Ape

Suntem ape, unele mai curgătoare decât altele. Unele au cursul lor, însingurat, și doar arareori se mai varsă alta în ea, îmbogățind-o. Altele se întretaie mereu. Unele sunt lacuri, altele râuri cu cascade. Bălți placide sau pâraie energice, mlaștini întunecoase sau izvoare limpezi. Ne întretăiem vadurile, ne vărsăm unii în alții, continuăm uneori împreună iar alteori, dacă terenul e de așa natură, de bifurcăm. Niciunul din noi nu mai are aceeași compoziție pe care o avea inițial. Uneori curgem împreună în ceva ca un baraj mare. Pare că ne-am liniștit, deși sute, mii de alte ape se varsă în noi. Creștem, inundăm din ce în ce mai mult în jurul nostru și avem senzața că suntem stabili… dar ne lipsește ceva. Ne lipsește vuietul, aerul, viața. Ne concentrăm doar pe masa noastră imensă, care ne-apasă și nu mai avem loc de noi înșine. Suntem apă, și recipientele ne sărăcesc, oricât ar fi ele de mari. Așadar ne-am dori să ne îndrăgostim uneori de izvoarele care intră în noi, sau de cele care reușesc doar să ne atingă, dar nu ne permitem, căci prezența lor n-ar face decât să ne îngreuneze și mai mult, așa că reprimăm orice dorință. Căutăm fisuri, le săpăm, ca să eliberăm din presiune, dar dacă nu găsim o altă apă în care să ne vărsăm când ieșim riscăm să ne evaporăm, pentru că începem să ne pierdem exercițiul curgerii. Ajungem, într-un sfârșit să ne umplem marele vas și să dăm pe lângă. Constant, cu vuietul care ne lipsea, cu aerul și energia de care ne-am privat. Dar fără să ajutăm pe nimeni în cursul ăsta, nici măcar pe noi. O parte din noi – mereu alta – rămâne după baraj iar cealaltă – mereu alta- crează drama revărsării, cea atât de fără sens dar atât de necesară. Am putea să evităm, oare, revărsarea? Nu. Am putea să-i dăm un sens? Nu și dacă barajul, greu, rămâne același. Să-l înlocuim cu un lac, poate, sau să ne transformăm într-un râu cu o albie mai largă. Să săpăm în toate fisurile până dărâmâm zidul. Probabil că rămânem, totuși, împreună, într-o curgere mai firească; una în care să nu oftăm când un izvor, sau ploaia, ni se alătură căci știm că nu ne îngreunează situația cu nimic.

O curgere din care să putem să ramificăm părți ale noastre, să găsim albii noi prin care să trecem. Râul nostru cel mare ar rămâne râu, albia cea mare ar rămâne albie. Am aprecia malurile, vadul, nisipul și pietrele din noi, peștii și plantele, vârtejurile, valurile, soarele și cerul care se reflectă în noi. Părți ale noastre ar găsi locuri noi și s-ar împrieteni cu noi izvoare. Poate s-ar întoarce, poate că nu, dar curgerea noastră ar rămâne aceeași.

Seminar Transition Towns în Timișoara

Asumarea comunității de către oameni.

După cum știți, voi care-mi citiți uneori blogul, mereu aduc vorba de importanța unei comunități în care să trăim frumos. Acum vă invit cu drag la un seminar pe tema Comunități locale în tranziție., organizat împreună cu Pro Arta, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al Muzeului Bănățean.

Deși seminarul de față se referă la orașe în tranziție (termenul de Transition Towns a pornit de la inițiative ce au început în Anglia și Irlanda) după ce conceptul a luat amploare și s-a transformat într-o mișcare globală a fost înlocuit cu unul mai general – Transition Initiatives, pentru a include atât orașele cât și satele cu tentă tranzițională (Ecovillages).

Tranziție spre ce? Spre un stil de viață mai sustenabil, mai sănătos și mai plăcut, cu mai mult timp ce poate fi oferit celor dragi. Sună bine, nu-i așa?

Dacă ești interesat sau măcar curios despre subiecte ca peak-oil, schimbări climatice, permacultură, sisteme economice alternative; dacă simți că ai ceva de oferit comunității sau viitoarei comunități din jurul tău, dacă simți că viața poate fi mult mai frumoasă sau dacă, pur și simplu, vrei să cunoști oameni noi și interesanți, seminarul ăsta e pentru tine.

De ce mă entuziasmează așa de tare? Pentru că am observat că după seminarul de la București pe aceeași temă, oameni care se știau dinainte s-au coagulat într-un grup mult mai unit și activ. Același lucru l-aș dori și pentru Timișoara.

