamnat de furnică, educatoare, învățătoare, părinți și președinți.  Dar nu zice nicăieri cum se descurcă greierul până la urmă. Eu tare cred că nu moare de foame. Dar de fapt chiar și în fabula asta, greierul e cel simpatic și furnica-i a naibii.

-“Pe cuvânt de lighioană,
voi plăti cinstit cucoană,
cu dobânzi, cu tot ce vrei!…”
Dar Furnica, harnică,
are un ponos al ei:
nu-i din fire darnică
şi-i răspunde cam răstit:
-Astă-vară ce-ai păţit?

Am impresia că marea majoritate a oamenilor civilizației noastră se  regăsesc în comportamentul furnicii, nu al greierului. Cu toate astea, cred că un motiv pentru care ne sunt simpatice anumite personaje e că ne dorim să fim ca ele. Cred că toți ne-am dori să “rest at ease”. Și-atunci de ce să nu facem cumva să trăim așa cum ne dorim, și să nu amânăm trăitul pentru “la pensie”?

P.S.: versurile de sus sunt de la varianta lui Louis Armstrong a cântecului “Bare Necessities” și cred că sună de zece ori mai fain decât cea din Cartea Junglei. Vorba lui Gab: cea din animație parcă e pâine albă, în comparație cu a lui Armstrong, ca o pâine neagră plină de grăunțe. Iami :D

Răspunsul meu la “De ce”-uri

De ce-urile le-am scris aici, și-am promis într-un comentariu să răspund într-un articol separat.

Mi se pare destul de simplu și clar. Sunt întrebări care își răspund una alteia și una prin alta, pentru că toate, absolut toate fenomenele au legături între ele. Ca într-o rețea.

Treaba-i că începusem să scriu și o explicație mai exactă a cum văd lucrurile, dar s-a lungit prea mult și nu ajunsesem nici măcar la jumătate, așa că am lăsat-o baltă. Dacă e cineva care n-o să poată să doarmă pentru că nu știe răspunsul meu, să dea un semn și povestim la o bere ;)

But we’ll be there with time to spare and find our own way home

Photo by antocsc on Flickr

With just one kiss you could change the world,
It might not be much better but it certainly couldn’t hurt
When you stomp your feet you aren’t hurting me,
But you’re always killing something just by living on the earth

So who you supposed to listen to when you’re looking for something to do
And all the voices shut you up
‘Cause Someone put a brick in your coffee cup
When you’re trying to decide whether to walk or to ride
Take the easy way you know that you want to

I saw an educated girl give her hair a twirl
And contemplate the meaning of a man with just one arm
She’s not a genius or a dunce, but it makes no difference
For at any moment we might find ourselves a charm

But I’m feeling quite confused by the people who refuse to see
A simple way of life that don’t make you the loser
They say we won’t make it far unless drive there in a car
But we’ll be there with time to spare and find our own way home

You might find the meaning of life in the barrel of a rifle
If it’s pointed at a bird or if it’s pointed at your head
But me I’d rather plant a tree that grows up tall for all to see
Until I need a pencil, then I’ll chop it to the ground

At night falling down, will it make a sound
Should I even wonder what it’d say
It’s so hard to change yourself easier to tell someone else
That everything is going to be okay

(The Ditty Bops)

Piesa aici.

Regatul lui Eu și Al Meu

De ce sunt prieteniile între adulți așa de superficiale?
De ce sunt oamenii așa de ocupați?
De ce sunt viețile copiilor așa de programate?
De ce sunt mai puțini copii ce se joacă pe-afară în comparație cu copilăria mea?
De ce cântă oamenii așa de rar în public?
Ce s-a întâmplat cu toți marii povestitori?
Ce s-a întâmplat cu familia extinsă?
De ce au devenit casele și curțile așa de mari?
De ce sunt prețurile așa de deformate încât e mai ieftin să cumperi un produs nou decât să il repari?
De ce fac corporațile compuse din oameni de treabă lucruri așa de îngrozitoare?
De ce oamenii nu-și mai cunosc prea bine vecinii?
De ce sunt semne de “Acces interzis” peste tot?
De ce sunt procesele și problemele juridice predominante în zilele noastre?
De ce a devenit societatea așa de idealistă?
De ce se pare că suntem neajutorați în legătură cu a încetini distrugerea ecosistemului?
De ce e munca  neplăcută?
Trebuie să fie frustrant și alienant să fii un părinte ce îngrijește copii mici?
De ce își exprimă oamenii dorința de a crea o comunitate, dar mai apoi se arată neinteresați prin acțiunile lor?
De ce dau jocurile și televizorul dependență?
De ce mă preocupă așa de mult ideea de copyright, marcă înregistrată și proprietate intelectuală?

