Greșeli în grădină

Între a face câte un săpun, un cutremur, a turna un film în bucătăria vecinilor și o zeamă de fasole, am scris un articol pe permacultura.ro despre ce greșeli am făcut anul trecut în grădină. Dacă vă gândiți că vă poate fi de folos, vă invit să-l citiți.

În rest, vă urez un An Nou așa cum vi-l doriți!

Bazar de Crăciun, în Timișoara

Credit imagine: Tea at Weasel's pe Flickr

Dragi timișoreni,

dacă încă n-ați găsit cadouri potrivite pentru Crăciun, sau chiar dacă ați găsit dar vreți să vă întâlniți cu săpunurile mele, cu mine și cu Gab, vă recomand să veniți la Bazarul de Crăciun de la Liceul Waldorf din Timișoara.

Veți găsi decorațiuni făcute de copiii de acolo dar și de către alții– mici sau mari,  de-ale gurii și săpunuri, toate făcute manual, desigur.

Vă aștept vineri, 9 decembrie, de pe la ora 17.00 pe strada Uranus nr. 10 (în spatele spitalului Județean) cu săpunuri, magneți și insigne super-drăguțe! :D

P.S.: Invitați-vă rudele, familia, prietenii și nu uitați: participând la bazar susțineți un model de învățământ alternativ, destul de necesar în România.

rEvoluții

Afară se întâmplă revoluții, evoluții, lucruri se schimbă și la fel se-ntâmplă în fiecare dintre noi. Occupy Your Mind, Occupy Your Heart. Revolution is Love. Roșia Montană. Buy Nothing Day. Transition Towns. Permacultură. Stau aici, în camera mea încălzită de focul din sobă și toate ajung la mine, particip cu sufletul și dau like pe Facebook. Aiurea nu-i, căci în lumea noastră super-digitalizată, informația ajunge multă acolo unde trebuie, și contează (sau așa cred eu, acum).

Lumea fiecăruia se schimbă în fiecare zi, fie că ne dăm seama sau nu. Între timp, eu mai torn câte-un săpun, mai boicotez pe unii din cei 1% prin faptul că nu cumpăr de la ei pasta de dinți și nu recunosc puterea celor “de la putere”.

Uite așa a mai trecut o vineri.

Reportaj ProTV- comentariu

Acum vreo două săptămâni am fost contactați de o echipă de reporteri ProTV din Timișoara, foarte simpatici, de altfel. Aflaseră de site-ul dincolodebani.ro și voiau să facă un reportaj despre asta. Documentându-se, au aflat și că ne-am mutat la țară și-au zis : hopa, putem face un reportaj mai mare. Și-au venit la noi la Stanciova, au filmat, ne-au luat interviu, noi le-am povestit cum am ajuns aici, ce facem și de ce. I-au luat interviu chiar  și vecinului nostru, Marian. Apoi ne-au spus că în una din zilele următoare se va difuza reportajul, la știri, pe ProTV.

Curioși am fost, să vedem ce iese din ce-am zis și ce-au filmat. Am spus și unor prieteni, mai ales celor de aici, din Stanciova, care au avut la rândul lor, acum câtva timp, interviuri și reportaje făcute despre ei. Ne-am uitat într-o seară împreună la știri și-am așteptat. Crime, violență, Berlusconi și Brad Pitt. Unde să ne încadrăm noi la știrile ProTV? N-am apărut. Mai bine.

Azi am primit un telefon de la Eniko și mi-a spus că au dat, în sfârșit reportajul. Mi-a trimis și linkul. Citind titlul am izbucnit în râs! “Din fericire”, i-am zis lui Gab, “avem bloguri și putem să postăm comentariul nostru”. Zis și făcut.

Așadar:

Dând click pe imagine veți ajunge pe pagina ProTv unde e găzduit reportajul.

“Au renunțat la tot ce aveau și s-au retras la țară. Decizia unor tineri care vor să trăiască liber”

Ei… ar fi fost foarte greu să renunțăm la tot ce aveam. Cum ar fi posibil să renunțăm la familie, la prieteni, la tot ce știm, ce credem, ce simțim? Ca să nu mai vorbim de toate obiectele posesiune-personală pe care chiar le-am luat cu noi?