Voi reda mai jos textul de prezentare a seminarului:

Comunitatile locale sunt tot mai constiente de faptul ca globalizarea produce si efecte negative. Astfel, ele încearca sa creeze o viziune comuna despre modul în care se pot rezolva aceste probleme. Aceasta viziune urmareste cresterea calitatii vietii, dezvoltarea capacitatii de rezilienta la schimbarile negative si cresterea sustenabila a comunitatilor.

Un seminar unde se va vorbi despre cât de importantă este comunitatea în care trăim, despre ce putem face să avem o comunitate cât mai sustenabilă/trainică și rezilientă în oraș, atingând probleme ca obținerea și producerea hranei, alternative energetice, economii alternative, împărțirea resurselor, a cunoștințelor și a meșteșugurilor, toate acestea în contextul mondial actual, dar concentrându-ne pe ce putem face la nivel local. Cât mai local.

Vom vorbi despre Peak-Oil și schimbările climatice, cum afectează acestea viața noastră de toate zilele și cum putem contrabalansa efectele negative.Mai multe despre comunitățile în tranziție (Transition Towns) puteți citi aici (engleză) și aici (română).

Seminarul va fi moderat de Claudian Doboș, lector și formator în domeniul dezvoltării și tranziției spre sustenabilitate a comunităților locale. Claudian este co-fondator al ONG-ului “One Perfect Movement”, trainer al rețelei TRANSITION NETWORK, membru al grupului de dezvoltare a rețelelor naționale Transition Network Europe.

Spre finalul întâlnirii, va avea loc o sesiune de food sharing: vă invităm să aduceți cu voi mâncarea preferata sau mancarea pe pe care ați pregătit-o cu propriile forțe sau o bautura specială preparată în casă. O vom împărți și ne vom bucura împreună de mâncare oferită cu drag.

Seminarul va avea loc în 21 aprilie (prima sâmbătă după Paște) în Timișoara, la sala Maria Terezia a Bastionului, începând cu orele 11.

Intrarea liberă!

Sacred Economics

Charles Eisenstein este autorul cărții “Sacred Economics” (Economie Sacră), lansată în vara anului 2011. Ian MacKenzie, regizorul scurtmetrajului de mai jos a îndrăgit cartea așa de mult încât s-a dus să îl filmeze pe Charles pentru a-i răspândi mesajul.

Filmul se lansează astăzi atât pe site-ul cărții cât și pe blogurile și site-urile tuturor celor care vor să ajute la râspândirea viziunii. Așadar, vizionare plăcută!

În regia lui Ian MacKenzie (The Revolution Is Love) și coprodus de Velcrow Ripper (Occupy Love) și Gregg Hill, acest scurtmetraj transmite cele mai imporatnte idei din cartea Sacred Economics. Animații uimitoare de Brian Duffy și Adam Giangregorio, muzică de Chris Zabriskie.

Despre scurtmetraj:

Cartea Sacred Economics (Economie sacră) analizează istoria banilor începând cu vechile economii bazate pe cadou până la capitalismul modern, arătând cum sistemul monetar a contribuit la alienare, competiție, puținătate, comunități distruse și necesitatea creșterii infinite. Astăzi, aceste tendințe au ajuns la extrem, dar în ajunul colapsului lor am putea găsi marea șansă de a trece spre un mod de a fi mai conectat, ecologic și sustenabil.

Cuvintele regizorului:

După ce am citit cartea “Sacred Economics” scrisă de Charles Eisenstein care vorbește elocvent despre întoarcerea la o economie a cadoului, am simțit nevoia să dăruiesc înapoi. Cel mai bun mod pe care îl aveam la îndemână a fost să-mi folosesc abilitatea de a face filme pentru a împărtăși munca lui Charles în comunitățile de peste tot. Viziunea sa despre “acea lume mai frumoasă despre care inima ne spune că e posibilă” este ceea ce atât de mulți dintre noi avem nevoie în aceste timpuri de mari tranziții. Speranța mea este ca acest film îi catalizează pe cei ce lucrează cu pasiune și dedicație ca să trăiască această lume chiar acum.