De aici via blog 2, un blog pe care mă bucur că l-am întâlnit.

Și adaug:

De ce ne e greu să cerem ajutorul cuiva?

De ce suntem așa de mândrii?

De ce avem așteptări așa de mari de la ceilalți?

De ce simțim că nu suntem destul de buni?

Postponing sucks. Big time.

—————————————————————————

“He who desires but acts not breeds pestilence.”

—————————————————————————

Am văzut eu scris asta pe-o hârtie,cu pixul, pe-un perete alb. Se pare că William Blake a zis-o. Știam eu că-mi place tipu’.

Merg în piață, la talcioc, și văd o chestie care-mi place. Dacă nu o iau în momentul ăla, deși o vreau, în ideea că mă mai uit, când mă întorc nu mai este. Altcineva a fost mai hotărât.

Vezi un afiș care te amuză/intrigă/revoltă și vrei să-i faci o poză. Dacă nu-i faci poza în momentul ăla, a doua zi afișul nu mai este. Altcineva l-a dat jos.

Aflu că cinema Studio s-a redeschis și chiar azi e un film care pare foarte fain. Mă entuziasmez și-abia aștept să se facă ora 8, să intru în sala aproape goală, întunecoasă și cu miros de tapițerie veche, după o conversație scurtă și plăcută cu tanti care rupe biletele la intrare. Să mă uit lung în jur, să aleg din multitudinea de scaune goale. Poate mai sunt vreo 5 persoane în toată sala. Să mă așez unde mă așez întotdeauna, de fapt, în locul dinspre centru, în primul sau al doilea rând, la balcon. Să aștept să-nceapă filmul, cu pâc-uri și fâșâieli. Să mi se facă al naibii de frig în ora aia și jumătate de film care mai mult ca sigur nu mă lasă indiferentă.

Se face ora 7 și-am mâncat cu toții foarte bine.

– Na, ce facem?

– Păăăi, mergem în locul X? Sau în locul Y?

– Trebuie să mă pregătesc.

– Cât mai durează?

– Tu mergi la film?

– Nu mai merg azi, mi-i lene și, n-am chef să mă grăbesc. Merg mâine.

Ora 7:20. Stau aiurea prin casă, aștept să se facă mai târziu să mergem la locul X. Sau Y. Aș mai avea timp să ajung la film…dar lasă că merg mâine.

Joi, ora 7.48. La Studio luminile sunt stinse. În vitrină:

Programul de săptămâna asta.

Afiș 1.

Afiș 2.

Joi cinematograful este închis.

Anunț important: Punem sălile de cinema la dispoziție pentru spectacole penibile de diverstisment, pe-ni-bi-le. Sunați-ne.

Joi cinematograful este închis.

Încă un loc lejer în Timișoara

… și-anume Garaj Pink Freud

Am onoarea și plăcerea să anunț că se deschide zilele astea un loc fain (sper) pentru serile faine din sezonul toamnă-iarnă care tocmai începe, și pentru viitoare sezoane.
Locul poate fi recunoscut după înscripția de pe ușă care zice “Garaj Pink Freud” și este pe str. Cuvin nr. 4. Aici o hartă a zonei.
De ce mă bucur cel mai mult? Pentru că e așa de aproape de unde locuiesc eu!
O să adaug mai multe după ce văd cu ochii mei ce și cum.