Ne-am retras din oraș, ce-i drept, dar am intrat într-un alt mediu, o altă comunitate, păstrând multe din vechile legături. Nu trăim izolați, chiar dacă nu mai vedem sute de oameni zilnic. Pe oamenii pe care-i vedem îi salutăm și schimbăm și-o vorbă cu ei. Retrași suntem mai degrabă la oraș, când în mijlocul mulțimii nu cunoști pe nimeni. În plus, avem prieteni care mai vin pe-aici, și-am cunoscut lume nouă, mult mai apropiată de cum suntem noi. Aș zice că la capitolul ‘viață socială’ stăm mai bine. Nu cantitativ, ci calitativ.

Apoi  textul reportajului. Evident că n-au reprodus tot ce le-am povestit. N-ar fi avut când, dar au omis lucruri importante. Nu insist.

Banii nu inseamna totul in viata. Iata filozofia unor tineri din Timisoara, care s-au retras departe de zgomotul orasului. (despre faza cu retrasul am zis mai sus)Acum un an (9 luni), ei s-au mutat intr-un sat uitat de lume (de fapt e un sat destul de cunoscut. Și înainte să venim noi aici au avut loc o grămadă de evenimente organizate de membrii Asociației Ecotopia. A mai fost menționat și în media de câteva ori) si traiesc doar cu ce le ofera pamantul. (evident, toți pământenii trăim doar cu ce ne oferă pământul, dar noi suntem departe de a trăi doar cu ce ne oferă pământul nostru, sau al Stanciovei.)

Ei administreaza si un site, prin intermediul caruia utilizatorii pot dona altor persoane tot ce le prisoseste. (nu doar ce le prisosește. Ăsta ar fi Freecycle, un grup care funcționează foarte bine. Pe site-ul administrat de noi se oferă și servicii, lucru foarte important.)

Cei doi nu obtin nici un profit din aceasta afacere, dar incet-incet, in jurul lor (site-ului) s-a format o comunitate.

Ei sunt Irina si Gabriel, doi tineri de 27 si 28 de ani, din Timisoara (și Lugoj), care vor sa-si traiasca altfel viata.

Pana nu demult locuiau la oras si lucrau zi lumina (nu chiar). Castigau suficient, el ca programator la o firma multinationala (???) iar ea ca designer grafic, insa si-au dat seama ca locul lor nu este acolo.

Asa ca si-au dat demisia si s-au retras  (putem spune ‘mutat’ de-acum încolo?) intr-un sat linistit. Si-au cumparat o casa si au inceput sa traiasca…”dincolo de bani”, doar din ce le ofera gradina si livada din spatele casei. (cum ziceam… nici vorbă. Nici nu ne-am dori să fim o gospodărie auto-sustenabilă. Mai degrabă să fim sustenabili în cadrul comunității în care trăim.)

N-au venit singuri. (am venit singuri. Sau mă rog… ne-a adus frate-miu, cu mașina) L-au adus in acest peisaj de poveste si pe catelul Simi. (Simi a apărut mult mai târziu în peisaj)

Si-au decorat singuri casa si i-au poftit in vizita pe toti  (nu toți, totuși…) cei obositi de aglomeratia orasului.

Fara nici un profit, au pus pe picioare si un site, prin intermediul caruia oricine poate oferi diverse bunuri sau servicii gratuit, de la electrocasnice pana la imbracaminte, alimente sau mobila, ba chiar si servicii de consultanta juridica sau…menaj.

Cu timpul, in jurul site-ului s-a creat o comunitate de cateva sute de ultizatori. (vedeți că se poate? (-:  )

Si pentru ca partea materiala a vietii a trecut demult in planul secund, (nu trăim cu aer, nici prin fotosinteză. Nu levităm, încă trăim într-o lume foarte materială și sperăm să rămânem așa pentru multă vreme) Irina si Gabriel fac autostopul o data pe saptamana pana la Timisoara (și Lugoj), pentru a-si vizita parintii (, prietenii și pentru a face cumpărături)

Bineinteles, insotiti de cainele lor maidanez.”