De Dragobete, cu săpunurile la Nauhaus

În 24 februarie, în zi de Dragobete, mă găsiți cu săpunuri numai bune de făcut cadou la Liceul de Arte Plastice din Timișoara, unde va avea loc  a doua ediție a festivalului Nauhaus. Mă duc cu drag pentru că e liceul pe unde mi-am petrecut și eu vreo patru ani de zile. În plus, m-a invitat doamna Kun, profesoara de științe sociale care mi-a plăcut și-atunci, îmi place și acum :)

Așadar dacă v-ați întrebat cum sunt săpunurile De la Irina de aproape, dacă vreți să găsiți mărțișoare simpatice și alte cadouri, dacă vreți să gustați prăjiturici, prăjiturele și sucuri proaspăt stoarse, să participați la workshopuri pe diverse teme, recitaluri și concerte, haideți vineri, de la ora 15 la Nauhaus, la Liceul de Arte din Timișoara. (Str. M. Eminescu nr.2)

“Nauhaus este un festival de o zi dedicat strângerii de fonduri necesare acoperirii cheltuielilor liceului (reparații etc). Un procent din încasări variind între 10 și 100 % va fi donat Liceului. Intrarea este libera.”

Ne vedem acolo!

Notă: toate săpunurile vor avea în jurul lor un șnur de mărțișor.

Mai jos redau descrierea evenimentului de Facebook:

Ne-am intors cu a doua editie a
nauhaus FESTIVALUL LICEULUI DE ARTE PLASTICE TIMISOARA
eveniment cu scop caritabil.

Targ de Dragobete
stand nauhaus / prajiturici si prajiturele / sucuri proaspat stoarse / hoti dogi / standuri Martisor / obiecte decorative handmade / ambalaje handmade / picturi pe lemn si origami ad-hoc / face-painting / stand obiecte ipsos / bijuterii handmade / Quilling
Accessories / sapunuri de la Irina / semne de carte / stand plai festival / Reading Corner schimb de carti

Workshopuri
ora 15:00 Iuliana Ceapsa, Denisa Borlean: atelier martisoare si felicitari
ora 15:00 Maria Pascu, Tiberiu Acea: workshop de arte martiale
ora 15:00 Hora]iu Christian Pavelescu: Artdendum – workshop de mozaic
ora 16:00 Tudor Vreme: Set up in fotografia pe format mare – prezentare
ora 16:30 Livia Coloji: A, B, Ce? – workshop de ilustratie
ora 16:30 Lia Radoi: Make-up Workshop
ora 17:00 Paul Kun, Adela Kun: Influenta mirosului de croissant fierbinte asupra bunatatii umane – workshop de etica aplicata
ora 18:00 Roxana Pau: Nepal – jurnal de calatorie
ora 18:30 Stefan Lazar: “Design maraton” cu startul din Arta si sosirea in Functional

Evenimente
ora 15:00 Emanuela Simut, Miriana Mazilu, Andrei Valcan, Radu Voitic, Paul Stanciu, Adina Orboi: recital
ora 15:00 Serban Oprea, Lucian Pana: poeme la minut
ora 16:00 Paul Stanciu: recital
ora 17:00 Alexandru Gogoase: L’Art Provocateur
ora 18:00 the Hooleelogans: workshop de improvizatie
ora 18:00 The DownBeats feat Sandy & Amy: concert
ora 19:00 Capoeira Rabo de arraia: workshop
ora 20:15 extragere tombola
ora 21:00 Laura Ciobanu, Irina Petricescu, Alma Rosu: Arta jocului
ora 21:30 HAOS – Andrei Racolta, Arthur Ionescu, Ovidiu Mihaita: concert

Share if you care!

Acesta nu este un apel umanitar

Am primit o rugăminte să scriu despre o cauză. Pentru că persoana care m-a rugat e de treabă, am zis: hai să văd ce și cum.

Acum câteva zile, în satul Glodeanu din județul Buzău, la 80 de km de București, casa unui băiat de 13 ani și a bunicii sale de 67 de ani a ars într-un incendiu, n-au mai rămas decât pereții. Din articolul ăsta înțeleg că apa cu care pompierii trebuiau să stingă incendiul a înghețat pe furtun din cauza gerului.  Între timp (cred, căci în pozele în timpul incendiului nu văd troiene de zăpadă) au venit nămeții și tot satul e înzăpezit. Bătrâna și copilul au dormit la ceva rudă și acum stau la altă rudă, în alt sat, care le dă voie să stea acolo doar până trece frigul.

Preotul satului e foarte grijuliu: s-a gândit să ceară public ajutorul românilor. Redau aici un mail pe care l-a scris preotul către autoarea articolului de aici:

„Am reușit să ajung la copil, cu greu, am rămas împotmolit dar Dumnezeu a făcut să treacă pe acolo un grup de tineri care m-au ajutat să ies din nămeți! Iulian are 13 ani. Este în clasa a VII-a. Bunica lui, tanti Georgeta are 67 de ani, dar arată de 75!