Later edit: Atmosferă foarte faină, cel puțin sâmbătă când am fost, la “deschidere”. Ce-i drept, spațiul e micuț, dar asta face să aibă  feelingul ăla de crowded, smoky bar care-mi place la nebunie. E clar că la capitolul “decor” mai e de lucru și asta înseamnă, mai mult ca sigur, că mereu o să fie câte ceva nou pe-acolo. Prețurile sunt chiar ok, un pic mai mici decât în Papillon sau în Aethernative, parcă, iar muzica a fost apreciată, mai ales de comesenii mei de sâmbătă.  “The staff” e foarte prietenos și găsești chiar și bomboane pe tejghea (o fi o chestie permanentă?)

Din ciclul “Cum să fii verde”

Cam cu atâta dioxid de carbon mai puțin ar fi în aer dacă n-ai folosi mașina pentru o zi.

Găsite aici

Vrei să-ti petreci restul vieții cu mine?

I can’t ride my bike with no handlebars

De ce unu’ care conduce un tir de vreo 20 tone cu 60 km/ora în oraș, prin preajma unei treceri de pietoni pe unde adesea trec copii și bătrâni NU ia amendă, dar ia amendă un biciclist care merge fără mâini?

Ce poate face fiecare din ei ca să preîntâmpine un eventual accident?
( Un copil le sare în față. Sau o eventuală problemă pentru biciclist ar fi o groapă în carosabil care să răstoarne biciclistul în fața unui alt vehicul.)

1. Camionagiul poate pune frână brusc. Cu 60 la oră și tonajul său, va reuși oare să oprească înainte să dea peste cineva?

2. Biciclistul poate pune una sau amândouă mâinile pe ghidon într-o fracțiune de secundă și să controleze perfect bicicleta, (se presupune că cineva care poate merge fără mâini e în stare să controleze bicicleta – eu nu pot) să pună frână și să se și oprească, greutatea și viteza fiindu-i mică.

Nu că ar conta

Așa. Să vă zic și de politică.

Romania de acum, condusa de acest Guvern, de Mircea Geoana si Traian Basescu nu are insa consideratie sau compasiune nici pentru bugetari. Am ajuns la un nivel al conflictului social inimaginabil.

… bla bla bla. V-am păcălit. Nici n-am citit ce scrie mai sus, am dat copy-paste la întâmplare de pe blogu’ unui politician candidat, nu zic cine că nu contează, și probabil toate sună la fel.

Deși acum 4 ani cred că-mi păsa destul de mult de ce se întâmplă în politică pe la noi, între timp mi-a trecut. De tot. Pentru că m-am prins că de sus nu poate să se întâmple nici o schimbare majoră/consistentă/în acord cu nevoile oamenilor. Și pentru că politica e plictisitoare.

Daaaar, cu toate astea, m-am hotărât merg la vot, și să și votez, nu ca la ultimele scrutine, unde am scris pe buletin “nu am cu cine vota”.

De data asta mi-am propus să mă duc și să votez cu tipu’ ăla

• pletos
• cu barbă
• care poartă tricou cu Pink-Floyd
• ateu (and proud of it)
• implicat civic, (“A organizat numeroase acţiuni civice, coaliţii de organizaţii neguvernamentale, proteste de stradă, manifestări culturale.”)
• care vorbește  și gândește liber despre chestii sensibile,” în ciuda unei opoziţii puternice din partea intoleranţei religioase sau oponenţilor politici şi a unei prese ostile.”
• un soi de gică-contra, ghimpe-n coastă

Motivele sunt exact cele de mai sus, trecute cu bulină în față.

Tipu’ e Remus Cernea.

Și nu vreau să ajungă președinte, ci să continue să facă ce-a făcut până acum, că a făcut bine. Dar între timp, vreau să văd fețele celor din presă, ale politicienilor, ale popilor și ale intoleranților. Pe scurt, ale ălora de care nu-mi place. Na, și vreau să mă distrez.

Iar ca să ajung să-l votez, el trebuie să ajungă să candideze, adică să strângă cele 200 000 de semnături necesare. Oricine poate descărca formularul de pe site-ul lui, să strângă câteva autografe și să i le trimită. Asta o să fac și eu, chiar dacă n-o să mă apuc să fac campanie pe străzi.

Iar faptul că am să fac asta și că am scris articolul ăsta NU înseamnă că-mi pun speranțele în el ca președinte, sau în orice alt politician din lumea asta mare.