Replica lui Gab o vedeți aici.

E drept că se putea mai rău. Reportajul chiar e unul pozitiv, și înafară de faptul că datele nu-s chiar precise și de existența unor hiperbole inutile, n-avem de ce să ne supărăm :)

Sunt chiar plăcut surprinsă de ce drăguț ne arată casa în imagini :)

 

P.S.: Hilare sunt schimburile de replici în comenariile reportajului, le puteți vedea în josul paginii cu știrea.

Schiuri faine

Poate că ați observat, în bara laterală din dreapta, mai jos, o reclamă cu un puști vesel, reclamă la schiuri second hand. Dacă nu, vă rog observați-o acum.
Reclama duce la un site cam învechit cu schiuri second hand, da’ faine. Așa cum e el, e foarte bine văzut în ochii lui gugăl, așa că rămâne pe poziții.

Pe lângă el mă tot strofoc, împreună cu Gab, să mai fac un blog pe wordpress care să fie cât-de-cât actualizat și să conțină o parte semnificativă din schiurile care sunt pe site-ul nr. 1. Încă n-am reușit, dar lucrez la asta.

Ei bine, și ca să reușească să crească și blogul făcut de mine și de Gab în motoarele de căutare, scriu un articol în care dau un link spre el. Uite-așa, pentru că pot :)

Celor abonați la blog le cer scuze pentru ceea ce unii ar considera pe bune dreptate spam. Dar poate că veți dori și voi la un moment dat schiuri tare faine și ieftine, sau poate niște clăpari, și-atunci poate că linkul ăsta vă va fi de folos.

Sper să ajute :)

Săpunuri de la Irina

Gata. Am făcut și blog. Cum am vreun săpun nou, cum îl pun aici. Aviz amatorilor!

Târgul Mâinilor Dibace

Aaatențiune-atențiune! Vă prezentăm un eveniment excepțional, organizat chiar de subsemnații!

Sâmbătă, 18 iunie, vă așteptăm la Târgul Mâinilor Dibace!  Iar a 2-a zi, la Stanciova, cu niște workshopuri simpatice și socializare la greu ;)

Bun, și ce-i cu târgul ăsta?

Târgul Mâinilor Dibace se vrea a fi o adunare de oameni voioși care știu să creeze lucruri frumoase dar mai ales utile, oameni care au aflat că pentru orice lucru confecționat în masă, cu prețul sănătății multor oameni și a multe resurse irosite există un echivalent făcut cu grijă, cu drag și cu materiale mai firești, mai disponibile, mai sănătoase. Oameni care au învățat să creeze alternative.

Oameni care demonstrează că oricine poate să facă minuni acasă sau într-un mic atelier și că mai există meșteșugari, chiar și la oraș.

Veți găsi la târg pâine tradițională, uleiuri presate la rece, lămpi deosebite, obiecte decorative, bijuterii, săpunuri de casă, picturi, câte și mai câte! Urmăriți noutățile: pe măsură ce participanții își confirmă prezența puteți afla mai multe despre ei și ce știu ei să facă!

Chiar dacă suntem momentan doar în faza de început și mai e timp berechet, în care sigur aveți chestii interesante de văzut prin Timișoara, anunțăm totuși evenimentul, în caz că sunteți careva interesați să luați parte, în calitate de participanți.

Cu drag, Irina și Gab

1 iunie 2011, Stanciova

Săpunuri de învățăcel

Fotografiate prin februarie dar le arăt de-abia acum. Drept să spun, am uitat că nu le-am pus pe blog.

Spun că sunt săpunuri de învățăcel pentru că le-am făcut ca și experiment: ce se întâmplă dacă fac asta sau ailaltă.
Ei bine, șamponul îl folosesc cu drag și acum, săpunul cu lapte și miere are prea multă miere, așa că mijlocul (partea mai întunecoasă) nu prea face spumă și e mai moale, iar cel cu spirulină a fost dat în testare de-abia săptămâna trecută, încă n-am primit recenzia dar sunt încrezătoare, că i-am pus tot ce-i trebuie pentru un săpun masculin (mai puțin vaselină, cum i-ar plăcea lui Gab să zic).