Bătrânica mi-a spus că e voia Lui Dumnezeu să-i ardă casa și știe El Bunul de ce o biciuiește așa! Și-a mai adus aminte că a citit cândva că Dumnezeu îi biciuiește pe cei pe care îi iubește și astfel are încredere mare că nu vor rămâne pe drumuri! I-am întrebat ce ar avea nevoie și nu au știut ce să-mi spună, mi-au răspuns că au doar ce văd, pe ei.

Cel mai urgent au nevoie de haine groase, geci și încălțăminte! Iulian poartă măsura 40 la picior, iar bunica lui, 39. Apoi au nevoie de materiale de construcții, aragaz, butelie, televizor, mobilier, de tot ceea ce este strict necesar într-o casă!

Iulian are nevoie de toate manualele pentru clasa a VII-a. Rechizitele și ghiozdanul le am pentru el. Am vorbit și cu mama lui Iulian la telefon și încă nu vrea să creadă că nu a rămas nimic din casă! Din păcate nu poate ajunge acasă din cauza drumurilor blocate.”

Iar eu am niște întrebări, atât pentru preot și restul sătenilor, cât și pentru cine mai scrie despre povestea lor:

Dacă preotul Tudor Marian este atât de bun, de ce nu-i găzduiește chiar la el acasă? Sunt convinsă că are cel puțin o cameră liberă. Dar niște haine în plus pentru Iulian? Iar doamna preoteasă nu are câteva pulovere în plus pentru bunica lui Iulian? Școala la care va trebui să meargă Iulian nu poate să-i ofere niște manuale, știindu-i situația specială? Mai ales că, din câte știu eu, școala este obligatorie și gratuită.

“Au nevoie de materiale de construcții, aragaz, butelie…. televizor, mobilier, de tot ceea ce este strict necesar într-o casă!”

Televizor?! Dacă oamenii n-ar mai petrece timp la televizor ci cu oamenii din jurul lor, din comunitatea în care trăiesc, anunțurile astea umanitare n-ar mai exista! Oamenii s-ar ajuta între ei, așa cum o făceau de mii de ani. Dacă incendiul ăsta avea loc acum 100 de ani în același sat, probabil că sătenii puneau mână de la mână și îi ajutau pe cei doi cu tot ce aveau nevoie: mâncare, încălțălțăminte, un acoperiș de-asupra capului și cum s-ar face primăvară s-ar fi apucat să repare casa, sau să facă una nouă. Nimeni nu-și angaja firme de construcții pe vremuri, nici nu cumpărau materiale. Acum 100 de ani comunitatea încă era una puternică în satul românesc. Poate chiar și mai recent. Mi se pare extrem de greu de crezut că în tot satul Glodeanu nu-s copii care să aibă o pereche de încălțăminte în plus, că nimeni nu-i poate găzdui decât ‘până se încălzește’ – serios, acum, domnule preot, chiar n-aveți o cameră liberă? Eh, presupun că dacă faceți un ‘bine’ despre care nu se află în toată țara, cu surle și trămbițe, pe bloguri și la televizor,  nu vă este suficient de gâdilat orgoliul…

De fapt, citind tot mai mult despre asta se stârnesc tot mai multe întrebări indignate în mintea mea: se pare că părintele respectiv strânge bani pentru alimente pentru tot satul, nu doar pentru Iulian și bunica sa. Păi… nimeni din sat nu și-a pus provizii pentru iarnă? E prima iarnă pe care o trăiesc? Dar lemne de foc? Până și noi, care suntem proaspăt mutați la sat, avem provizia de lemne, cei care locuiesc de-o viață la țară știu de câte lemne au nevoie pentru a trece o iarnă. Mai ales dacă locuiesc în Bărăgan.

Văd pe blogul copiiidinglodeanu.blogspot.com peste tot texte cum că “bordeiul i-a luat foc”, “bătrâna are 67 de ani dar arată de 75″. Bordeiul este acesta - și sincer, îmi pare rău pentru că le-a luat locuința foc, dar acela nu este un bordei, e o casă în toată regula, iar bătrâna de 67 de ani (despre care s-a zis altundeva că ar avea”aproape 80″) arată de 67, nu de 75 sau de 80:

Nu, dragi orășeni creduli, oamenii de la țară nu se machiază și nu-și fac operații estetice ca să arate mai tineri. Așa arată o doamnă de 65 de ani și arată foarte bine. Bunica mea are peste 80 de ani și ține o gospodărie la țară, singură;  sigur aveți și voi bunici de-ăștia și știți că la 65 de ani ești încă om în putere.

Nu spun  toate asta pentru că nu-mi pare rău pentru oamenii de-acolo, deși poate părea așa. Dar doamna care a făcut blogul cu copii din Glodeanu și care a scris diversele articole este jurnalistă, și folosește limbajul plin de tragism al jurnaliștilor mainstream. Lucrul ăsta mă îngrețoșează.

Un articol pe care l-am citit ieri și cred că se potrivește tare bine în context: De ce a fost mai bine în iarna lui 54.

Așadar, dragii mei cititori:

Dacă vreți să-i ajutați pe Iulian și pe bunica sa cu bani, haine sau mâncare, găsiți aici  toate datele de care aveți nevoie. Preotul vă va mulțumi și vă va binecuvânta. Cu siguranță că ajutorul vostru va fi foarte binevenit acum, dar pregătiți-vă ca la anul, la următoarea ninsoare serioasă să le trimiteți din nou bani, alimente și îmbrăcăminte, pentru că oamenii asta vor înțelege: e ok să nu-ți pui provizii, e ok să nu-ți ajuți vecinul, că oricum ne vor da la televizor și ne trimit ajutoare de la oraș.

Dacă vreți să vă asigurați că nu veți fi vreodată în locul lor, lăsați naibii televizorul, închideți și calculatorul și mergeți să vă întrebați vecinul ce mai face. Invitați-l la masă, creați o legătură. Ajutați-l dacă are nevoie, dacă nu, faceți-i un cadou, iar el să facă același lucru pentru vecinul său.  Creați o rețea de oameni în jurul vostru. Dacă se va întâmpla vreodată să dați de bucluc, o rețea de oameni cu care sunteți în relații bune va putea să vă ajute și sunt sigură că o va face. Asta-i o investiție pentru viitor, pentru că dacă rămâneți înzăpeziți, vă cade curentul și frigiderul se golește, puteți avea în bancă toți banii din lume, că nu puteți ajunge la magazin, și probabil și ăla e gol. Dar vecinii sunt la câțiva pași distanță.

Zilele Roșiei Montane la Timișoara

Zilele trecute n-am avut net, altfel aș fi scris anunțul ăsta mai devreme, și-mi dau seama că îl public prea târziu chiar și pentru a doua zi. Dar ce să-i fac? Am fost la Timișoara la prima proiecție de film din cele patru, dedicate Roșiei Montane. Vă las cu textul de invitație al evenimentului creat pe Facebook, și sper să mergeți în număr cât mai mare. Sunt filme care merită văzute, pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă de 12 ani la Roșia Montană și ce ar putea să se întâmple dacă RMGC reușește să-și pornească proiectul și buldozerele : cea ma mare catastrofă ecologică, socială și de patrimoniu din istoria țării. O poveste pe care nu am fi deloc mândrii să o povestim nepoților.

Grafica afișului - Subsemnata :)

Vino alături de noi pentru a spune tuturor românilor,şi nu numai, că roşienii sunt cea mai veche comunitate minieră din România, că Roşia Montană este actul de naştere al poporului român şi că nu vom accepta niciodată distrugerea ei!

Cu ocazia împlinirii a 1881 de ani de atestare documentară a Roşiei Montane, vă învităm pe 6 februarie să sărbătorim Ziua Roşiei Montane, eveniment dedicat patrimoniului său natural şi cultural excepţional.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI IN TIMISOARA
* 6 februarie 20.00, în Scârţ loc lejer „Noul Eldorado” (2004), în regia lui Tibor Kocsis
* 7 februarie, de la ora 20.00, în Aethernativ Café „Amintiri din viitorul Roşiei Montane” (2007)
* 8 februarie, de la ora 20.00, în Bruiaj „All that Glitters” (2010)
* 10 februarie, de la ora 17.00, în Papillon „Roşia Montană, Masivul Cetate – In Memoriam”,(2010)

Cu ocazia proiectiilor vor fi prezentate si Expozitia “10 ani de luptă – istoria afişelor campaniei Salvaţi Roşia Montană” precum si Ghidul Rosiei Montane editat de Fundatia Culturala Rosia Montana.

Ziua Roşiei Montane va avea loc şi în alte 6 oraşe: Roşia Montană, Cluj Napoca, Iaşi, Braşov, Constanţa şi Chişinău.

Urmăreşte Ziua Roşiei Montane în oraşul tău! Intră pe site-ul evenimentului: www.ziuarosieimontane.ro

Ieri, în toate marile orașe ale țării, au avut loc proiecții de filme și alte evenimente dedicate Roșiei Montane. După cum vedeți, evenimentul din Timișoara se prelungește pe parcursul întregii săptămâni. Astfel, în loc de Ziua Roșiei Montane sărbătorim Săptămâna Roșiei Montane. Mulțumesc, Andreea, că te-ai mobilizat și ai reușit să mobilizezi atâția oameni pentru a realiza ceva așa de frumos și necesar!