————————————————————————————–

Primul meu șampon solid, cu mult ulei de ricin, ulei de mușețel și ulei esențial de levănțică și mentă.

————————————————————————————–

Săpun cu lapte și miere, fără uleiuri esențiale. Pentru nu-știu-ce motiv, are miros de cozonac cu nucă.

————————————————————————————–

Un săpun bărbătesc cu infuzie de gălbenele, spirulină, puțin albastru de metil și ulei esențial de pin. Și muuuult ulei de ricin, ca să facă multă spumă și să poată fi folosit la bărbierit.

Urmează și altele. Dacă aveți idei de nume pentru săpunurile astea, mă bucur să primesc sugestii.

Pișcătoarele urzici- utilitatea unei buruieni

Suntem obișnuiți să numim “buruiană” orice plantă crește ușor, se înmulțește repede și nu ne e de folos. De cele mai multe ori, însă, buruienile sunt de folos și oamenilor, ca să nu mai vorbim de ecosistemul din care facem și noi, și ele parte.

Dacă sunteți curioși la câte se poate folosi urzica, citiți articolul de aici, pe Fir de pir. Cu siguranță veți afla chestii pe care nu le știați.

În plus, articolul și documentarea pentru el mi-au făcut chef să fac un șampon solid cu urzică. Să vedem ce iese.

Stanciova

Dragilor, din întâi martie ne-am mutat.
Cine mai dorește, cine mai poftește, poate citi ‘jurnalul’ nostru, aici.

Pâine de casă

Deși ieri am fost extrem de leneșă și moleșită, pe seară mi-am revenit și am devenit productivă. Și-anume am produs un aluat de pânie pe care azi dimineață l-am copt, transformându-l în ceva între ciabatta și focaccia. Sau, mai bine zis, aluatul a crescut atât de mult peste noapte încât a umplut toată tava, nu atât în înălțime cât în lățime.

Am făcut aluatul ăsta pentru că voiam să văd o treabă. Folosind exact aceleași ingrediente și cantități, am vrut să văd diferența între o pâine făcută de la zero în mașina de pâine și una frământată de mână, coaptă în cuptorul electric.

Ei bine, sigur că e o diferență. În mașina de pâine aluatul crește prea repede, e grăbit. Rezultă o pâine bună, crescută, dar cu găuri foarte mici și uneori prea moale. De altfel, și pâinea cumpărată are găurile foarte mici, semn că-i crescută cu forța. Citind pe un forum, am învățat că pâinea se lasă la crescut câteva ore bune, uneori peste noapte. Astfel, bacterile, drojdia au timp să lucreze și să formeze acele găuri faine și mari pe care le știu din pâinea bunicii.

Tot de-acolo am aflat că pâinea se poate face și fără drojdie de bere, că pe vremuri așa era făcută: cu o drojdie rezultată din făină și apă lăsată la fermentat câteva săptămâni (nu știu rețeta din cap, dar puteți studia topicul respectiv dacă vă interesează). În brutăriile de tradiție se folosea de multe ori aceeași maia timp de mai multe generații. Ei, până să încerc și metoda asta (probabil se va întâmpla când vom avea un cuptor de pâine zdravăn), am folosit drojdia de bere, însă doar foarte puțină.

Bun. Până una alta, vă spun cum am făcut:

Ingredientele au fost:
480 g făină tip 650
270 ml apă
o linguriță drojdie (uscată, n-am avut proaspătă)
o linguriță miere (se poate pune zahăr)
o linguriță sare

Am dizolvat drojdia în jumătate din apă, cu tot cu miere, și-am lăsat-o să stea o vreme. (asta-i maiaua cu drojdie de bere)

Am pus făina pe masă, am făcut o gaură, am pus și sarea și am început să torn din maia, încorporând-o în făină. Apoi la fel am făcut și cu apa rămasă. Dacă mai e nevoie de apă, se mai poate adăuga (unele tipuri de făină absorb mai multă apă decât altele). Se frământă mult și bine, vreo 10 minute cel puțin. Vorba-i că se frământă până cade o picătură de sudoare, dar cred că asta-i o mică exagerare din popor, că dacă-i frig asuzi mai greu ;)