Greșeli în grădină

Între a face câte un săpun, un cutremur, a turna un film în bucătăria vecinilor și o zeamă de fasole, am scris un articol pe permacultura.ro despre ce greșeli am făcut anul trecut în grădină. Dacă vă gândiți că vă poate fi de folos, vă invit să-l citiți.

În rest, vă urez un An Nou așa cum vi-l doriți!

Bazar de Crăciun, în Timișoara

Credit imagine: Tea at Weasel's pe Flickr

Dragi timișoreni,

dacă încă n-ați găsit cadouri potrivite pentru Crăciun, sau chiar dacă ați găsit dar vreți să vă întâlniți cu săpunurile mele, cu mine și cu Gab, vă recomand să veniți la Bazarul de Crăciun de la Liceul Waldorf din Timișoara.

Veți găsi decorațiuni făcute de copiii de acolo dar și de către alții– mici sau mari,  de-ale gurii și săpunuri, toate făcute manual, desigur.

Vă aștept vineri, 9 decembrie, de pe la ora 17.00 pe strada Uranus nr. 10 (în spatele spitalului Județean) cu săpunuri, magneți și insigne super-drăguțe! :D

P.S.: Invitați-vă rudele, familia, prietenii și nu uitați: participând la bazar susțineți un model de învățământ alternativ, destul de necesar în România.

rEvoluții

Afară se întâmplă revoluții, evoluții, lucruri se schimbă și la fel se-ntâmplă în fiecare dintre noi. Occupy Your Mind, Occupy Your Heart. Revolution is Love. Roșia Montană. Buy Nothing Day. Transition Towns. Permacultură. Stau aici, în camera mea încălzită de focul din sobă și toate ajung la mine, particip cu sufletul și dau like pe Facebook. Aiurea nu-i, căci în lumea noastră super-digitalizată, informația ajunge multă acolo unde trebuie, și contează (sau așa cred eu, acum).

Lumea fiecăruia se schimbă în fiecare zi, fie că ne dăm seama sau nu. Între timp, eu mai torn câte-un săpun, mai boicotez pe unii din cei 1% prin faptul că nu cumpăr de la ei pasta de dinți și nu recunosc puterea celor “de la putere”.

Uite așa a mai trecut o vineri.

Reportaj ProTV- comentariu

Acum vreo două săptămâni am fost contactați de o echipă de reporteri ProTV din Timișoara, foarte simpatici, de altfel. Aflaseră de site-ul dincolodebani.ro și voiau să facă un reportaj despre asta. Documentându-se, au aflat și că ne-am mutat la țară și-au zis : hopa, putem face un reportaj mai mare. Și-au venit la noi la Stanciova, au filmat, ne-au luat interviu, noi le-am povestit cum am ajuns aici, ce facem și de ce. I-au luat interviu chiar  și vecinului nostru, Marian. Apoi ne-au spus că în una din zilele următoare se va difuza reportajul, la știri, pe ProTV.

Curioși am fost, să vedem ce iese din ce-am zis și ce-au filmat. Am spus și unor prieteni, mai ales celor de aici, din Stanciova, care au avut la rândul lor, acum câtva timp, interviuri și reportaje făcute despre ei. Ne-am uitat într-o seară împreună la știri și-am așteptat. Crime, violență, Berlusconi și Brad Pitt. Unde să ne încadrăm noi la știrile ProTV? N-am apărut. Mai bine.

Azi am primit un telefon de la Eniko și mi-a spus că au dat, în sfârșit reportajul. Mi-a trimis și linkul. Citind titlul am izbucnit în râs! “Din fericire”, i-am zis lui Gab, “avem bloguri și putem să postăm comentariul nostru”. Zis și făcut.

Așadar:

Dând click pe imagine veți ajunge pe pagina ProTv unde e găzduit reportajul.

“Au renunțat la tot ce aveau și s-au retras la țară. Decizia unor tineri care vor să trăiască liber”

Ei… ar fi fost foarte greu să renunțăm la tot ce aveam. Cum ar fi posibil să renunțăm la familie, la prieteni, la tot ce știm, ce credem, ce simțim? Ca să nu mai vorbim de toate obiectele posesiune-personală pe care chiar le-am luat cu noi?

Ne-am retras din oraș, ce-i drept, dar am intrat într-un alt mediu, o altă comunitate, păstrând multe din vechile legături. Nu trăim izolați, chiar dacă nu mai vedem sute de oameni zilnic. Pe oamenii pe care-i vedem îi salutăm și schimbăm și-o vorbă cu ei. Retrași suntem mai degrabă la oraș, când în mijlocul mulțimii nu cunoști pe nimeni. În plus, avem prieteni care mai vin pe-aici, și-am cunoscut lume nouă, mult mai apropiată de cum suntem noi. Aș zice că la capitolul ‘viață socială’ stăm mai bine. Nu cantitativ, ci calitativ.

Apoi  textul reportajului. Evident că n-au reprodus tot ce le-am povestit. N-ar fi avut când, dar au omis lucruri importante. Nu insist.

Banii nu inseamna totul in viata. Iata filozofia unor tineri din Timisoara, care s-au retras departe de zgomotul orasului. (despre faza cu retrasul am zis mai sus)Acum un an (9 luni), ei s-au mutat intr-un sat uitat de lume (de fapt e un sat destul de cunoscut. Și înainte să venim noi aici au avut loc o grămadă de evenimente organizate de membrii Asociației Ecotopia. A mai fost menționat și în media de câteva ori) si traiesc doar cu ce le ofera pamantul. (evident, toți pământenii trăim doar cu ce ne oferă pământul, dar noi suntem departe de a trăi doar cu ce ne oferă pământul nostru, sau al Stanciovei.)

Ei administreaza si un site, prin intermediul caruia utilizatorii pot dona altor persoane tot ce le prisoseste. (nu doar ce le prisosește. Ăsta ar fi Freecycle, un grup care funcționează foarte bine. Pe site-ul administrat de noi se oferă și servicii, lucru foarte important.)

Cei doi nu obtin nici un profit din aceasta afacere, dar incet-incet, in jurul lor (site-ului) s-a format o comunitate.

Ei sunt Irina si Gabriel, doi tineri de 27 si 28 de ani, din Timisoara (și Lugoj), care vor sa-si traiasca altfel viata.

Pana nu demult locuiau la oras si lucrau zi lumina (nu chiar). Castigau suficient, el ca programator la o firma multinationala (???) iar ea ca designer grafic, insa si-au dat seama ca locul lor nu este acolo.

Asa ca si-au dat demisia si s-au retras  (putem spune ‘mutat’ de-acum încolo?) intr-un sat linistit. Si-au cumparat o casa si au inceput sa traiasca…”dincolo de bani”, doar din ce le ofera gradina si livada din spatele casei. (cum ziceam… nici vorbă. Nici nu ne-am dori să fim o gospodărie auto-sustenabilă. Mai degrabă să fim sustenabili în cadrul comunității în care trăim.)

N-au venit singuri. (am venit singuri. Sau mă rog… ne-a adus frate-miu, cu mașina) L-au adus in acest peisaj de poveste si pe catelul Simi. (Simi a apărut mult mai târziu în peisaj)

Si-au decorat singuri casa si i-au poftit in vizita pe toti  (nu toți, totuși…) cei obositi de aglomeratia orasului.

Fara nici un profit, au pus pe picioare si un site, prin intermediul caruia oricine poate oferi diverse bunuri sau servicii gratuit, de la electrocasnice pana la imbracaminte, alimente sau mobila, ba chiar si servicii de consultanta juridica sau…menaj.

Cu timpul, in jurul site-ului s-a creat o comunitate de cateva sute de ultizatori. (vedeți că se poate? (-:  )

Si pentru ca partea materiala a vietii a trecut demult in planul secund, (nu trăim cu aer, nici prin fotosinteză. Nu levităm, încă trăim într-o lume foarte materială și sperăm să rămânem așa pentru multă vreme) Irina si Gabriel fac autostopul o data pe saptamana pana la Timisoara (și Lugoj), pentru a-si vizita parintii (, prietenii și pentru a face cumpărături)

Bineinteles, insotiti de cainele lor maidanez.”

Replica lui Gab o vedeți aici.

E drept că se putea mai rău. Reportajul chiar e unul pozitiv, și înafară de faptul că datele nu-s chiar precise și de existența unor hiperbole inutile, n-avem de ce să ne supărăm :)

Sunt chiar plăcut surprinsă de ce drăguț ne arată casa în imagini :)

 

P.S.: Hilare sunt schimburile de replici în comenariile reportajului, le puteți vedea în josul paginii cu știrea.

Schiuri faine

Poate că ați observat, în bara laterală din dreapta, mai jos, o reclamă cu un puști vesel, reclamă la schiuri second hand. Dacă nu, vă rog observați-o acum.
Reclama duce la un site cam învechit cu schiuri second hand, da’ faine. Așa cum e el, e foarte bine văzut în ochii lui gugăl, așa că rămâne pe poziții.