După ce s-a frământat îndeajuns și aluatu-i elastic și în nici un caz nu se lipește de mână, se tapetează un bol cu făină, se dă și pe aluatul făcut bilă cu făină și se pune la crescut într-un loc liniștit, călduț, un pic umed și fără curenți de aer. Bila de aluat se crestează adânc, ca să se poată deschide și dezvolta în voie.
Eu l-am pus lângă calorifer, acoperit, și l-am lăsat vreo 50 minute, timp în care și-a dublat volumul. În timpul ăsta lucram la cerceii pentru Diana.

L-am luat apoi iarăși la frământat, să iasă aerul din el, și l-am împărțit în două bucăți egale. Cu una mi-am făcut de cap, am pus oregano și bucățele de brânză de la bunică-mea, tare și aromată. Cealaltă bucată am lăsat-o așa. Le-am pus în tava tapetată cu făină, dându-le o formă lunguiață. Spațiu între ele era berechet.

Le-am acoperit din nou și le-am lăsat din nou la crescut.
Dimineața- direct la tavă m-am dus, să văd minunea. Aluatul a crescut atâta încât cele două bucăți s-au unit și au umplut toată tava. Dacă le puneam în ceva recipiente mai mici s-ar fi dezvoltat și pe verticală, dar așa au preferat să se pleoștească ca o plăcintă. Ei bine, pe bucata cu oregano și brânză am mai dat cu ulei de măsline și am dat tava la cuptor, la 200 grade. Mai repede decât mă așteptam (că nici n-am apucat să termin mărțișoarele) s-a rumenit frumos și am scos minunea, care între timp a început să degaje un miros… știți voi, mirosul ăla de pâine proaspătă :)

Am scos bucățile (le-am ajutat cu un cuțit să se despartă, nu erau prinse de tot) și le-am pus pe-un șervet de bucătărie. Desigur, n-am avut răbdare să se răcească și-am tăiat bucata cu oregano, să văd cum e. Mă gândeam s-o mănânc cu unt sau ceva. Ei bine, după ce-am mușcat din ea n-am mai vrut să o ung cu nimic. Era perfectă.

Găurile nu erau nici pe departe așa de mari cum am văzut pe wikipedia, dar oricum, considerabil mai mari decât la pâinea ‘de mașină’, iar aluatul are cu totul altă consistență.

La prânz am făcut și-un pateu de ficat de pui și ciuperci, rețeta e aici. Și pe ăsta îmi vine să-l mănânc gol, dar mai aștept. Acum sunt prea sătulă de la toate feliuțele de pâine pe care le-am mâncat.

Ce fac pentru “mediu”

Postat inițial pe forumul Fir de pir, aici.

În primul rând, mă gândesc că să fac ceva pentru mediu e cam același lucru cu să fac ceva pentru mine. Sau pentru ficatul/plămânul/degetul/creierul meu, oricât de egoist ar părea asta.

Logic că nu vreau să-mi fie rău fizic sau psihic. Când mănânc, beau, respir, mă spăl, mă îmbrac, o fac așa încât să-mi satisfac nevoile, conștientă fiind că unele chestii pe care le găsim ‘în comerț’ nu fac bine nici mie, nici ‘mediului’, nici oamenilor care le produc. Și-atunci le aleg, de obicei, pe alea care îmi par ok.

-evit produsele făcute de corporații,
-aleg producătorii locali (din zonă sau măcar românești)
-cumpăr doar legume de sezon
-citesc lista de ingrediente și aleg produsele cu ingrediente pe care le cunosc.
-cumpăr produse cu ambalaj cât mai mic, dintr-un material cât mai normal, pe care se folosește cerneală cât mai puțină.
-aleg produse la care nu se face reclamă.