Pe lângă el mă tot strofoc, împreună cu Gab, să mai fac un blog pe wordpress care să fie cât-de-cât actualizat și să conțină o parte semnificativă din schiurile care sunt pe site-ul nr. 1. Încă n-am reușit, dar lucrez la asta.

Ei bine, și ca să reușească să crească și blogul făcut de mine și de Gab în motoarele de căutare, scriu un articol în care dau un link spre el. Uite-așa, pentru că pot :)

Celor abonați la blog le cer scuze pentru ceea ce unii ar considera pe bune dreptate spam. Dar poate că veți dori și voi la un moment dat schiuri tare faine și ieftine, sau poate niște clăpari, și-atunci poate că linkul ăsta vă va fi de folos.

Sper să ajute :)

Săpunuri de la Irina

Gata. Am făcut și blog. Cum am vreun săpun nou, cum îl pun aici. Aviz amatorilor!

Târgul Mâinilor Dibace

Aaatențiune-atențiune! Vă prezentăm un eveniment excepțional, organizat chiar de subsemnații!

Sâmbătă, 18 iunie, vă așteptăm la Târgul Mâinilor Dibace!  Iar a 2-a zi, la Stanciova, cu niște workshopuri simpatice și socializare la greu ;)

Bun, și ce-i cu târgul ăsta?

Târgul Mâinilor Dibace se vrea a fi o adunare de oameni voioși care știu să creeze lucruri frumoase dar mai ales utile, oameni care au aflat că pentru orice lucru confecționat în masă, cu prețul sănătății multor oameni și a multe resurse irosite există un echivalent făcut cu grijă, cu drag și cu materiale mai firești, mai disponibile, mai sănătoase. Oameni care au învățat să creeze alternative.

Oameni care demonstrează că oricine poate să facă minuni acasă sau într-un mic atelier și că mai există meșteșugari, chiar și la oraș.

Veți găsi la târg pâine tradițională, uleiuri presate la rece, lămpi deosebite, obiecte decorative, bijuterii, săpunuri de casă, picturi, câte și mai câte! Urmăriți noutățile: pe măsură ce participanții își confirmă prezența puteți afla mai multe despre ei și ce știu ei să facă!

Chiar dacă suntem momentan doar în faza de început și mai e timp berechet, în care sigur aveți chestii interesante de văzut prin Timișoara, anunțăm totuși evenimentul, în caz că sunteți careva interesați să luați parte, în calitate de participanți.

Cu drag, Irina și Gab

1 iunie 2011, Stanciova

Săpunuri de învățăcel

Fotografiate prin februarie dar le arăt de-abia acum. Drept să spun, am uitat că nu le-am pus pe blog.

Spun că sunt săpunuri de învățăcel pentru că le-am făcut ca și experiment: ce se întâmplă dacă fac asta sau ailaltă.
Ei bine, șamponul îl folosesc cu drag și acum, săpunul cu lapte și miere are prea multă miere, așa că mijlocul (partea mai întunecoasă) nu prea face spumă și e mai moale, iar cel cu spirulină a fost dat în testare de-abia săptămâna trecută, încă n-am primit recenzia dar sunt încrezătoare, că i-am pus tot ce-i trebuie pentru un săpun masculin (mai puțin vaselină, cum i-ar plăcea lui Gab să zic).

————————————————————————————–

Primul meu șampon solid, cu mult ulei de ricin, ulei de mușețel și ulei esențial de levănțică și mentă.

————————————————————————————–

Săpun cu lapte și miere, fără uleiuri esențiale. Pentru nu-știu-ce motiv, are miros de cozonac cu nucă.

————————————————————————————–

Un săpun bărbătesc cu infuzie de gălbenele, spirulină, puțin albastru de metil și ulei esențial de pin. Și muuuult ulei de ricin, ca să facă multă spumă și să poată fi folosit la bărbierit.

Urmează și altele. Dacă aveți idei de nume pentru săpunurile astea, mă bucur să primesc sugestii.

Pișcătoarele urzici- utilitatea unei buruieni

Suntem obișnuiți să numim “buruiană” orice plantă crește ușor, se înmulțește repede și nu ne e de folos. De cele mai multe ori, însă, buruienile sunt de folos și oamenilor, ca să nu mai vorbim de ecosistemul din care facem și noi, și ele parte.

Dacă sunteți curioși la câte se poate folosi urzica, citiți articolul de aici, pe Fir de pir. Cu siguranță veți afla chestii pe care nu le știați.

În plus, articolul și documentarea pentru el mi-au făcut chef să fac un șampon solid cu urzică. Să vedem ce iese.