Asta când sunt conștiincioasă. Pare muncă multă, dar nu-i așa, pentru că:

-nu cumpăr multe chestii
-nu cumpăr din supermarketuri, aleg magazinele de cartier sau piața (de legume sau vechituri), găsesc tot ce am nevoie.
-am deja niste produse pe care le cumpăr în mod normal, pe care le cunosc și-mi sunt ok
-folosesc banii cât mai puțin.
-hainele le iau de la second hand, sunt mai faine decât ce-aș găsi prin magazine, oricum. Le mai modific, personalizez.
-la vară sper să port cât mai mult rochii pe care să mi le facă maică-mea din materiale pe care tot la second sper să le găsesc.

Când am chef de ceva, fac::

-mănânc ciocolată făcută de corporație care conține zahăr și grăsimi și cacao adus de cineștie unde
-când ieșim beau bere care deși e românească, tot niște mari corporații o dețin.
-excesele de orice fel nu-s ok, așa că le evit pe cât posibil :)
-uneori îmi cumpăr câte-un accesoriu dintr-un magazin mare, poate chiar făcut în China, dacă îmi place foarte mult. (mi-am luat de curând o căciulă tricotată made in China, tare bucuroasă sunt de ea, că de-obicei nu-mi șade bine nici o căciulă. De când o am n-am mai cumpărat altă căciulă, deși înainte tot cumpăram la greu din second-uri, că doar doar nimeresc una faină. Acum m-am liniștit)

Am observat că dacă văd ceva și mi se face poftă și zic că nu cumpăr chestia aia, îmi rămâne pe creier și nu-i ok. Mai bine fac ce-mi vine și-mi trece, după aia sigur o lungă perioadă de timp n-o să mai am chef de treaba respectivă.

-nu beau sucuri acidulate de nici un fel, foaaaarte rar beau suc la cutie. În rest apă de robinet, de la pompă, ceai, lapte (preferabil de la țărani), bere, vin de casă, de-astea.
-gătesc când nu sunt singură
-am cultivat (puțin) și voi mai cultiva legume și alte cele
- învăț rețete tradiționale de conservare și rețete care valorifică toate alimentele pe care le am disponibile.
- folosesc internetul (poate prea mult) pentru documentare. A mea și a altora.
-mă spăl și pe corp și pe păr cu același săpun “natural’ făcut de mine. (nu am ce ambalaj să arunc)
-pasta de dinți tot de mine e făcută, peria de dinți e făcută din petrol și adusă din germania, dar e tare faină.
-urmează să văd cum fac cu deodorantul.
-consum puțină apă la duș. Nu folosesc creme sau alte chestii de care n-am nevoie (balsam de păr, cremă hidratantă, de-astea).

-merg cu bicicleta, mijloace de transport în comun (rar), pe jos, cu mașina prietenilor în diverse deplasări.

-mă voi muta la țară.

-nu susțin statul.
-nu susțin corporațile (în privința asta am o slăbiciune mare și încă jumate: Ikea și Apple. De la Apple apreciez foarte tare laptopul meu mai vechi care inca nu s-a stricat niciodata si nu-l vad sa se strice prea curand. Made to last.)

-m-am lăsat de job (și) pentru că n-avea sens să ajut la vânzarea diverselor chestii, deși eu vreau să se vândă și să se cumpere cât mai puțin.

-fac ce pot să se afle de chestile astea, mă bucur enorm că tot mai multă lume înțelege și reduce consumul, găsind totodată soluții ieftine, sănătoase și la îndemână pentru multe situații. Mă bucur când lumea colaborează, când văd că spiritul de comunitate se trezește.

Cred că prea puțin din ce-mi face mie bine ar putea să facă  rău ‘mediului’(incluzând alți oameni).
Nu cred că putem trăi fără o oarece amprentă asupra mediului. Interacționăm cu mediul prin fiecare mișcare a noastră, fiecare respirație, la fel ca orice altă ființă vie.

Câtă vreme ne vedem ca parte a organismului care e paneta și nu separați de ea, nu avem cum să-i facem rău. Un ficat/plămân/creier/deget sănătos nu are cum să facă rău organismului. Dacă e bolnav, în schimb, iese urât pentru toată lumea. De obicei astea se strică dacă inputul nu se potrivește cu ce se așteaptă organul să primească.

Gata, mi-am făcut un pic ordine și în gândurile legate de tema asta. În final mai zic că am încredere în ‘zei’/ în Univers că voi fi în siguranță chiar dacă nu-mi fac griji pentru viitor și trăiesc cât mai bine aici și acum.

Living in the hands of gods… :)

Se caută doritori pentru un alt parteneriat ASAT

Am primit un comentariu la articolul ăsta de la Mihaela, reprezentantă CRIES, organizație ce susține implementarea și dezvoltarea parteneriatelor de tip ASAT în România.

Se pare că există încă un producător care dorește un parteneriat de tip ASAT, întrebarea există și consumatori doritori?

Dacă se semnează contractele până la jumătatea lunii martie, se poate începe colaborarea chiar din acest an. Se pare că există deja câțiva doritori, așa că lista a fost deschisă. Pentru informații și înscrieri scrieți un mail la adresa asat_tm[at]yahoo.com

Mesajul Mihaelei îl reproduc aici.

Buna tuturor,

Doresc sa va informez ca s-au gasit cele 20 de familii de consumatori care au incheiat contractul cu doamna Leordean. Distanta este putin prea mare, dar nu am reusit (pentru inceput) sa formam un grup de consumatori in arad, de exemplu. Si cum aveam consumatori interesati si producatorul gata de a intra in colaborare, noi i-am pus in legatura. S-au placut si au incheiat colaborarea!

In prezent, suntem in legatura cu un nou producator (45 km de timisoara) care este gata sa intre in parteneriat cu vreo 30 de familii de timisoreni. Deci, daca stiti persoane interesate, dati-le de veste ca am inceput formarea celui de-al treilea grup consumatori ASAT.

Ganduri de bine,

Mihaela

Să vă văd… vi se face poftă de legume proaspete? :D

Parcul poporului, politistii si alte aberatii

Daca nu acum, atunci cine?
Daca nu aici, atunci cand?

Acum doua zile:

Trecand prin parcul Poporului din Timisoara (parc cu traditie, in care am invatat sa merg in echilibru pe caramizile de pe marginea aleii- varsta-2-3 ani), vad inca odata cateva masini parcate in fata fostului cinema “Parc”, acum clubul de noaptesi fitze ‘Le cinema”. Adica la intrarea in parc. vreo doua pe ciment (in parc), alta pe iarba -tot in parc.

Vis-a-vis, in statia de tramvai, politistii comunitari sunt alaturi de controlorii RATT, dau amenzi pentru bugetul municipal. Rahat.

Merg spre ei:

Domule politist, cred ca vedeti ca vis-a-vis, in parc, sunt parcate masini. Chiar si pe iarba.

Domnul politist 1:
- in care parc? unde?

Eu (enervandu-ma deja, un pic):
-Acolo, peste linile de tramvai!!! -masinile parcate in parc se vedeau cu ochiul liber.

Domnul politist 2:
-Si de unde stim noi, domnisoara, ca e parcata masina pe iarba?

-pai dati un pic zapada la o parte, cu piciorul! (eu, peste masura de exasperata, deja)

-Si daca se face contestatie, cum dovedim?

-?@!?!?FUT>?!??!?!??!?!??!?!??!?!??!?!??!??!
—————————————————————————————————

cu cateva minute sau ore inainte:

o lucratoare a primariei scutura cu zor zapada de pe crengile unor conifere din acelasi parc, ameliorand cu mult peisajul.

Melc Codobelc

N-aș vrea să spun hop înainte să sar, dar îmi pare că-i tare bine, când te muți, să n-ai multe lucruri. Cu rucsacii, niște plase, două drumuri și ajutor de la Gab mi-am mutat o mare parte din posesiuni. Mâine mă ajută și o mașină și tata pentru a muta lucrurile fără de care aș putea să trăiesc dar fac parte din viața civilizată.
Apoi mă mut și eu înapoi, pentru o vreme, la câteva străzi distanță.

Nivel de entuziasm pentru reîntoarcerea “acasă”: 8
Nivel de melancolie cauzată de plecarea de la actualul “acasă”: 4
În total, o stare de expectativă a drumului spre Dumbrava și o postare destul de neinteresantă.